Superblog să nu te oprești niciodată și „să ne citim mereu, cu bine”!

Începutul…

„Noaptea este un sfetnic bun!”

23 octombrie 2018 – Noaptea în care Providența nu doar că m-a sfătuit, dar m-a și îndrumat să pășesc pe un drum, drum la care visam de copil.

De mică, am iubit „să rătăcesc” printre cuvinte, printre povești. De mică, am iubit să-mi aștern gândurile, trăirile, pe foile de un alb imaculat, ce parcă mă așteptau de fiecare dată, nerăbdătoare.

Însă așa cum un îndemn, o laudă îți poate da avânt, și o critică, mai ales la o vârstă fragedă, te poate îndepărta de la calea la care visezi.

Critica primită cu mult, mult timp în urmă, îmi răsună și acum în minte:

„E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.”

(Mihai Eminescu – Criticilor mei)

Și totuși, nu m-am oprit niciodată din scris. Am scris pentru mine. Am scris când prea-plinul sentimentelor nu-mi mai dădeau pace cerându-și dreptul la a se așterne pe hârtie. Dar nu am mai arătat nimănui sau poate la prea puțini, ceea ce scriam eu.

Până în august 2018 când am decis să-mi fac un blog.

Ce nișă urma să aibă, sincer, nu am avut nici cea mai vagă idee. Doream doar să văd cum va fi primit scrisul meu de către cititori.

La început am scris articole despre subiecte care mi-au stârnit curiozitatea… până la data de 23 octombrie, când s-a deschis o ușiță ce avea să mă poarte spre o nouă aventură.

*

„Prima toamnă cu Superblog”, „ A sosit momentul pentru o provocare: Superblog 2018!”…. am citit în timp ce „răsfoiam” articolele de pe wordpress.

– Ce o fi oare acest Superblog? m-am întrebat eu, în timp ce-mi savuram țigara de la miezul nopții.

Am aflat repede din rândurile celor înscriși ce era, ce este, de fapt, Superblog!

Superblog înseamnă o super-competiție, în care, dacă-ți place să scrii, să fii creativ, original și pregătit de a primi și critici, ești binevenit!

Ți se oferă șansa să-ți prezinți talentul, prin intermediul textelor tale, și de asemenea, de a fi remarcat și de către sponsorii acestui concurs, sponsori care pe perioada desfășurării competiției, te vor provoca să scrii, într-un mod original, despre produsele lor.

**

Dorința începea să prindă contur și în sufletul meu. Era o dorință amestecată cu teamă, cu neîncredere, dar era!

Am decis că n-am nimic de pierdut dacă încerc. Oricum startul fusese dat de la 01 octombrie, așadar, eu plecam cu un dezavantaj, neparticiparea la 11 probe, dar cum nu aveam idee ce va fi, mi-am zis „Hai! Ce o fi o fi!”

Condițiile de participare: un blog cu „vârsta” de minim 3 luni și cu un conținut de minim 20 de articole. Micul meu bloguleț era chiar la limită. Mi-l și imaginez, bătând din palme, fericit că va fi prezentat în blogosferă.

Alături de prietena ce mă ajută mereu să-mi pun gândurile în ordine, adică țigara mea, am redactat repede articolul în care-mi motivam înscrierea și doleanța să particip. Eram nerăbdătoare să primesc un feedback, dar până dimineață mai erau câteva ore bune, așa că am început să citesc textele de la probele anterioare.

Articolul Mirosul Dragostei, primul articol citit… m-a lăsat fără de cuvinte, a fost WOW! Felul în care a fost creat, emoția transmisă de fiecare cuvânt, a trezit în mine dorința de a compune la fel și speranța că, într-o bună zi, textele mele vor fi măcar pe sfert, la fel de bune, precum cele ale Simonei – Oxana Rusinescu, autoarea blogului O carte nescrisă. Dacă doriți să vă relaxați, să fiți purtați în alte dimensiuni, să vă delectați cu povești minunate, vă invit, cu drag, să accesați blogul Monei!

***

A doua zi am primit confirmarea că pot participa, din partea Claudiei Pătrașcu.

Claudia… cum aș putea exprima oare, în cuvinte, modul în care Claudia m-a îndrumat, m-a încurajat, m-a susținut… pe mine, o necunoscută, trezită în miez de noapte că vrea și ea la Superblog?

Tot Claudia a fost cea care a gestionat fiecare moment, discuție, situație, pe pagina de Facebook a concursului. Nu am avut încă plăcerea s-o cunosc personal, dar îi mulțumesc încă odată pentru tot suportul acordat și o admir pentru răbdarea, pentru viteza de reacție… nu a existat întrebare la care să nu primesc răspuns, aproape imediat! Mulțumesc Claudia, ești sufletul Superblogului!

Start la scris! Lista articolelor ce au transformat cuvintele în magie!

Cu permisiunea acordată și inspirată de rândurile Monei, am început să scriu.

Am scris cam în fiecare zi pentru că probele veneau una după cealaltă… nopțile mele, în toată această perioadă, s-au transformat în zile, dar aș lua-o de la capăt încă odată, la cât de palpitant a fost.

Nu am mai simțit fiorii așteptării unei note, din anii de facultate și de master. Cred că butonul F5 și-a pierdut arcul de pe tastatură, de câte ori l-am putut apăsa, iar telefoanele mele aveau deschise în Safari doar pagina cu Superblog.

Însă, în momentele în care literele nu doreau a se mai contopi între ele pentru a forma cuvinte, iar cuvintele refuzau cu impertinență de a mai forma propoziții și texte, lăsam totul baltă și citeam.

Nu, nu m-am apucat de citit vreo carte în această perioadă, însă am citit articolele minunate ale colegilor. Am descoperit texte inedite, texte haioase la care reveneam atunci când aveam nevoie să zâmbesc, texte asupra cărora au fost picurate bucăți din sufletele acestor persoane minunate!

Câteva mi-au rămas adânc întipărite în inimă și simt nevoia să le împărtășesc și cu voi. Merită să fie citite și apreciate!

Așadar, ordinea în care le-am descoperit:

• La masă cu Caragiale – textul Cristinei Chifu, autoarea blogului Cristina din Moinesti. Tot de pe blogul acesteia am aflat și de o altă platformă, la care dacă ești bloger și dorești să scrii, te poți înscrie. Mulțumesc pentru informație, Cristina!
• Și că tot suntem la Caragiale, nu puteți rata blogul lui Emil Călinescu – Blogger cu greutate. Stilul lui Emil este unul de o fină ironie și autoironie, mesajele din textele sale nu te pot lăsa indiferent oricât de superficial ai fi. Emil este un Caragiale al timpurilor noastre.

Însă, Emil nu s-a mulțumit cu un singur blog, Emil are cea mai tare echipă blogosferică ce reunește 11 bloguri. Povestea acestora, narată magnific, o puteți găsi în articolul Cea mai tare echipa blogosferica. HalestEmil.ro.

Este aproape imposibil, dacă vrei să afli ceva dintr-un domeniu, să nu găsești informații în niciunul dintre blogurile lui. Prezentarea blogurilor, în ordinea stabilită, bineînțeles, de Emil, sunt: blogul politic, blogul de carte, blogul de teatru, blogul de film, La Stadion Cel mai frumos gol este cel inscris de echipa ta!, blogul Blond.ro, blogul CristianManea.eu, blogul Emil studentul minune, noul blog cu și despre mâncare HalestEmil, blogul cu numărul 10 și încadrat ca mijlocaș, EmilCalinescu.eu și cel de-al 11-lea, dar nu și cel din urmă, CEL MAI MINUNAT.EU BLOG.

Mi-ar plăcea, ca atunci când blogulețul meu va fi mai măricel, să îi solicit un interviu lui Emil. Fiind în blogosferă de 10 ani, consider că ceva sfaturi din partea lui, ar fi binevenite. În plus, eu sunt curioasă de povestea din spatele celor 11 bloguri și ale autorului lor.

Și articolul ce mi-a readus zâmbetul pe buze și mi-a amintit de niște personaje dragi ale anilor 2010-2011, este Mancati sanatos … ca sa nu ajungeti ca(t) mine!

• Trec de la ironia lui Emil către o altă autoare, Dana-Maria Jugăurs. Dana împreună cu blogul ei, Bibelou, fac o echipă minunată și nu numai în domeniul make-up-ului, nișa principală a blogului. Vă îndemn să-i citiți articolele, scrise cu haz și făcând haz de necaz în cele mai felurite situații. Articolul care m-a distrat cel mai mult, atunci când l-am citit, Fii un cumpărător isteț de Black Friday!
• Lăsând acum veselia și hazul la o parte, vă invit să trecem în tărâmul poveștilor împreună cu Dana Codori și al ei blog DanaCodori. Dana este și autoare de cărți cu povești pentru copii. Scrie minunat, povestirile ei sunt pline de tâlc și îmi doresc să vadă lumina tiparului cât mai curând. Este un drept ce și l-au câștigat prin înțelepciunea ce le caracterizează.
• Urmează, Radu Țuglea cu al său blog Dincolo de nori.Textul ce m-a purtat pe vechi meleaguri, direcționată fiind de o frumoasă zeiță, este Arc peste timp. Nu puteți rata acest text și nici blogul lui Radu!
• Tot despre povești, dar de data aceasta, despre povești de iubire, scrie și Alin Boncea, băiatul vesel și haios de pe rețelele de socializare, dar romantic incurabil, pe blogul său, Jurnalul de iubire.

Cu Alin m-am cunoscut virtual, iar amiciția s-a legat prin și datorită GIF-urilor. A fost o noapte foarte simpatică, iar mai apoi am cunoscut, virtual, și un altfel de Alin Boncea. Articolele lui vor vorbi singure, nu trebuie decât să-i accesați blogul. Eu să vă doresc „lectură plăcută!”

• Cluc Cristian a fost câștigătorul ultimei probe din cadrul ediției de iarnă a Superblog 2018. Articolul, Orizonturi largi descrie, ascunsă în poveste, realitatea actuală. După citirea acestor rânduri este imposibil să nu ne oprim măcar o clipă și să privim dincolo de confortul globurilor noastre de cristal, în care preferăm să rămânem.
• Nu pot încheia această listă fără a felicita și câștigătoarea acestei ediții, Georgiana Mihăilă, cea care stă în spatele blogului O pisică neagră. Pisicuța ei neagră și-a lăsat micile amprente nu numai în sufletele noastre, ci și în sufletele juriilor, ce au fost captivați de creativitatea și felul în care imaginația Georgianei, a construit textele.

Vă recomand însă, cu mult drag și blogurile celorlalți participanți. Din păcate, nu am reușit încă să citesc chiar tot și mă tem că sigur am omis din listă, cel puțin unul…

Evoluția unei Începătoare 

În ceea ce privește evoluția mea la acest concurs, poate pentru alții nu ar fi motiv de mândrie sau satisfacție, dar pentru mine este. Parcursul și rezultatul unor săptămâni minunate, alături de oameni talentați, la final se rezumă la:

– înscrisă în concurs cu numărul 172 dintr-un total de 175 înscriși și 155 de participanți, dintre care 66 finaliști (cei care au participat la toate cele 26 de probe)

– participare la 15 probe + 2 probe extra-concurs

– clasată pe locul 83, loc ocupat după înscrierea textelor la cele 15 probe

– câștigarea a 4 a premii

Primul premiu a venit chiar de ziua mea și a fost obținut chiar la prima proba pentru care am început să scriu. Nu-mi venea să cred! Niciodată nu am câștigat nimic și nici nu mă așteptam să câștig ceva… și atât de repede… bucuria a fost atât de fericită, dacă mă pot exprima în acest mod, atât de fericită că m-a regăsit și și-a făcut, din nou, culcuș la mine, aducându-mi încă trei premii, până la final.

Lista sponsorilor, din partea cărora, am primit apreciere transformată în premii și cărora doresc să le mulțumesc, sunt:

Proba 10. Transformă-ți viața într-o frumoasă aventură! Sponsor EXTREME TRAVEL

• Premiul II: O excursie de 4 zile pentru 2 persoane în Apuseni + un voucher de 200 euro, valabil pentru oricare dintre excursiile externe din portofoliul Extreme Travel – Lelia Iancu – Spre Capătul Lumii în zbor de Condor… – 97 puncte

Proba 14. Pledoarie pentru sănătate: Sponsor SANOVITA

• Lelia Iancu – „Trebuie să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm” – Moliere – 99 puncte

Proba 22. Acoperiș pentru casa visurilor tale: Sponsor VINDEM-IEFTIN.RO

• Lelia Iancu – ”Dacă ai un acoperiș deasupra capului, ești mai bogat decât crezi!” – 97 puncte

Proba 25. Hurom – un start perfect pentru o zi perfectă! Sponsor HUROM

• Lelia Iancu – Plantele sunt îngerii lui Dumnezeu, trimise pentru a ne vindeca! Să îmbinăm armonios Natura cu tehnologia pentru a ne bucura de beneficii! – 100 puncte

Planuri de viitor

După încheierea acestei super-competiții, prietenii m-au întrebat ce planuri am până la ediția din primăvară a Superblogului.

Lista conține trei scopuri, dar pe care doresc să le ating:

1. – trecerea blogului pe domeniu – undeva la final de decembrie 2018/ ianuarie 2019 este planificat acest pas
2. – personalizarea blogului printr-un logo care să mă reprezinte
3. – voi continua să scriu.

Am descoperit alte câteva platforme unde pot participa cu textele mele și, de ce nu, speranța că voi primi și cereri din partea a diverse firme.

De fapt, am primit deja solicitarea de a scrie un articol pentru o firma și care, astăzi, mi-a trimis deja email cu confirmarea plății pentru textul dedicat lor.

Deci pot spera, pot visa cu ochii deschiși… oricum la capitolul acesta mă pricep cel mai bine! 🙂

În loc de Final

Aripile pe care mi le-a oferit Superblog pe parcursul a 6 săptămâni, îmi doresc să le antrenez, să le fac puternice pentru a mă înălța ușor-ușor către cer. Voi fi însă atentă de a nu mi le arde, apropiindu-mă prea mult de soare. Am doar exemplul lui Icar, pe care nu sunt dornică de a-l urma.

Îmi doresc doar să-mi împlinesc visul, să fac ceea ce-mi place pentru că atunci mă voi recâștiga!

Știu că va fi nevoie de multă muncă, de ambiție, de determinare, dar sunt pregătită!

Mulțumesc tuturor celor ce au făcut și fac posibil, în continuare, ca un vis să fie transformat în realitate!

Mulțumesc familiei, prietenilor și iubitului ce m-au suportat în toată această perioadă!

Mulțumesc că exiști, Superblog!

Cu drag,

O începătoare ce vrea să devină un Superbloger!

Reclame

„Cel mai bun cadou din cele prezente în jurul bradului este prezenţa unei familii fericite.”(Burton Hillis)

Odată cu primul fulg de nea, magia iernii s-a așternut peste străduța străjuită de copacii seculari. 

Spiritul Crăciunului a coborât, fericit și plin de speranță, din sania Principesei de gheață. Cu mâna streașină la ochi, a privit strada-n lung și-n lat, în căutarea căsuței pe care a văzut-o în Marea Carte a Timpului.

O căsuță în care aroma dragostei și a sărbătorilor plutește în aer. O căsuță în care doi prichindei așteaptă nerăbdători pe Moș Crăciun.

Asta își dorește Spiritul Crăciunului. O locuință în care credința în minuni, în povești să fie încă vie. Răutate, invidie, egoism a văzut peste tot. Are nevoie de ceva pur, ingenuu, pe care să-l adune în micul cristal de la gât. Doar în acest mod, tărâmul fermecat poate fi salvat. Și nu are mult timp la dispoziție pentru a îndeplini această misiune.

A făcut o plecăciune Principesei de gheață și și-a îndreptat pașii în căutarea locului ales.

*

Copacii, recunoscându-l, îl salută plini de respect. Păsărelele s-au oferit să-l ajute. Ele sunt cei mai buni observatori și Spiritul Crăciunului știe acest lucru.  Spiritul s-a oprit pentru a le cere ajutorul.

– Dragele mele am nevoie să mă îndrumați către căsuța aleasă de Marea Carte a Timpului. Busola mea nu mai funcționează și nu mai știu încotro s-o apuc.

– Normal că s-a stricat busola. La câte radiații sunt în jurul nostru! a răspuns una dintre vrăbiuțe, în timp ce își scutura penele.

– Dar de unde aceste radiații? a întrebat mirat Spiritul.

– Cum de unde? au răspuns toate în cor.

– Nu ai văzut în Marea Carte a Timpului ce invenții au oamenii?! i-a răspuns, retoric, un vrăbioi, ce se juca în zăpadă.

– Am văzut eu ceva ceva, un fel de aparate prin care poți comunica, a răspuns Spiritul, nesigur.

– Se numesc telefoane mobile! l-a lămurit un cintezoi, sigur pe el.

– Da, da, are dreptate cintezoiul, l-au asigurat și celelalte păsărele.

Spiritul Crăciunului a oftat adânc. 

– Trebuie neapărat să intervin, să aduc din nou Credința, Speranța și Iubirea pentru lucrurile simple! a decis el.

– Ne-am luat cu vorba și uite, timpul trece și eu tot nu am găsit ceea ce caut, s-a adresat el stolului de păsărele.

– Unde vei vedea două năsucuri lipite de fereastră și vei auzi un cântecel compus de doi copii, să știi că acela este locul pe care-l cauți.

Spiritul s-a uitat să vadă de unde a venit acel sfat. Sus, pe crengile înalte ale unui stejar, un pițigoi i-a zâmbit cu înțeles.

– Vă mulțumesc scumpele mele prietene! a răspuns Spiritul, micilor făpturi.

– Suntem aici dacă ai nevoie de ajutor! au ciripit și ele, în cor.

**

Cu indiciile primite, Spiritul Crăciunului și-a ascuțit auzul pentru a putea pătrunde dincolo de zidurile clădirilor.

„A venit iarna bogată, cu steluțe-n păr,/ Și cu ochi de mătăsică, gură de fiori,/ Să ne bucurăm copii, să ne bucurăm,/ Săniuța zboară zboară spre o altă țară…”

Cântecelul a început să se audă din ce în ce mai tare…

– Acesta trebuie să fie locul! și-a spus Spiritul.

Și da, pițigoiul a avut dreptate. Cum a intrat pe aleea frumos măturată, Spiritul a zărit imediat cele două năsucuri lipite de geam.

***

Singura posibilitatea să pătrundă în casă era intrarea odată cu Bradul de Crăciun. Dar Spiritul, după ce a dat câteva ocoluri, nu a văzut nici un brad înăuntru.

– Ciudat! și-a spus el. Casa este împodobită în exterior. Mai sunt cinci zile până la Crăciun, cei mici i-au scris Moșului și totuși… Bradul nu există!

În timp ce Spiritul încerca să dezlege misterul, o mașină mare s-a oprit în fața casei. 

Doi bărbați vânjoși au coborât și au început să se agite la ușile din spate ale camionului.

– Ce ai zis că livrăm azi? Tot mobilă? a întrebat cel tânăr.

– Nu, nu, astăzi livrăm un brad pentru Crăciun, a răspuns bărbatul mai în vârstă.

– Brad de Crăciun?! se miră cel dintâi. Pe foaia noastră scrie că vine de la FAVI.RO…  la ei nu este doar mobilă? a întrebat el, încurcat.

– Hai să-ți explic cum stau lucrurile! Să fii atent, însă, pentru că a doua oară nu-ți mai spun!

FAVI.RO este cel mai mare motor de căutare în sectorul mobilei și a decorațiunilor interioare. Reunește peste 70 de magazine cu astfel de profile, aducând în același timp e-shop-urilor și magazinelor fizice listate, vânzări de peste 100 milioane de euro pe an.

– Păi și produsele căror magazine le găsim pe site-ul lor? a vrut să știe cel dintâi.

– Păi în afară de magazinele mari precum KIKA, Tchibo, Bonami, 4home, poți găsi și magazine micuțe. Prezența lor pe site-ul celor de la FAVI.RO le oferă vizibilitate în rândul clienților.

****

– Gata băieți? s-a auzit o voce în spatele lor.

– A, bună seara, dumneavoastră sunteți domnul Vlad Marinescu! a salutat, zâmbind, unul dintre bărbați.

– Bună seara! Da, eu sunt! a răspuns Vlad.

– Acuș e gata! Numai două minuțele să-l scoatem afară.

– Oooo, ce minunăție de brad! s-au mirat cei doi curieri. Copiii dumneavoastră vor fi de-a dreptul încântați!

– Da, sunt deja la fereastră.

– Apropo… și-a amintit Vlad. Au venit și decorațiile, da?

https://favi.ro/produse/categorie/decoratiuni-de-craciun

https://favi.ro/produse/categorie/decoratiuni-de-craciun

https://favi.ro/produse/categorie/decoratiune-de-craciun

– Sigur că da! Avem nevoie doar de o semnătură, a răspuns din nou cel mai în vârstă, și toate sunt ale dumneavoastră.

*****

După câteva minute, din interiorul camionului, a ieșit la iveală un frumos brad. Nu era unul adevărat, dar era mare și bogat.

– Daaaa, nu m-am înșelat! s-a felicitat Spiritul, în timp ce se îndrepta spre brad.

S-a cuibărit, comod, între crengile lui și a așteptat cu nerăbdare să fie băgat în casă.

******

Ușa, împodobită cu coronița tradițională, se deschide larg, iar bradul este întâmpinat cu urale de bucurie. 

– Wow! Tati, tati ce brad frumos ai găsit! 

– Hai să-l împodobim, hai! Mami, mami unde sunt hăinuțele lui?

– Stați puțin dragii mei! am spus, încercând să-i liniștesc puțin.

– O să vă rog să aveți puțină răbdare. Brăduțul trebuie să fie montat mai întâi. Între timp, bunica vă așteaptă în bucătărie să gustați ceva bun bun.

Alinuța și Emil, convinși de cuvintele mele, au luat-o la fugă spre locul unde bunica îi așteaptă cu bunătăți.

*******

Odată pătruns în casă, Spiritul Crăciunului, a început inspecția. Lista întocmită de el era lungă și nu putea fi omis nimic. Doar dacă toate condițiile erau îndeplinite, putea străluci Steaua cea Mare. De la aceasta, Spiritul își putea încărca prețiosul cristal.

În timp ce Vlad s-a apucat de montarea bradului, Spiritul cerceta, cu interes, living-ul.

Camera este mare, luminoasă chiar si pe timpul nopții datorită culorilor ce o îmbracă.

Mobila exprimă eleganță și rafinament. Combinațiile dintre fronturile albe ale acesteia cu nuanțele de stejar Sangallo, completează încăperea, creând o atmosferă primitoare și relaxantă.

Spiritului i-a fost atrasă atenția de izul unor arome mult cunoscute… Scorțisoară, lămâie, portocale… 

– Ah, cât de bine miroase!!! a exclamat el și a început să plutească spre locul de unde veneau acele miresme ademenitoare.

A pătruns prin crăpătura ușii într-o cameră la fel de mare precum living-ul pe care tocmai îl părăsise.

Același stil elegant, simplu și confortabil predomina și în grandioasa bucătărie.

Cele două femei, mama și bunica, străluceau de bună dispoziție.

Aplecate asupra ingredientelor, se sfătuiau cu ce preparate, vor îmbia la masă, familia, în ziua de Crăciun.

Spiritul și-a întors privirea spre cei doi micuți. Aceștia savurau ciocolata caldă, aburindă, din niște cănuțe pictate haios și își împărțeau sarcinile pentru împodobirea bradului.

Totul era atât de plăcut! Fericirea, Copilăria și Bunăvoința domneau aici. Preparate delicioase ieșeau rând pe rând din cuptor. Mirosul cozonacilor fragezi punea ușor ușor stăpânire pe bucătărie. Erau luați de mâini pricepute și aranjați cu îndemânare pe platouri și înveliți cu grijă pentru a-și păstra frăgezimea. Prăjitura Alba ca Zăpada se hotărâ să le facă concurență, dezvăluindu-și frumusețea în lumina caldă a încăperii…

Micuțul nostru Spirit, privind la toate acestea, a înțeles, de ce Marea Carte a Timpului l-a trimis tocmai aici.

I-ar fi plăcut însă, să capteze toată această energie, această aură și să dăruiască câte puțin și altor locuri. Trebuia răspândită. Oamenii au nevoie de ea, au nevoie să-și regăsească în adâncul sufletelor, inocența și bucuria de copil, să creadă din nou în minuni, să aștepte cu drag sărbătorile, să le primească cu inima deschisă, să își aducă aminte de tradiții, de bucatele gătite cu drag de bunice și de mame… acesta era farmecul Crăciunului.

********

Alinuța și Emil privesc fericiți rezultatul muncii lor. Frumosul brad este înveșmântat în straie de sărbătoare. Lipsește doar Steaua cea Mare, care conform tradiției, trebuie pusă de către tatăl lor.

Eu, împreună cu mama, am părăsit bucătăria și ne-am așezat comod pe divan cu câte o cană mare de lapte, în mâini, privind cu drag, la acest spectacol.

Steaua cea Mare își ocupă locul, oferind ca prin minune, o strălucire aparte și miros de brad, miros atât de real, încât ne privim cu uimire, în ochi.

Lumina scoate în evidență confortul casei, sporit de stilul clasic îmbinat cu cel minimalist și cu câteva obiecte de mobilier ce amintesc de palatele imperiilor apuse, precum divanul alb, așezat la una dintre ferestre, împreună cu măsuța de cafea.

Ambele obiecte de mobilier oferă dimineți binecuvântate, învăluite în mirosul aromat al cafelei cu lapte.

Bunica privește lumina ce alunecă suav pe mobilă.

– Cum ai zis că se numește magazinul de unde ai luat acest frumos mobilier?

– Mama, în primul rând am fost foarte norocoși, că l-am descoperit. 

– Și știi cum am aflat de existența lui? întreb eu. Nu cred că ți-am mai povestit.

– Nu-mi amintesc să-mi fi spus, mi-a confirmat mama.

– Eram foarte stresați numai la gândul că va trebui să pierdem ore în șir în căutarea articolelor potrivite, fie în mediul online fie direct în magazinele de specialitate. Gândește-te că nu era vorba doar despre mobilă. Aveam nevoie de draperii, accesorii, decorații… am oftat eu. Dar, la un moment dat, am văzut un articol în care se vorbea despre acest nou motor de căutare mobilă și nu numai. Am înțeles imediat că acesta era salvarea noastră.

– De ce? a întrebat mama.

Pentru că FAVI.RO oferă posibilitatea să accesezi zeci de magazine online. Datorită lor am reușit să ne mutăm cu o lună mai devreme aici. Totul a decurs simplu. Au o platformă extrem de prietenoasă, unde am putut selecta produsele conform exigențelor noastre.

– Sunt de mult timp pe piață?

– Conceptul este american la origine, dar creatorii FAVI.RO l-au ales pentru că și ei, la rândul lor, s-au lovit de necesitatea de a găsi într-un singur loc, toate produsele pentru amenajarea unei locuințe.

– Au deschis inițial în Cehia, în 2015. După ce numărul vizitatorilor a crescut, s-au extins în Slovacia, unde au avut un succes similar. Atunci s-au hotărât să deschidă și în România și să dezvolte și aici ideea.

– Nu știu dacă v-a ajutat cineva, dar totul este ales atât de bine. Fiecare piesă se potrivește perfect…

– Nu-i așa? am întrebat eu, fericită. 

– Crăciunul acesta este unul deosebit pentru noi. Copiii au mai crescut puțin, ne-am mutat în casa aceasta, totul este nou… și nu știu de ce am senzația că ceva magic plutește în aer.

– Și tu ai aceeași senzație? a șoptit mama.

– Da! De ce? Și tu simți la fel?

*********

Spiritul Crăciunului a zâmbit fericit, din spatele Marii Stele.

Și-a rotit încă odată ochii, cuprinzând toți membrii familiei, în ei. Dorea să le facă el însuși un cadou pentru tot ceea ce primise aici: liniște, înțelegere, iubire, copilărie, magie. 

A rostit câteva cuvinte fermecate, mai întâi șoptit, ca mai apoi să ridice glasul din ce în ce mai mult. Cristalul de la gât a început să strălucească, iar o ceață subțire s-a răspândit peste tot. Somnul a învăluit Căsuța Fericirii. Spiritul Crăciunului s-a apropiat de fiecare în parte, rostindu-le darul său la ureche. 

La final a mai privit odată locul, ce îi devenise atât de drag, și și-a luat zborul spre înălțimile cerului. Regatul său putea fi salvat acum!

Articol scris pentru FAVI.RO.

Surse:

• https://favi.ro/
• strofa din interiorul textului – compoziție proprie de la vârsta de 10/11 ani
• citat din titlu – adevărul.ro
• poză copertă – pixabay.com

 

 

 

 

 

Educația sexuală în rândul adolescenților – trend sau necesitate?

Conform concepției lui Johann Amos Comenius, Natura dăruiește copilului la naștere „semințele științei, ale moralității și religiozității”, dar acestea pot deveni un bun al viitorului adult doar prin educație.

Acesta considera că, DOAR prin educație, aceste „semințe” vor fi stimulate și vor conduce ființa umană în procesul de umanizare, pentru că omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

Așadar, educația este un proces extrem de important în dezvoltarea noastră. Fie că o primim de la părinți, de la rude sau în cadrul instituțiilor școlare, ca mai apoi să o dezvoltăm pe tot parcursul vieții, fără aceasta nu ar exista conduită, respect și evoluție.

Teoria lui Johann Amos Comenius poate fi aplicată cu succes și în privința educației sexuale. Viitorii adulți au nevoie și de educație sexuală pentru ca trecerea de la copilărie la adolescență să fie făcută corect, fără sincope sau acțiuni a căror consecințe îi vor afecta toată viața.

Atitudinea părinților față de Educația sexuală

Societatea înglobează culturi, comportamente și atitudini diferite. Așadar și reacțiile părinților la acest „curent” variază.

Sunt cam trei categorii principale de părinți: tradiționaliștii, libertinii sau părinții „fantomă”.

• Părinții educați în spirit tradiționalist, sunt reticenți, rușinoși sau temători în a iniția discuții pe această temă cu adolescentul/a.

Reținerea, jena sau uneori chiar și convingerile religioase, îi determină în a priva adolescenții de protecție, în sensul larg al cuvântului.

Dar atitudinea lor poate face diferența între un adolescent expus riscului și suferinței cauzate de alegeri greșite în această privință sau al unui adolescent conștient de sexualitatea sa și de responsabilitățile ce vin odată cu noua etapă de viață.

• Părinții prea libertini sau prea deschiși, ce dezvăluie mult prea mult, nu vor face decât să-și oripileze copilul și să obțină o reacție total contrară a ceea ce doresc.
• Părinții „fantomă” sunt de obicei cei care lipsesc, la nivel de susținere psihică sau emoțională, din viața copiilor lor. Fie din cauza job-ului, fie din alte cauze, cert este că adolescentul este mai mult pe cont propriu.

Ce este de fapt educația sexuală și cât este ea de importantă în dezvoltarea unui copil?

Educația, de orice fel ar fi aceasta, trebuie făcută cu măsură, rațional și în primul rând trebuie avut în vedere tipul de comportament al copilului, trebuie să-l simți, să intuiești nevoile și curiozitățile acestuia. Trebuie să-i vii în întâmpinare. Restricțiile sau libertatea totală nu vor face decât să-l pună în pericol.

Conform studiilor, educația sexuală oferită acasă nu numai că preîntâmpină o viață sexuală timpurie, dar conduce și la formarea și la consolidarea relației dintre părinți și copiii.

În definitiv această etapă este absolut normală și fie că ne place sau nu, trebuie să trecem, cu toții, prin acest proces. Sexualitatea nu este decât o componentă esențială a ființelor. Aceasta este parte integrantă a identității noastre, de aceea nu trebuie să fie negată, nu trebuie să fie considerată drept păcat. O întâlnim oriunde în Natură. Nu trebuie decât să învățăm despre ea, să-i descoperim beneficiile, riscurile și consecințele.

Scopul educației sexuale este, în primul rând, protejarea copilului de abuz, de expunere la risc. Este un ghid în învățarea luării deciziilor corecte și înțelepte atunci când va veni momentul. Ideea de educație sexuală nu trebuie să provoace anxietate părinților, micuții lor vor deveni pe rând adolescenți și mai apoi adulți, este legea firii și nu poate fi schimbată.

Unui adolescent îi va fi mult mai ușor să înțeleagă consecințele deciziilor lui în această privință, dacă va fi educat de acasă, în acest sens.

Cunoaștem cu toții lumea în care trăim, faptul că suntem „bombardați” cu informații, cu sfaturi, dar care nu întotdeauna sunt corecte sau care nu au o documentare specializată, dincolo de cuvintele scrise. Diferența este însă, că noi, ca adulți, prin experiența de viață acumulată, avem capacitatea de a le selecta. Adolescenții însă nu au această capacitate.

La această vârstă este normal ca ei să înceapă să-și pună întrebări. Încep să observe schimbări la nivel fizic, la nivel emoțional. De aici și până la a face alegeri greșite nu este decât un pas.

Copilul sau adolescentul, trebuie să fie inițiat cu atenție, cu date solide, plecând de la anatomia corpului uman și până la implicațiile psiho-emoționale ale acestui subiect.

Nu este îndeajuns să-i spui „Nu trebuie să faci asta!” și să închizi subiectul. Ei vor căuta răspunsurile în mediul online, în grupurile lor, unde se va găsi întotdeauna un prieten sau o prietenă „atotștiutoare”, a căror sfaturi vor fi urmate.

Consecințele ce pot naște de aici, le cunoaștem cu toții: începerea vieții sexuale de la o vârstă fragedă, sexul neprotejat ce aduce cu el nu numai la apariția sarcinilor nedorite, dar și o multitudine de boli cu transmitere sexuală etc.

Consecințele lipsei de informare în privința educației sexuale

A educa un adolescent din punct de vedere sexual, înseamnă de fapt, a-i oferi informații corecte și explicații legate de schimbările fiziologice și psihice pe care le va întâmpina:

• explicarea rolului sănătății sexuale, rol foarte important în menținerea sănătății generale;
• importanța igienei personale;
• înțelegerea importanței deciziilor lui privind viața sexuală, decizii ce îl vor afecta nu numai pe el, dar și pe partenerii sexuali pe care îi va avea;
• prezentarea principalelor mijloace de contracepție, cum le poate folosi și care este rata lor de eficiență.

În România, lipsa acestor informații, a atitudinii reticente din partea părinților, a mesajelor promovate de mass media, a schimbării valorilor generației actuale, ne-au dus direct pe primul loc, la nivel european, în ceea ce privește numărul de adolescente care au devenit mame.

De asemenea, statisticile de la nivel local, indică un procent de circa 11% la avorturi efectuate de adolescente cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani.

Cum poți iniția un adolescent în noua etapă de viață?

Punctul de plecare al discuției poate fi reprezentat de simple întrebări legate de schimbările pe care încep să le simtă și să le observe, la nivel fizic și psihic, tinerii. Ce senzații și emoții percep în anumite situații. Apariția momentelor în care vor trece foarte repede de la o stare la alta fără un motiv anume.

Definirea și explicarea acestora. Trebuie să înțeleagă că sunt reacții normale și că nu trebuie să se simtă ciudat sau diferit de ceilalți. Dezvoltarea fiecărui corp uman are timpi diferiți, lucru perfect normal. Această trecere de la copilărie la adolescență nu trebuie să le afecteze stima de sine și nu o va face dacă părinții vor ști să fie alături de ei, le vor respecta intimitatea, le vor oferi ajutor și susținere pe durata acestei etape.

Suportul psihologic legat de sexualitate, oferit de către părinți, va oferi încredere adolescentului să solicite informații, explicații. Acesta reprezintă un fundament de bază în recunoașterea valorii lui ca individ și va duce la apariția responsabilității în viitoarele lui alegeri.

Informarea despre funcționarea organelor genitale de reproducere se poate face cu ajutorul cărților de anatomie în cazul în care părintele nu știe cum să explice acest lucru.

Adolescenților trebuie să li se explice că fetele și băieții se vor comporta diferit în această fază din cauza diferențelor la nivel hormonal și psihic dintre ei.

Hormonii masculini și feminini compun realități diferite. Baiatul adolescent trebuie să cunoască aceste detalii, să înțeleagă că fiziologia unei adolescente este formată în așa fel încât poate schimba semnificația unui gest, al unui sărut. Și acest lucru se întâmplă pentru că fetele, prin structura lor, sunt mai vulnerabile, mai sensibile. Un act sexual poate lăsa, de asemenea, sechele la nivel emoțional asupra lor.

Următorul punct ce trebuie abordat este cel al metodelor contraceptive.

Dar, înainte de a li se explica modul corect de folosire a acestora și rata eficienței lor, este nevoie de a le fi prezentată consecința actului sexual și dacă sunt siguri că acesta este momentul potrivit pentru o astfel de experiență.

Concluzii

Fundamentul unei educații sexuale solide este adevărul biologic. Cunoașterea și înțelegerea acestuia îi poate feri de suferință și afecțiuni.

Sexualitatea la vârste fragede nu este decât curiozitate ce poate naște repercusiuni ce îi pot afecta o viață întreagă. Sexualitatea timpurie nu este decât impuls și distracție efemeră. Dragostea o vor cunoaște însă la momentul potrivit și lângă persoana potrivită. Pentru a ajunge însă acolo trebuie să fie ascultați, înțeleși, sfătuiți și îndrumați.

A spune „Nu” unei astfel de experiență în adolescență este răspunsul corect! Dacă vor fi judecați, excluși sau stigmatizați de colectivitate nu înseamnă decât finalul unui lucru dăunător. Va fi un plus pentru ei a cărui valoarea o vor realiza peste ani.

Surse:

Rolul familiei în educația pentru sănătatea sexuală a adolescenților

Ghidul educației sexuale pentru copiii

https://1cartepesaptamana.ro/40-de-citate-despre-educatie/ Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”

Foto Copertă – Pixabay

Copyright © 2018 Lelia Madalina Iancu

Toate drepturile rezervate https://laportileatlantidei.wordpress.com si https://www.facebook.com/Domerys0411-871759763013499

Toate drepturile de reproducere, integral sau partial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea neautorizata in sisteme de cautare sunt rezervate. Reproducerea se poate face doar cu acordul scris al autorului, cu exceptia unor scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor si prezentarilor.

Oprește-te Timpule în loc și rotește-ți acele ceasului în sens invers pentru a mai fi, din nou, Copil!

Oprește-te Timpule în loc și rotește-ți acele ceasului în sens invers pentru a mai fi, din nou, Copil!

Șterge-mi lacrima maturității de pe obrajii ce au uitat să mai fie îmbujorați doar de joc și joacă și adu-mi înapoi lacrimile simple ale copilăriei. Lacrimi ce se porneau a curge năvalnic precum ploile de vară, pentru ca mai apoi din ele să nască cel mai frumos și sincer curcubeu, zâmbetul de copil!

Copilărie, dragă și dulce copilărie! Locul și timpul în care totul era posibil. Era îndeajuns să ne împreunăm mânuțele, să închidem ochii, iar credința de nestrămutat din sufletele noastre pure de copii, să împlinească dorințele.

Și m-am jucat în copilărie, m-am jucat mult și neobosită. Și da, mă joc și acum chiar dacă sunt adult! Nu vreau să rup acele fire subțiri ce încă îmi permit să păstrez în suflet acel ceva, ceva-ul care nu lasă sufletul să îmbătrânească. Este acel sentiment pe care îl definește atât de frumos, Constantin Brâncuşi – „Când nu mai eşti copil, ai murit de mult!”

*

Am fost copilul generației de după Revoluție și cred că printre ultimele generații ce și-au trăit cu adevărat copilăria. Și nu aș schimba acest lucru pentru nimic în lume, iar dacă aș avea un copil aș încerca din răsputeri să-l învăț ce înseamnă a fi copil, ce înseamnă să te bucuri de această vârstă… ce înseamnă Fericirea cu adevărat!

**

Într-o lume a tehnologiei, într-o lume în care cei mici uită să se mai joace, să mai comunice cu adevărat, într-o lume în care uită că, de fapt… EI sunt COPIII, am descoperit o bucățică de magie. Am descoperit pe cineva care militează pentru Copilărie, pentru joc și joacă, indiferent de vârstă, CUTIA.RO.

Născută în 2006 prin participarea la un concurs de joc și joacă, CUTIA.RO ne dovedește că putem reînvia copilăria și în același timp putem să o redăm și celor mici. Prin jocurile lor, oamenii devin fără vârstă, copiii uită de calculator, de telefon, de tabletă și încep să se joace cu adevărat. Jocurile lor, jocuri de societate/board games, au readus laolaltă generațiile, au desființat prejudecățile, au dovedit și dovedesc în fiecare zi că Da, este posibil, este normal să ne și jucăm.

***

Fiind pasionată de jocurile de strategie am fost curioasă să caut astfel de jocuri, dar care să nu fie pentru PC.

Și da, am descoperit că magica cutiuță, conține pe site-ul ei și astfel de jocuri. Nu mă pot abține să nu vă detaliez două dintre acestea, care pe mine m-au cucerit numai la vederea graficii de pe cartonașele de joc. Este vorba despre Carcassonne și Stone Age.

Carcassonne este lansat în anul 2000, dar într-un timp foarte scurt ajunge să câștige aprecierea criticilor din domeniu. Datorită acestora, ajunge să obțină, după doar un an de existență, distincția de Jocul Anului.

Dar prin ce a cucerit atât de repede publicul?

În primul rând este captivant, este mereu în continuă dezvoltare, dar în același timp are reguli simple de joc.

Acțiunea se desfășoară în orașul francez, Carcassonne, ce dezvăluie un fascinant peisaj medieval. Doar aici poți întâlni orașe fortificate, mânăstiri și câmpuri întinse. Dacă mai ești și pasionat de istoria medievală, poți construi povești uimitoare.

Ce trebuie să faci tu ca jucător?

Cu ajutorul cartonașelor trebuie să construiești orașe, mânăstiri, peisaje.

Pentru că nu poți face toate aceste lucruri de unul singur, ți se oferă 7 supuși pe care tu îi poți investi în ce roluri vrei: hoți, țărani, călugări sau cavaleri. Fiecare dintre aceștia îți pot aduce puncte, în funcție de cum îi plasezi. Totul depinde, însă, de viziunea, planificarea și perspicacitatea ta de jucător.

Datorită succesului avut, în 2017 a apărut și versiunea Carcassonne Big Box unde jocul de bază este combinat cu unsprezece extensii, precum Râul, Abatele, Hanuri și catedrale, Negustori și constructori, Aparate de zbor, Depeșe, Bacuri, Minele de aur, Magicianul și vrăjitoarea, Haiducii, Cercuri în lan. În noua variantă ai peste 150 de cartonașe de joc și șapte tipuri de meepleși.

Va câștiga jucătorul ce și-a construit cel mai variat teritoriu.

Jocul este adresat copiilor cu vârsta minimă de 7 ani. Numărul de jucători este de la 2 la 5 persoane, iar durata jocului este de aproximativ 30-45 de minute.

Este un joc captivant pe care, vă invit, cu drag, să-l jucați și să-l exploatați.

Cel de-al doilea joc este Stone Age, de asemenea un joc de strategie, care ne invită să retrăim istoria, de la începuturi și să ne cioplim în piatră, victoriile!

Aici, TU, jucătorule, vei fi în rolul omului de la începutul timpurilor. Va trebui să înveți cum să supraviețuiești, cum să-ți construiești unelte și arme, cum să aduni resurse, cum să pui bazele unei civilizații.

– Captivant, nu?

Deoarece există un număr limitat de spații pe tabla de joc, trebuie să fii un bun strateg pentru a le cuceri. De asemenea, trebuie să găsești echilibrul între război și pace, de a nu-ți lăsa niciodată poporul fără mâncare, de a fi un conducător drept și înțelept pentru a conduce civilizația spre progres, spre evoluție și o viață mai bună.

Jocul poate fi jucat de 2 până la 4 jucători. Vârsta minimă este cea de 10 ani. Durata jocului poate fi de la 60 la 90 de minute.

Nu-ți rămâne decât să iei loc la masa de joc și să dovedești că ești un bun strateg!

****

Însă pe CUTIA.RO nu vei găsi doar jocuri de strategie!

Vei găsi și jocuri de logică, jocuri de familie, precum Axio, jocuri de petrecere, puzzle etc.

Dacă ți-am reînviat nostalgia, dacă te-am făcut curios ori poate dacă ți-am dat o idee pentru cadourile de Crăciun, nu-ți rămâne decât să accesezi site-ul celor de la CUTIA.RO și să aprofundezi căutarea în lumea magică a jocurilor.

Haideți să ne amintim cu toții de copilărie și să începem să-i învățăm și pe micuții de astăzi, ce înseamnă a fi COPIL!

 „Copilăria este șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat din adîncurile ființei și la care omenirea aleargă fără încetare să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumusețe , de perfecțiune.” (Francesco Orestano)

Articol scris pentru cea de-a 28-a probă, extra-concurs, din cadrul competiției Superblog 2018.

Surse:

https://cutia.ro

https://www.facebook.com/cutia.ro/

https://cutia.ro/jocuri/carcassonne.html

https://cutia.ro/jocuri/carcassonne-big-box.html

https://cutia.ro/jocuri/carcassonne/carcassonne-rules-RO.pdf

https://cutia.ro/jocuri/stone-age.html

https://cutia.ro/jocuri/stone-age/Stone_Age-rules-RO.pdf

https://www.emag.ro/joc-de-societate-axio-bg-219475/pd/D9PT34BBM/

citate despre copilarie – laurențiumihai.ro

imagine cover – pixabay

 

Muzica curăță sufletele de praful vieții cotidiene, iar o imaginea impecabilă redă bucurie ochilor!

Dragoș a coborât cu emoție scările avionului ce, după 15 ani, l-a adus din nou acasă. 

*

Când a plecat, de mână cu unchiul său, la 18 ani, a fost fericit. Fericit pentru că i s-a oferit ocazia să-și ajute familia și să-și construiască o viață diferită.

La început, a visat să-i aducă măcar odată pe cei dragi, acolo, dar surioara lui, prizonieră a unui handicap ce o restricționa foarte mult, necesita o atenție și o grijă deosebită. O călătorie i-ar fi făcut mai mult rău decât bine. Astfel, a trebuit să renunțe la acest vis, însă nu s-a dat bătut, își putea ajuta sora prin alte mijloace.

**

15 ani în care a reușit să strângă bani frumoși prin muncă multă și cinstită. Obișnuit de mic copil cu greutățile vieții, a fost chibzuit iar sumele câștigate au fost bine chivernisite, pentru ca acum să se întoarcă cu o mică avere.

Știa foarte bine în ce îi va investi: o locație pentru persoanele suferinde, fizic sau psihic. Un omagiu adus surorii lui. 

Locația o avea deja, însă avea nevoie de sfatul unor experți pentru a o dota cu cele mai bune echipamente electronice și a o pregăti, profesional, în a oferi liniște și vindecare, prin sunet și imagine.

***

Înainte de a părăsi țara adoptivă, unul dintre colegi, l-a sfătuit să caute un magazin ce comercializează mărcile Indiana Line și Davis Acoustics. Colegul, iubitor de tehnologie, cunoștea bine ce puteau oferi boxele Indiana Line și boxele Davis Acoustics.

 

 

Boxe Indiana Line

– Tehnologia torineză a celor de la Indiana Line, i-a spus el, oferă produse impecabile, reușind să combine cele patru elemente esențiale: finisaj, sunet, design și preț. Muzica ce trece prin ele, oferă ascultătorului o experiență caldă și spectaculoasă. Sunt nemaipomenite pentru proiectul tău. 

 

Boxe Davis Acoustics

– Boxele de la Davis Acoustics, în schimb, sunt un produs franțuzesc. Creatorii acestora au fost mereu în căutarea perfecțiunii audio, a redării sunetului adevărat, viu, autentic, produs cu acuratețe.

Cu aceste sfaturi în minte, Dragoș a pornit în căutarea celor mai buni profesioniști în domeniu și a produselor de calitate. 

După o examinare minuțioasă a mediului online, Dragoș i-a descoperit pe cei de la AVmall, cel mai cunoscut magazin online de produse și oferte din domeniul Hi-Fi si High-End din Romania. Însă ce i-a plăcut foarte mult, a fost faptul că aceștia oferă posibilitatea de testare a produselor în noul showroom audio-video AVmall, unde se află camere special proiectate și echilibrate acustic. Toate acestea, din dorința de a oferi o experiență inedită și a dezvălui clienților, calitatea produselor pe care le dețin și comercializează.

****

Printr-un simplu apel la AVmall, Dragoș a planificat vizita la showroom.

Odată cu vizitarea showroom-ului, are și posibilitatea de a cere sfaturi direct de la sursă, și, de asemenea, să verifice și calitatea acestora.

Și cine îl poate ajuta, de fapt, în alegerea produselor? Chiar sora lui, Irina. 

Când Irina are crize și dureri, singurele lucruri ce o liniștesc sunt muzica și imaginile din natură. Tocmai de aceea fratele mai mare dorește să-i ofere un astfel de cadou, ei și celor cu probleme similare. 

*****

Marți după-amiază. Dragoș a parcat mașina pe Strada Acvila, numărul 41din sectorul 5, București. Aici se găsește noul showroom a celor de la Avmall. O locație la care au ajuns foarte repede și unde beneficiază și de locuri de parcare. Pentru București acest detaliu este unul extrem de important.

Interiorul showroom-ului a fost gândit într-o manieră deosebită. Eleganța și bunul gust se află într-o simbioză perfectă. De fapt… totul este perfect. Până și Irina este încântată de această atmosferă și chiar dacă nu se poate exprima, i se citește în ochi plăcerea de a se afla acolo.

 

Sunt întâmpinați de zâmbetul tineresc al domnișoarei de la recepție și conduși în biroul unuia dintre consultanți.

Dragoș a început să povestească cu plăcere și încântare despre visul său. A explicat consultantului ce își dorește, ce buget are pentru a investi în acest proiect și ce fel de așteptări.

De-a lungul discuției, au fost trecute în revistă toate echipamentele ce l-ar putea ajuta și a primit explicații pentru fiecare în parte. Consultantul, însă, a lăsat pentru final proba aparaturii pentru a finaliza în mod apoteotic această întâlnire.

Dragoș a explicat situația surorii lui și că ar dori să probeze muzica unită cu imaginea. A avut inclusiv cu el, CD-ul preferat al Irinei, Healing Code Timer by Dr Alex Loyd.

Cei trei au făcut un tur al camerelor. Conform detaliilor primite, fiecare cameră a fost special concepută unui anumit tip de produse, precum: sisteme stereo, sisteme home cinema tradiționale cu Tv, home cinema și videoproiecție, sisteme High-End.

 

Camera în care urmau să trăiască inedita experiență era cea de home cinema și videoproiecție. Aici puteau să se bucure în voie de singura locație destinată videoproiectoarelor Optoma din România, alături de un sistem home cinema ultra performant.

 

Probarea acestei tehnologii a fost ceva deosebit. La final, Irina bătea fericită din palme, iar mamei îi curgeau lacrimi de emoție. Până în acel moment nu au mai trăit o astfel de experiență. Însă ceea ce îl încânta cel mai mult pe Dragoș, era faptul că videoproiectoarele Optoma includ sisteme multicanal Indiana Line și Davis Acoustics. În acest mod putea dărui atât sunet cât și imagine, la o calitate incotestabilă. 

Dragoș era fericit pentru bucuria ce le-a adus-o celor mai dragi persoane din viața lui. Proiectul lui putea prinde viață, putea aduce o rază de lumină și speranță oamenilor bolnavi, dar și familiilor acestora.

În acele momente a realizat cât de important este să găsești specialiști și cât a fost de norocos, întâlnindu-i pe cei de la Avmall. 

Calitate a produselor, Respect pentru client, Raport calitate-preț foarte bun – toate într-un singur cuvânt – AVmall. 

Showroom-ul Avmall este locul unde poti testa plăcerea sunetului și satisfacția imaginii impecabile.

Articol scris pentru cea de-a 27 a probă, extra-concurs, din cadrul competiției Superblog 2018.

Surse:

https://www.avsound.ro/produse/

https://blog.avmall.ro/noul-showroom-avmall-str-acvila-nr-41-sector-5-bucuresti/

https://blog.avmall.ro/indiana-line/

https://blog.avmall.ro/davis-acoustics-calitate-si-accesibilitate-fara-compromisuri/

https://www.facebook.com/OptomaRomania/posts/1848204981943982

Dacă ai îmbrăca costumul lui Spider-Man, TU, ce fapte bune, ai alege să faci?

Băiețelul privește cu ochi mari și plini de încântare ecranul de pe holul sălii de cinema. Mă apropii, curioasă, pentru a vedea ce îi produce o asemenea bucurie. 

“Omul-Păianjen: În lumea păianjenului”, reușesc să citesc, la finalul trailer-ului.

– Îți place atât de mult Spider-Man? mă trezesc eu că îl întreb.

Își întoarce fețișoara îmbujorată către și răspunde fără a sta pe gânduri:

– Da, foarte mult!

– De ce? îl interoghez, din nou.

– Pentru că povestea mea seamănă cu povestea lui Peter Parker...

– Cum așa?! zic eu, mirată.

*

Copilul pare să facă parte dintr-o familie cu o situație financiară decentă. Este îmbrăcat cu lucruri de calitate și îngrijit. Din scurtul dialog avut cu el până în acest moment, realizez că este și educat și de asemenea, dă dovadă de o inteligență precoce pentru cei de vârsta lui.

**

Mă așez lângă el, decisă să aflu mai multe. Oricum mai am de așteptat până să intru la film.

– De ce spui că poveștile voastre se aseamănă? .

Se așează și el comod lângă mine.

– Nu am voie să vorbesc cu străinii, dar Dvs. păreți o persoană bună. Sper să nu mă înșel! mă apostrofează el.

Rămân uimită de abordarea atât de directă.

– Dacă te deranjez, pot pleca! îl asigur eu.

– Dar, mi-ar plăcea să puțină companie până voi intra la film. Poți fi sigur că nu-ți voi oferi bomboane sau bani și nu-ți voi cere să vii cu mine, încerc eu, să-l liniștesc, cu cel mai sincer ton.

– Dar părinții tăi unde sunt?  

Băiețelul lasă privirea în jos și începe să se joace cu mâinile. După câteva secunde, decide să-mi mărturisească.

– Nu am părinți! De când mă știu locuiesc într-un orfelinat. Iar acum mă aflu aici cu doamnele profesoare, care s-au dus să obțină o reducere pentru a ne putea bucura toți cei de orfelinat, de un film văzut în cinema.

– N-ai mai văzut niciodată un film la cinema?

– Nu…

– Dacă nu vor reuși profesoarele tale, îți promit că voi vorbi eu cu cineva și vom rezolva această problemă, îl asigur eu.

Își ațintește ochișorii în ochii mei. Nu am mai văzut de foarte mult timp o privire atât de pură și inocentă…

– Cum te numești? Eu sunt Laura și sunt încântată să te cunosc.

– Vlăduț! Îmi pare bine! răspunde și el și întinde mânuța spre mine.

– Vlăduț, tot nu mi-ai zis însă despre acest Spider-Man. Povestește-mi puțin!

–  Îmi place foarte mult acest film de animație pentru că exprimă mult mai mult decât poate părea la prima vedere…

– Vezi tu, nu este vorba numai despre personajul în sine, fie el cel vechi, Peter Parker sau cel nou, Miles Morales… de fapt personajul este întruchiparea unui om normal, la fel ca noi toți…

Eu îl privesc perplexă. Urma să am parte de o recenzie și o opinie inedită în privința acestui film pentru copii. 

Vlăduț nu bagă de seamă stupoarea mea și continuă prezentarea cu seriozitatea unui adult.

– În realitate, Spider-Man poate fi oricare dintre noi. Dacă privești cu atenție vei vedea că și el se lovește de tot felul de probleme și este normal, până la urmă este o ființă umană chiar dacă a căpătat super-puteri. 

– Cred că, cine a inventat acest personaj a dorit să scoată în evidență poveștile umane, nu numai să creeze ceva distractiv pentru cei mici.

– Și el, la fel ca și mine, cel puțin până la actuala ecranizare, era orfan. Diferența este însă că măcar el este crescut de rude… eu nu…

Se oprește puțin din fervoare amintindu-și din nou, de situația lui, dar nu durează mult momentul de melancolie, pentru că se reîntoarce la ceea ce-i face plăcere.

– Spider-Man este un personaj complex, afirmă Vlăduț. Și exact cum îți explicam mai devreme, puterea lui nu este de fapt, pânza de păianjen. Aceasta, doar îi completează personalitatea și-i oferă posibilitatea de a realiza mai multe decât un om obișnuit.

– Puterea lui este de fapt modul inteligent în care gândește și acționează. 

– Și știi de ce? 

– Nu, nu am nici cea mai vagă idee! răspund eu, bâlbâindu-mă.

– Pentru că Spider-Man a înțeles că odată cu puterea au venit și responsabilități pe măsură, mi-a oferit el, explicația.

– Dar de ce poartă mască? Ai idee? îmi doresc eu să aflu.

– Masca, răspunde Vlăduț, este un simbol. Cred că știți că aceasta a fost adoptată mereu de-a lungul istoriei!

– Da, așa este!

– Datorită măștii, personajul nostru, devine arhetipul eroului, de aici vine puterea transformării sale. Este ca un fel de amuletă ce acționează la nivel psihic și produce transformarea lui ce îi oferă curajul de a fi diferit și de a crede în propriile forțe.

– Nu te supăra că te întrerupt, dar ce vârstă ai? întreb, de această dată, de-a dreptul șocată.

– 10 ani…cum spuneam, eroul meu, înțelege, că puterile sale trebuie să fie puse în slujba societății!

Șuvoiul de cuvinte se oprește. Eu, trezită din visare:

– Gata! Asta-i tot? 

– Nu, nu este! Urmează noua peliculă distribuită, în cinema, prin intermediul InterComFilm, unde vom regăsi o nouă interpretare. Miles Morales, împreună cu Peter Parker.

– Când are lansarea?

– În cinematografele din România, pe 28 decembrie 2018.

– Tu ce ai face dacă ai purta pentru o zi costumul eroului tău preferat?

– Dar tu ce ai face? mi-a întors el, elegant, întrebarea.

– Dacă aș fi pentru o zi faimosul Spider-Man aș încerca să fac lucruri bune pentru oamenii de lângă mine sau din comunitatea sau…

– Concret, ce ai face? repetă Vlăduț.

– Uite, în primul rând mi-ar plăcea să cunosc orfelinatul unde locuiești tu. Aș vrea să merg cu tine acolo, chiar și în această după-amiază…

– Dar filmul tău? îmi amintește el.

– Crede-mă că nu voi avea ocazia în fiecare zi să cunosc un băiețel atât de special ca tine… filme, la cinema, pot vedea oricând. Astăzi, însă, vreau să îmbrac costumul lui Spider-Man și să fac niște copiii fericiți și mai ales pe tine. 

– Dar suntem mulți, suntem 15, îmi mărturisește cu îngrijorare, Vlăduț.

– Copil scump de asta mă voi ocupa eu, da?

Vlăduț aprobă, fericit!

***

– TU ce ai face dacă ai fi pentru o zi Spider-Man?

Articol scris pentru proba 26 din competiția Superblog 2018.

Surse:

–  http://www.intercomfilm.ro/

– https://www.facebook.com/InterComFilm/

– https://www.youtube.com/user/InterComFilm/videos

 

 

 

Povestea picăturii de apă, Aquatique și a Karinei, fetița ce va deveni „doctor de apă” atunci când va crește

Picătura de apă, AQUATIQUE, s-a desprins, timidă, dar în același timp, plină de curiozitate, de pe tavanul grotelor milenare din inima munților Bucegi, la o altitudine de 1100 m, în rezervația naturală a Apruptului Prahovean.

Părinții ei, tatăl, Oxigenul, iar mama, Hidrogenul, o privesc cu dragoste părintească, urându-i succes în voiajul neîntrerupt pentru susținerea vieții.

Mica picătură, împreună cu alte zeci și sute de picături, pleacă spre a-și îndeplini misiunea. Au deja impregnat în ADN scopul existenței lor, dar și istoria milioanelor de ani pe care îi poartă cu mândrie.

Urmează să călătorească pe sub pământ, trecând prin câmpuri magnetice și zăcăminte de argint, ce le vor curăța de impurități și nu vor lăsa bacteriile să se dezvolte. Mai apoi, se vor împărți, fiecare luând un alt drum.

Unele dintre ele, se vor transforma în izvoare de apă vie și nemuritoare,  altele, se vor uni cu alte și alte picături și vor da naștere la lacuri, cascade, mări și oceane.

*

Aleargă repede, dar cu toate acestea, mica picătură observă cu atenție și mirare, fiecare loc prin care trece.

Odată cu ieșirea la suprafață, poate admira din nou, Geneza lumii, în noaptea senină, înveșmântată în ger și lumină stelară.

Se află încă la poalele Bucegilor. Munți apăruți cu mult timp în urmă, dar care își păstrează încă energia magică a Începuturilor.

Strămoșii lor, alte picături de apă, îi șlefuiseră în timp, prin dansul lor suav și prin dulceața sunetului lor, dând naștere la creste, văi glaciare, lapiezuri, doline, circuri glaciare și peșteri.

**

Fetița privește nedumerită, paharul plin cu apă…

– Mami de ce trebuie să bem apă? a întrebat ea, nevinovată.

– O poveste spune că cea mai frumoasă zeiță… a început mama, povestea.

– Ce este o zeiță, mami?

– O prințesă, draga mea! a răspuns mama zâmbind.

– Și ce-a făcut această prințesă, mami?

– Se povestește că ea s-a născut din valuri, din spuma ancestrală a mării, iar frumusețea i-a fost dăruită de către apă. 

– Și ce nume are?

– Numele ei este Aphrodita, scumpa mea.

– Eu, dacă o să beau apă, voi fi la fel de frumoasă ca Aph… Aphro…

– Aphrodita! Da, micuța mea. Pentru că apa este izvorul vieții, al tinereții și frumuseții.

Copila s-a mai uitat odată la paharul cu apă de pe măsuță. Din felul în care îl analizează, mama știe deja că vor urma și alte întrebări…

– Mami, dar cum este apa, așa cum este acum, la mine în pahar?

– Apa, scumpa mea, în primul rând, este inodoră, incoloră, insipidă.

– Ce înseamnă? a întrebat mai departe Karina, pierdută printre noile cuvinte.

Mama a început să-i explice cu răbdare:

– Inodor înseamnă fără miros.

– Adică nu miroase cum miros biscuiții mei preferați cu ciocolată?

– Miroase! a îndemnat-o mama.

– A ce miroase? a întrebat tânăra femei.

– Nu miroase a ciocolată, nu miroase a nimic! a răspuns, supărată fetița.

– Ceea ce înseamnă… a continuat mama.

– Că inodor… adică nu are miros? a încercat copila, nesigură pe răspuns.

– Corect! a aprobat fericită mămica.

– Incolor, cea de-a doua caracteristică a apei, înseamnă că apa nu are culoare.

– Dar noi mergem în fiecare vară la Marea Neagră… afirmă fetița, cu ton mirat.

– Asta este o altă poveste, Karina… de mult, tare de mult, au existat popoare ce aveau plăcere sau nevoie să poarte bătălii…

– Adică… așa cum mă bat eu cu Carla pe jucării?

– Întocmai… unul dintre aceste popoare, a fost poporul musulman sau turcii. Ei au botezat marea noastră, Marea Neagră, pentru că marea noastră se afla la nord de ei, iar ei credeau că nordul înseamnă întuneric și atunci au chemat-o așa.

– Înseamnă că există și marea albă? a dorit mica curioasă să știe.

– Da, Marea Albă este de fapt Marea Mediterană, a răspuns mama.

– Și al treilea cuvânt care era, mami?

– Insipid, ceea ce înseamnă că apa nu are gust.

Karina a dat din cap, semnul ei când înțelegea ceva.

– De asemenea, a continuat mama, apa este vitală pentru buna funcționare a corpului nostru și este forța ce pune în mișcare Natura.

– Eu câtă apă am? a vrut să știe din nou, fetița.

– Păi la naștere aveai cam 75% apă, eu am, ca adult, în jur de 60%, iar bunica are  în jur de 50%.

– Și unde stă toată această apă, mami?

– Peste tot: în sânge – 83%, mușchi – 75%, creieraș – 83%, ochișori – 95%, plămâni – 86% și să nu uităm de rinichi – 83%.

– Păi și Pământul, mami, el câtă apă are?

– Draga noastră planetă este acoperită de apă, în proporție de 71%, dar mai puțin de 1% este, de fapt potabilă.

– Ce înseamnă potabi…? s-a încurcat copilul ce dorea să le afle pe toate într-o zi.

– Potabil, adică poate fi băută.

– Tot apa, a continuta mămica, este necesară la digestie, la absorția de nutrițieni, în circulație, lubrefiere și eliminare. 

– De ce? a dorit din nou, Karina, să știe.

– Pentru că apa spală și curăță organismul.

– Așa cum face mașina de spălat cu hăinuțele mele?

– Da, exact așa Karina. Ne putem imagina că noi suntem niște mașini de spălat și apa ne ajută să curățăm tot ceea ce este rău în corpul nostru.

– Dar dacă rămânem fără apă, ce se întâmplă?

– Dacă suntem deshidratați, pentru că acesta este termenul pentru corpul uman, lipsit de apă, apa va fi căutată în organele mai puțin vitale și va fi transportată în zonele unde lipsește. Așadar tu trebui să bei apă, mami, pentru a nu te îmbolnăvi.

– Dar pot lua medicamente, mami și mă fac bine! afirmă Karina, încrezătoare.

– De ce să îți dau medicamente când apa este cel mai bun medicament? i-a întors mama, întrebarea.

– Și ce poate vindeca, apa, mami?

– Vindecă problemele tale de stomăcel, durerile de spate ale lui tati după ce ridică greutăți mari, artrita lui Buni, problemele de inimă ale unchiului tău, durerile mele de cap, atunci când tu decizi să fii o fetiță neascultătoare, colitele, colesterolul și hipertensiunea mătușei, atunci când uită să țină regimul și multe, multe alte dureri.

– Mami dar ce multe dureri aveți voi, adulții! se miră Karina. O să mă fac doctoriță de apă să vă vindec pe toți, hotărâ pe loc, fetița, foarte mulțumită de decizia ei.

– Și câtă apă trebuie să bem pe zi?

– Cantitatea cea mai indicată este 1 litru de apă pentru fiecare 25 de kg greutate corporală. Când ești bolnav, cantitatea va crește pentru a hidrata organismul.

– Atunci de aceea imi dai mereu să beau apă, chiar de dimineață?!

– Da, pentru că este recomandat să bem un pahar de apă de la prima oră, la temperatura camerei. În acest fel pornim „mașina de spălat” care va curăța tractul digestiv și va ajuta corpul să se trezească.

S-a lăsat din nou liniștea. Karina meditează la toate informațiile pe care tocmai le-a primit. Nu a reușit să rețină toate cuvintele spuse de mama ei, dar a luat două hotărâri:

• să bea apă pentru a fi la fel de frumoasă ca prințesa din poveste;
• când va fi mare, să nu uite, să se facă doctor de apă.

Își bea paharul de apă, cu calm, savurându-l. Mama o privește cu coada ochiului, analizându-i mișcările. Bănuiește că fetița dorește să se convingă singură de proprietățile apei și de faptul că apa chiar este incoloră, inodoră, inspidă.

Nu trecu mult timp, însă, că mai are nevoie și de alte informații pentru a-și însuși lecția așa cum trebuie.

***

– Mami, mami, dar tu de unde știi ce apă să cumperi de la magazin? Sunt atât de multe sticle acolo, cu mărimi și culori diferite... a continuat Karina.

– Tu ce apă ai alege, Karina? a întrebat-o mama.

– Mie îmi place cea în care apare un bebeluș pe etichetă… a mărturisit micuța.

Mama a ieșit puțin din bucătărie, pentru a intra din nou, peste câteva secunde, ținând o sticlă de apă, în mână.

– Aceasta este? a întrebat ea, surâzâtoare.

Karina era surprinsă și entuziasmată în același timp.

– Da, da, da, de unde știai mami că apa asta îmi place?

– Eram sigură că îți va fi pe plac… 

– De ce? a întrebat ea, nedumerită.

– Pentru că este apa picăturii Aquatique și pentru că orice mămică știe ce este bun pentru puiul ei.

– Cine este Aquatique?

– O mică picătură de apă minerală naturală oligominerală, cu o compoziție echilibrată și mineralizare redusă, de numai 104 mg/l ce este perfectă în a fi consumată de bebeluși și copii. Conține puritate și minerale sub 120 mg/l, așa cum sunt recomandate pentru voi, cei mici. 

De asemenea, Aquatique conține foarte puțin sodiu, ceea ce înseamnă că mica voastră „mașină de spălat” nu va fi îngreunată cu minerale în exces, acestea fiind dăunătoare, în cantități mari. 

Familia lui Aquatique creează o apă atât de pură, încît nici măcar nu este nevoie s-o fierb atunci când gătesc cu ea și o putem consuma și noi, restul familiei.

– Toate mămicile cumpără această apă?

– Da Karina, pentru că mămicile au desemnat-o cea mai bună apă minerală plată.

Un studiu dintr-o revistă faimoasă, Forbes, o numește „apa minerală pentru sugari și copii mici” fiind marca de apă cea de mai încredere și cu cel mai înalt nivel de calitate.

A câștigat și premii, cum a fost cel din 2008, „Grand Gold Medal“ de la Institutul Internațional de Selecție a Calității – Monde Selection Bruxelles.

Calitatea acestei ape a primit și confirmarea specialiștilor datorită beneficiilor ce le aduce bebelușilor.

Astfel, Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu” atestă faptul că apa minerală naturală Aquatique corespunde criteriilor indicate pentru prepararea alimentelor destinate sugarului.

Și Societatea Română de Pediatrie confirmă faptul că apa oligominerală Aquatique poate fi folosită, fără a trece prin procesul de fierbere, în pregătirea hranei bebelușilor si copiilor.

– Cât de cunoscută este această apă, mami! a exclamat Karina.

– Păi și picătura Aquatique unde este? De ce nu o văd?

– Cum să nu o vezi scumpa mea scumpă?! a întrebat-o, râzând, mama.

– Unde este? a insista fetița.

Mama a mai umplut un pahar cu apă pe care l-a pus în fața fetiței.

– Uite-o! Este, împreună cu frații și surorile ei, în acest pahar.

Karina a privit din nou paharul, zâmbind și salutând familia micii picături.

****

Tânăra femeie și-a luat fetița în brațe, strângând-o tare la piept și șoptindu-i:

– Să-ți amintești mereu că ești pe jumătate apă, iar atunci când nu poți trece peste un obstacol, să curgi pe lângă pe el, așa cum face apa!

– Să nu uiți că apa este izvor al vieții și cea mai mare bogăție de pe Pământ. Să nu o risipești pentru că mulți și-ar dori-o și nu o pot avea așa cum o ai tu, da, draga mea?!

– Da mami, voi purta mereu cu mine în suflet, și și-a dus mânuțele la piept, povestea picăturii Aquatique și mereu voi alege doar această apă și când cresc, voi avea grijă ca toți să bea apă pură, din familia acestei picături, a promis Karina, solemn.

Articol scris pentru Campania „Tu ce motive ai pentru a alege Aquatique” desfășurată pe BLOGALINITIATIVE.RO.

Surse:

http://romaqua-group.ro/brands/aquatique/

https://www.facebook.com/aquatiqueromania/

Citate despre apă:

„Ce este apa? Un copil născut din unirea unui tată, oxigenul, şi a unei mame, hidrogenul: H2O.”(Omraam Mikhael Aivanhov)

„Cine are norocul să vadă această lume dintre cer şi pământ, pe care o reprezintă Bucegii, într-o noapte senină, plină de ger şi lumină stelară, se poate lăuda că ştie cum a fost Geneza.” (Eugen Barbu)

„Aminteşte-ţi uneori că pe jumătate eşti apă. Când nu poţi depăşi un obstacol, curgi pe lângă el, ocoleşte-l şi mergi mai departe, aşa cum face apa.” (Margaret Atwood)

Plantele sunt îngerii lui Dumnezeu, trimise pentru a ne vindeca! Să îmbinăm armonios Natura cu tehnologia pentru a ne bucura de beneficii!

*

Joi de noiembrie, friguros și cenușiu. Ceasul digital afișează, leneș, pe ecran, ora 16:30.

Andra se plimbă prin casă fără vreun scop anume. Prea obosită să înceapă să învețe, prea fără chef să înceapă curățenia… Dar gândurile îi sunt întrerupte de cheia ce se aude în ușă.

Aleargă speriată într-acolo…doar ea cu Ramona, prietena ei, aveau cheie de la casă.

În cadrul ușii, aproape leșinată și cu fața schimonosită de durere, o vede pe Ramona. Lacrimile îi curg neîncetat pe față și din priviri, o roagă pe Andra să o ajute.

– Ce s-a întâmplat? Ce-ai pățit? întrebă fata speriată.

– Mă doare rău, nu mai pot sta în picioare… răspunse Ramona, cu voce sugrumată, lăsându-se în genunchi de durere.

– Ce te doare? Hai în pat! spuse Andra, în timp ce o ajută să se ridice de pe jos.

– Hai că e rece gresia, hai să te întinzi puțin! insistă aceasta.

– Au, auuu! țipă Ramona, în efortul de a se ridica.

Andra a fugit în dormitor după pături și perne. A făcut din ele un culcuș pe hol și cu toată puterea ei, a ridicat-o și a așezat-o pe Ramona, în acel cuib călduros.

– Stai aici câteva secunde! Mă îmbrac și mergem la spital.

Andra este gata, taxiul le așteaptă deja jos.

– Te poți ridica? Încerci puțin? o întrebă ea, cu dragoste, pe Ramona.

– Hai că poți, sunt aici, ține-te de mine! o îndemnă cu glas plin de speranță.

– Să chemăm ambulanța n-are sens, tu nu ai rezista să aștepți așa mult…spuse ca pentru sine, tânăra.

Ramona înălță ochii și oftă prelung…

**

Este tânără, 24 de ani, și ambițioasă. Are un job de invidiat într-o faimoasă multinațională și un salariu care poate stârni oricui, gelozia. Dar pentru toate acestea, noaptea a fost transformată în zi și totuși tot este prea scurt timpul pentru a finaliza toate task-urile și a respecta deadline-urile. Dar îi place mult ceea ce face. Lucrează aici de 4 ani și de la un post simplu de asistent manager, datorită inteligenței, ambiției, determinării și a sacrificiului vieții personale, a ajuns șefă de departament, conducând cu mână de fier peste 200 de persoane.

Dar munca fără oprire a început să-și pună amprenta asupra fizicului și psihicului ei. Nu mai știe ce este un concediu sau o minivacanță, a uitat, inclusiv, noțiunea de wekeend, nu mai știe ce este îmbrățișarea călduroasă a unui bărbat… iar de privit în oglindă… poate doar 5 secunde dimineața, în graba de a ieși pe ușă.

Andra, cea mai bună prietenă a ei, care primise cazare în apartamentul mult prea mare pentru o singură persoană, al Ramonei, încercase de nenumărate ori să-i spună, cu diplomație, că se schimbase… dar nu în bine.

Nu observa, oare că hainele ei de la o lună la cealaltă, deveneau din ce în ce mai mici? Că ritmul acesta alert, mâncatul nesănătos și pe fugă, nu făceau decât să geamă cântarul atunci când, rareori, se mai urca pe el?

Nimic din toate acestea nu au reușit s-o convingă pe Ramona că este pe un drum greșit. Ea știe doar că dacă nu va face ceea ce-i cere firma, își va pierde puterea financiară, viața pe care o are, va pierde totul și ce va face atunci?!

Și ce dacă hainele se micșorează? Are destui bani încât să-și permită altele.

Și ce dacă mesele sunt luate haotic? Măcar le servește la cele mai bune restaurante. Este sigură că acolo sunt preparate corect, chiar și cele mai bogate în grăsimi și carbohidrați.

Și ce dacă mănâncă dulciuri sau chipsuri până la epuizare? Sunt, doar, singurele ei momente de răsfăț.

Și ce dacă un pachet de țigări este fumat în mai puțin de 10 ore? Țigările o ajută să gândească, să fie creativă, să surprindă!

Ramona găsea justificări la toate obiceiurile și comportamentul ei de workaholic. Andra, oricât îi explica, îi trimitea tot felul de articole, îi dădea exemple… Ramona era dependentă de acel birou, de acel scaun pe care stătea țintuită ore fără număr… nici nu mai realiza cum trec anotimpurile! Oricum era supărată pe timp, pe Creator, pe ceasuri și pe calendare.

– De ce nu făcuse oare Creatorul ziua mai mare de 24 de ore?

***

Taxiul a ajuns în fața intrării de la urgență. Andra a coborât prima.

Avea nevoie de un scaun cu rotile și de ajutor pentru a o scoate pe Ramona din mașină. Pe lângă durerile insuportabile pe care le avea, era și problema greutății ei… la 24 de ani să cântărești 120 de kilograme… nu era tocmai ușor… pentru niciuna dintre ele.

Noroc cu șoferul, băiat în putere, milos și cu bun simț!

– Bine că mai există și oameni cu inimă, gândi Andra în timp ce îi mulțumea taximestrului.

****

– Da, durerea a început dintr-o dată, la vreo două ore după masa de prânz, povestește Ramona, doctorului de la triaj.

– În ce a constat prânzul Dvs.? întrebă doctorul din nou.

– Azi am mâncat junkfood, recunoscu Ramona, lăsând privirea rușinată, în jos.

– Domnișoară, fără a dori să vă jignesc, dar când v-ați uitat ultima oară în oglină? continuă el.

– Păi… să vedeți…eu am un job foarte bun… se bâlbâi fata, încercând să găsească explicații.

– Bla, bla, bla, continuă doctorul plictisit. Toți vin cu scuzele astea. 

– Băi copiii, voi nu știți că sănătatea, dacă o pierdeți, există șanse mult prea mici s-o mai recâștigați?! Domnișoară poți avea toți banii din lume, dar privește în oglindă… hai privește, îi spuse el, cu fermitate.

– Ce vezi? Zi-mi, ce vezi?

Ramonei îi era frică și rușine să dea ochii cu oglinda. A rămas cu capul plecat și dacă ar fi putut, ar fi plecat de acolo, ar fi fugit să se ascundă oriunde, dar numai să nu mai audă acea voce, ce semăna atât de mult cu vocea conștiinței ei.

Ea avea în mintea imaginea din oglindă din trecut. Au trecut de atunci 4 ani și nu-și dorea să vadă cum arăta de fapt, în realitate…

– Dvs. o însoțiți? o interogă cadrul medical, pe Andra.

– Da, eu! Suntem colege de apartament.

– Ok, chem acum infirmerul să o ducă în sala de urgență, conchise acesta.

*****

Pe puțin 10 ore de stat în spital. Perfuzii cu calmante, recoltare analize, ecografii și radiografii…pentru a putea descoperi problema medicală a Ramonei.

– Un însoțitor al Ramonei Trifu este rugat să vină la salonul număr 2, urla portavocea în holul de așteptare al spitalului.

Andra a plecat spre salon. De pe un pat, Ramona îi zâmbește fericită, calmantele și-au făcut efectul.

– Gata, putem pleca acasă. Mâine la 7:00 trebuie să fiu deja în birou. Am de susținut o ședință… enumera, grăbită, corporatista, task-urile.

– Domnișoară, NU! Aveți nevoie de concediu medical cel puțin o lună. 

Andra s-a întors pentru a vedea cine a vorbit.

O doctoriță înaltă, frumoasă și cu un chip fără vârstă, oprise cuvintele Ramonei.

– Doctor primar Mihăilescu, se prezentă aceasta, Andrei.

– Sunteți sora ei sau…

– Prietena ei cea mai bună sunt, răspunse Andra.

– Dragă copilă, începu doctorița, această fată are foarte multe probleme de sănătate. Analizele de sânge de la ficat sunt peste limită, lucru demonstrat, de fapt, și de către ecografie: steatoză de grad 3. Indicele glicemic… imens… se apropie cu pași rapizi către diabet. Despre bilă și pancreas… ce mai pot zice? Totul în corpul ei este dincolo de limita bunului simț al sănătății. Inima, tensiunea… nimic nu funcționează în parametrii normali. Și să nu mai vorbim despre greutate: obezitate deja la 24 de ani?! 

– Wow, Ramona de această dată te-ai întrecut pe tine însăți! afirmă Andra.

– Am înțeles doamna doctor. Concediu medical și dietă, fără alte comentarii. 

– Exact, o aprobă aceasta… asta dacă îi dorești binele.

******

Vrând nevrând, Ramona era condamnată să stea în pat și fără laptop. Avea voie să se uite doar la televizor. Și nu putea trișa pentru că se simțea fără putere de a se ridica și de a căuta laptopul.

Andra era numai în bucătarie și pe internet. Căuta disperată soluții pentru a o pune pe picioare pe prietena ei. Știa bine că medicamentele nu erau îndeajuns și i se spusese clar că, Ramona, trebuia să slăbească și să urmeze o cură de detoxifiere.

Tot căutând rețete sănătoase, a descoperit un slogan ce i-a atras atenția:

Curioasă dar și disperată în a găsi o soluție la această problemă, a accesat site-ul a cărui logo făgăduia menținerea și recuperarea sănătății.

În acest fel a aflat că firma HUROM s-a născut în Coreea, în urmă cu 44 de ani. În cele 4 decenii de când exista, a patentat tehnologii noi de stoarcere a legumelor și a fructelor și acum este deja lider mondial în fabricarea storcătoarelor Home Proffesional.

Ineditul însă a luat ființă în anul 1992 prin primul storcător HUROM cu ax orizontal (melcat), ce până în 1998, a primit 7 brevete de invenție.

În 2007 a intrat pe piață primul storcător vertical cu ax melcat din lume, pentru ca în 2008 să fie deja prezentat succesorul său, comercializat sub diverse denumiri, precum Hurom HU-100, Oscar Pro 930 sau Omega VRT330.

Andra citea cuvânt cu cuvânt și nu-i venea să creadă că, Ramona, în tot acest timp a avut soluția sub nas, cum s-ar spune și nu a făcut niciodată nimic în această privință.

A continuat lectura, pentru a înțelege ce diferențiază acest produs față de celelalte de pe piață și ce model ar putea alege de pe site, pentru testare.

A înțeles că acest storcător a fost proiectat inițial în scopuri terapeutice, deoarece se dorea stoarcerea sucului din iarba de grâu.

– Stai puțin! spuse ea, e perfect! Doctorul nutriționist a recomandat deja Ramonei sucuri detox din iarbă. Wow! cred că am găsit soluția perfectă.

S- a abținut să nu dea buzna în camera bolnavei, pentru a-i dezvălui descoperirea ei. Dorea să afle tot mai întâi și apoi să-i arate.

Deci… storcătorul acesta are o stoarcere lentă, prin presare la rece, notă Andra repede pe caiețel.

Prin sistemul Slow Squeezing System, stoarcerea se realizează prin presare la rece, fără frecare și încălzire a sucului la viteze mari. Astfel sucul nu se va aera ca în cazul aparatelor de stoarcere centrifugale. Datorită acestei metode, se păstrează în totalitate vitaminele, mineralele, enzimele, antioxidanții și fitonutrienții din fructe și legume.

– Draga mea dragă se va putea bucura de toate binefacerile naturii în sucurile sau supele cremă ce i le voi prepara! zâmbi Andra, entuziasmată, parcă vizualizând deja delicioasele preparate naturale.

– Cât s-au chinuit oamenii aceștia să îmbunătățească stilul nostru de viață și în același timp să ne amintească că Natura trebuie respectată și prețuită pentru tot ceea ce ne oferă, nu distrusă din credința, de altfel greșită, că o putem îmblânzi… gândi Andra, timp în care derulează paginile produselor HUROM.

– Acesta este! a exclamat fericită, după citirea caracteristicilor produselor.

– Hurom HA-I One Stop sau mai bine zis, răspunsul la rugăciunile mele.

Ce i-a plăcut Andrei foarte mult la acest model, a fost faptul că:

• este ultima generație din această gamă;
• are un sistem dual de alimentare;
• oferă două posibilități de introducere a fructelor și a legumelor: odată printr-o gură de alimentare clasică, dar și printr-o gură de alimentare de dimensiuni mari. Cea de-a doua gură de alimentare este prevăzută cu un set de cuțite, antrenate de motor, care ajung să funcționeze până la 23 de rotații/minut. După mărunțire, ingredientele trec automat în ansamblul de procesare;
• 60 rotații/minut la viteza de procesare. Deci lent și prin presare la rece pentru a oferi utilizatorilor un suc natural, perfect omogenizat și fără pierdere de fito-nutrienți;
• ca și design, poate fi placul oricui, deoarece are o ergonomie excelentă, nu consumă multă energie, este silențios și deține și un sistem unic și inedit de alimentare.

Cea de-a doua variantă de alimentare parcă fusese concepută special pentru Ramona. Ea fiind mereu pe grabă, nu ar fi avut timp să stea lângă storcător și ar fi renunțat la utilizarea lui în mai putin de 30 de minute. Dar prin cea de-a doua gură de alimentare, storcătorul își putea face singur treaba, neavând nevoie de prezența ei.

Andra era pregătită să arate Ramonei ce model a ales pentru testare. Până la urmă, chiar și ea avea nevoie de detoxifiere pentru a-și menține sănătatea.

A desenat pe o foaie tot ceea ce putea face Hurom HA-I One Stop și a dat năvală în camera suferindei.

– Ramona, Ramona, hai să-ți arăt ce am găsit!

– Arată-mi, răspunse aceasta plictisită de sub plapumă.

– Pentru că tu trebuie să te faci bine, iar eu trebuie să-mi mențin sănătatea și nu în ultimul rînd, trebuie să învățăm să trăim sănătos… Hurom HA-I One Stop, și arătă triumfătoare foaia proaspăt printată, cu storcătorul inovator.

– Ce mai este și asta?

– Un super storcător ce păstrează toate proprietățile fructelor și a legumelor, prin presare la rece și stoarcere lentă. 

– Am citit și toate testimonialele. Cei care au comandat sunt extrem de mulțumiți și ține cont că vorbesc despre modele mai vechi. Cel ales de mine este de ultimă generație. Și știi care a fost motivul ce m-a convins?

– Nu, nu știu. Mi-am pierdut toate simțurile de când mă ții prizonieră aici, spuse Ramona, bosumflată.

– Doamna Director, nu eu vă țin prizonieră ci nepăsarea și neglijența dumneavoastră, i-a răspuns și Andra râzând.

– Stai, lasă, ascultă, a continuat ea nerăbdătoare: putem alege modelul dorit și să luăm legătura cu unul dintre reprezentanții Hurom România. Eu, am făcu deja asta!

Acum așteptăm aparatul ales pentru probă. Vom plăti suma întreagă, plata acestei sume reprezentând de fapt, garanția că vom returna aparatul dacă nu este pe măsura așteptărilor noastre, însă eu nu cred că va fi cazul.

– Gândește-te puțin! o îndemnă ea pe Ramona. Tu poți să te plimbi prin casă, să te pregătești, iar micuțul acesta își face singur treaba între timp! Mi se pare genial!

Putem testa aparatul timp de 4-5 zile. Dacă ne place, vorbim cu cei de la Hurom România și solicităm să primim unul nou, fără să mai plătim nimic în schimb. 

Nu te mai obosesc cu varianta negativă pentru că știu deja că nu va fi cazul, a râs Andra, plină de încredere.

– Hai până ajunge livrarea, să-ți fac poftă cu delicioasele preparate pe care de abia aștept să le gustăm! Imaginează-ți cum vor arăta diminețile noastre de acum înainte: fructe și legume proaspete în toate combinațiile, parfumul Naturii în bucătărie, zeci de rețete delicioase. tu… infinit mai slabă… și toate acestea doar datorită micuțului nostru prieten. El ne va oferi diminețile perfecte și sănătoase! Va fi minunat! 

– Hai arată-mi! Îmi place ideea de marketing a celor de la Hurom… ceea ce, în afaceri înseamnă, că au produse bune! a concluzionat Ramona, serioasă.

– De ce crezi că sunt lideri mondiali pe segmentul lor de piață? a întrebat, retoric, Andra, îmbrățișându-și prietena!

Articol scris pentru proba 25 din competiția Superblog 2018!

Surse:

http://huromromania.ro/

http://huromromania.ro/produse/

http://huromromania.ro/hurom-ha-i-one-stop/

https://www.facebook.com/huromromania/

https://www.youtube.com/channel/UCKwTKWww1RZZdd39FLjG_pQ/feed

poze din articol și de pe pixabay și unsplash

La Mulți Ani, România 1 Decembrie 2018

Pentru că a fi român este mai mult decât etichetele actuale ce ne-au fost lipite de către alte popoare!

A fi român este cultură, știință, literatură, monarhie, arte și nu în ultimul rând, Tradiții!

Suntem un popor frumos ce nu trebuie sa-și piardă identitatea, ce nu trebuie să-și uite Obârșia și pe aceia care au făcut România cunoscută peste hotare pentru adevăratele valori ce le are această țară!

România este mai mult de atât, să nu uităm asta și s-o spunem și celor care nu cred în noi, care ne judecă și etichetează, celor care ne-au vândut și celor care ne-au cumpărat în propria țară!

La Mulți Ani, România!

Prima Întâlnire – Ça a été comme un coup de foudre qui relançait mon coeur! – A fost ca un fulger infinit care mi-a pus inima în mișcare!

Gândidu-mă la acea zi, realizez că dragostea noastră a fost precum un fulger infinit care mi-a pus inima în mișcare (Ça a été comme un coup de foudre qui relançait mon coeur). 

A fost dragoste la prima vedere sau cum ar spune francezii – C’est comme un coup de foudre!

Până la El, nu credeam în așa ceva.

Dimpotrivă! Consideram că acest sentiment, descris atât de frumos în literatura clasică, nu-mi este destinat sau poate că societatea actuală l-a anihilat cu mult timp în urmă.

Însă inima mea tânjea să simtă altfel, dorea să se înalțe mai presus de rutină, mai presus de cotidian, dorea să bată cu un ritm diferit. Avea nevoie să danseze într-o simfonie inedită, să treacă dincolo de ceață, acolo unde înălțimile, îți taie respirația cu farmecul lor, să se apropie de cer, să fie una cu norii și să nu mai coboare de acolo niciodată.

Inima mea știa că nimic nu este imposibil. În tăcere se pregătea pentru El, pentru inima lui și nu lua în calcul nici o secundă că ar putea fi doar o speranță deșartă iar eu nu voi cunoaște ceea ce este Dragostea.

*

Noi, ne-am născut odată cu primăvară. Precum fluturii, am rupt coconul și am zburat în soarele blând de aprilie.

Nu știam ce va fi sau cum va fi, dar exista setea de a simți, de a face sufletele să renască, de a trăi viața prin toți porii.

Ceea ce ne diferenția însă, era nerăbdarea, ardorea și pasiunea mea și teama lui de a nu-și frânge aripile în razele soarelui.

19 Aprilie 2015… cum să uit vreodată acea zi? Și poate, dacă s-ar întâmpla, avem pozele ce au imortalizat acele frumoase amintiri.

**

Ne cunoșteam de un an, lucram împreună, iar eu îl iubeam în tăcere, cu pasiune adolescentină. Îi savuram cuvintele și nu-mi doream decât să fur un sărut de pe acele buze care ferecau drumul spre inima lui…

Prima întâlnire a coincis cu o delegație în care noi doi am fost cei aleși să reprezentăm compania.

Destinația: Galați – orașul de pe malul Dunării ce mi-a dăruit nu numai amintiri plăcute, dar și împlinirea unui vis!

Emoțiile mele erau dincolo de limita suportabilului. Mă cunoștea ca pe o carte deschisă, era îndeajuns să mă privească în ochi și să citească acolo dragostea.

***

Șapte nopți, timpul rămas până la plecarea în delegație, nu am reușit să dorm, gândidu-mă cum ar trebui să mă îmbrac astfel încât să respect și cerințele profesionale, dar în același timp să-i atrag și lui atenția.

Îmi dăduse de înțeles, subtil și elegant, că nu va fi doar despre muncă, iar eu eram înnebunită nedorind să ratez pentru nimic în lume această șansă. Visam de un an, 365 de nopți în care imaginația mea plăsmuise cum va fi prima întâlnire… nu puteam da greș!

Am început așadar pregătirile. Cunoscându-l deja, știam că trebuia să aleg totul cu grijă.

El este un bărbat „vizual”, extrem de atent până și la cele mai fine detalii și foarte pretențios. Pentru el, haina este cea care scoate în evidență ce fel de persoană ești, dându-și imediat seama, după felul în care o porți. 

Neapărat, trebuia să aleg ceva în care să mă simt bine, care să mă reprezinte, să se potrivească și la întâlnirea ce urma, dar în același timp să trezească și în el dorința de mă cunoaște cum sunt eu, eu cea de dincolo de ușile companiei.

Pregătirea a început cu prezentarea în salonul de frumusețe. După 4 ore m-am privit cu satisfacție în oglindă, șoptindu-mi „You can do it, trust me!”

Următorul pas și cel mai greu, a fost vestimentația. Am luat cu asalt toate magazinele și toate site-urile online, în căutarea ceva-ului acela.

Conform credinței mele, nu este îndeajuns să alegi cu atenție doar articolele ce se văd. Trebuie acordat un interes asemănător și la ceea ce se află dincolo de bluză, fustă sau pantaloni. Lenjeria intimă contează în aceeași măsură și nu trebuie să existe o motivație anume pentru a avea grijă și în această privință.

Eu, pentru acea zi, am preferat să aleg un portjartier. Îmi place foarte mult, deoarece, împreună cu pantofii stiletto, mă face să mă simt sexy și puternică în orice ocazie.

Am adăugat mai apoi, ciorapii pentru portjartier, a căror bază superioară a fost acoperită de o fustă creion neagră, o bluză albă cu inserții de dantelă, sacoul, pentru că situația în sine o cerea, și adorații mei pantofi stiletto cu toc înalt. 

La ținută, am asortat o geantă-servietă, neagră, din piele naturală. Aveam nevoie de aceasta pentru a ține documentele.

În privința parfumului, am optat pentru o alchimie captivantă a notelor lemnoase și ademenitoare ale tuberozei îmbinată cu esențele de Vetiver și Patchoulli, pentru a-mi oferi senzualitate și eleganță.

Privindu-mă în oglindă în seara dinaintea plecării, zâmbeam și-mi legănam, în gând, speranța că totul va decurge așa cum mi-am imaginat.

****

Rezultatul: delegația a fost o reușită, pentru mine o dorință împlinită, iar pentru noi a fost Începutul!

Chiar și după atâta timp, poza de la finalul acelei zile o păstrez încă în telefon. Uneori o privesc, privesc zâmbetele noastre de atunci, zâmbete ce pentru mine reprezintă promisiuni tăcute a doi fluturi ce s-au descoperit în luna lui Prier.

Doi fluturi ce și-au promis din priviri, pecetluind cu săruturi, promisiunea, că pentru ei va fi mereu Primăvară.

*****

Viața este atât de imprevizibilă și buclucașă încât s-a hotărât să ne pună la încercare prin tot felul de probe…

El a fost nevoit să părăsească țara, iar timp de un an și jumătate, ne vedeam odată pe lună sau mai rar.

Fiecare reîntâlnire, pentru noi, a fost o nouă primă întâlnire. Emoțiile erau amestecate cu dorul și dorința. Îmi doream să-l surprind plăcut de fiecare dată și de aceea eram mereu în căutare de noi idei vestimentare.

În acest fel am descoperit site-ul ANSWEAR.RO, la final de 2015. 

Pe site-ul lor am găsit nu numai branduri de top, peste 300 dar și servicii de calitate și produse 100% originale (Mango, Vero Moda, Levis, Lee, DKNY etc.). 

ANSWEAR.RO, a devenit, ușor-ușor, noul meu dressing, oferindu-mi posibilitatea să comand produsele acasă, unde să le pot proba, iar dacă consider că nu mi se potrivesc, să le pot trimite înapoi.

Câteva dintre ținutele revederilor noastre, pentru care îi multumesc lui ANSWEAR.RO, site-ul ce a reprezentat și reprezintă răspunsul vestimentar al dorințelor mele. 

Sfaturi pentru o primă întâlnire:

Mie nu îmi place să dau sfaturi pentru că, în primul rând, consider că mai am încă foarte multe de învățat și în al doilea rând, noi, oamenii suntem atât de diferiți în alegeri, însă… există totuși câteva lucruri esențiale de care ar trebui să ținem cont:

• alegerea unui parfum plăcut, în ton cu personalitatea ta, dar utilizat cu măsură;
• mâinile – nu se numesc degeaba carte de vizită, așadar trebuie să fie îngrijite, chiar dacă, poate nu ești adepta folosirii lacului de unghii;
• vestimentația – trebuie să te reprezinte pe tine, felul tău real de a fi. Nu încerca să epatezi, să fii poate persoana pe care crezi că și-o dorește acel bărbat s-o întâlnească. Îmbracă-te în ton cu locul unde alegeți să vă întâlniți și cu vremea de afară. Fie că optezi pentru o rochie elegantă, dar afară este toamnă, nu evita să ai și un palton sau un sacou, cu tine. Observație valabilă și în ceea ce privește încălțămintea;
• nu trebuie să pară nimic forțat, fals, așadar, fii TU însăți!

Totuși, dacă îți lipsește inspirația și ești în ajunul întâlnirii cu cel la care tot visezi, te invit să răsfoiești paginile site-ului ANSWEAR.ro, unde, cu siguranță vei găsi răspuns la cerințele tale. Este cel mai potrivit atunci când vine vorba despre stil! 

ANSWEAR.ro – They are the answer!

Articol scris pentru proba 24 din competiția Superblog 2018!

Surse:

• foto – arhiva personală
• https://www.instagram.com/answear_ro/
• https://www.facebook.com/answearro
• https://www.youtube.com/c/AnswearRomania

„Fericirea vine din propriile acțiuni. Cuvintele sunt doar apă, faptele sunt însă stropi de aur!”

Poveștile au fost, sunt și vor rămâne universul meu, locul în care mă retrag pentru a le trăi, citi sau pentru a le scrie.

Când eram copil nu le înțelegeam în totalitate tâlcul, dar intuiam diferența între bine și rău, simțeam durerea și bucuria personajelor, cu care empatizam până la final. Mai apoi, când am crescut, am început eu să creez povești prin deciziile și faptele mele, pentru că la final viața este o Poveste.

Însă, de-a lungul anilor, am ascultat, văzut și auzit multe povești fără happy-end.

Actorii, oameni ca și noi, cu nevoi și vise, dar fără posibilități, prăbușindu-se în boală, în sărăcie, în lumea neagră a analfabetismului social şi funcţional, într-un stat nepăsător la strigătele de ajutor ale acestora.

Dor aceste lucruri chiar și când nu ești TU unul dintre acele personaje care au pierdut de mult lupta, care au renunțat să mai spere, să mai viseze.

Unii s-au înălțat la Ceruri, iar pentru cei rămași, singurul lucru în care se  mai încred este Dumnezeu sau poate au devenit atei fără voie, purtându-și crucea pe drumul Golgotei ce astăzi se numește Viață.

Vreau încă să cred, că precum în povești, există o Zână bună sau un binefăcător. Cineva a cărui inimă s-a înmuiat la vederea acestor probleme sociale și a decis să se implice.

Și da, chiar am găsit acest personaj întrupat în proiectul Bursa Binelui, creat și susținut de Banca Comercială Română (BCR), în parteneriat cu EuPlătesc.

Ce este Bursa Binelui?

Singura platformă online, unde poți face donații online fără a-ți fi aplicat comision pe tranzacție. Acest lucru este posibil deoarece BCR împreună cu EuPlătesc acoperă toate costurile tranzacțiilor, întreținerii și comunicării.

Poți contribui pe tot parcursul anului pentru că la final nu este nevoie de o sărbătoare sau de un eveniment pentru a face un gest frumos. Celor cărora dorim să le întidem o mână de ajutor, chiar și prin cea mai mică contribuție, financiară sau de voluntariat, au nevoie să le fim alături mereu, nu doar sporadic.

Platforma „faptelor bune”, așa cum îmi place mie să o numesc, oferă posibilitatea de a alege cărui domeniu dorești să îi oferi o șansă: sănătate, educație, proiecte sociale etc.

De asemenea, nu există o sumă de donație impusă. Poți dona începând de la minim 5 RON până la maxim 1000 RON. Plățile sunt securizate, intrând sub incidența legilor transferurilor bancare.

Pe această platformă vei găsi organizații ce au nevoie de ajutor în desfășurarea activității, dar și oameni simpli, ca MINE, ca TINE, ce doresc să facă un gest nobil pentru comunitatea locală.

Orice donație este un mic balon de oxigen, o rază de lumină și de speranță, pe care o putem aduce în sufletele acestora, victime ale unui sistem nepăsător, ineficient și incapabil de a avea grijă de proprii cetățeni.

Cine poate deveni Zâna cea bună sau Binefăcătorul din poveste?

Organizațiile non-profit, neguvernamentale, apolitice ce sunt interesante de a-și asuma rolul de binefăcători, prin desfășurarea de proiecte în beneficiul comunității sau NOI, toți ceilalți ce dorim să susținem cauze pentru comunitatea noastră, în calitate de promoteri, voluntari sau donatori.

Nu mai locuiesc în țară, dar una dintre rezoluțiile de final de an și pentru viitor, va fi de a-mi alege un ONG și de a-l susține.

Toate cauzele alese de aceste ONG-uri sunt importante, dar fiecare dintre noi empatizează diferit, de aceea eu aleg să le susțin pe cele din domeniul sănătății, educației și pe cele ale copiilor și bătrânilor defavorizați.

Priviți pe stradă copiii nimănui? Sau poate sunt ai cuiva… ai unei Case de Copii sau ai unor familii, care împinse de nevoi, i-au trimis pe străzi pentru o bucată de pâine. Și nu toți sunt conduși de clanuri ce caută să profite de pe urma oamenilor de bună credință.

Eu, când îi privesc, mă gândesc la povestea „Fetiței cu chibrituri” și nu-mi doresc ca acei copii să ajungă precum sărmana fetiță din poveste.

Ajutându-i, educându-i, nu le facem doar lor un bine sau o favoare, ne facem nouă, societății, un bine. Scădem rata sărăciei, rata analfabetismului, a șomajului, îndrumându-i pe un drum corect, oferindu-le o altă alternativă, un scop.

Putem ajuta toți prin implicarea în acțiuni de fundraising (strangere de fonduri) și/sau crowdfunding (multifinanțare), în/și pentru diverse cauze umanitare. Pe platforma Bursa Binelui găsim pagini întregi de proiecte la care putem adera, în care ne putem implica.

Așa cum spune un proverb grecesc, cum că „bunătatea dă naștere la bunătate”, vă îndemn pe VOI, pe NOI, cei care avem o viață cât de cât normală, să ieșim din zona de confort și să privim în jurul nostru… sunt mulți cei care ne privesc de jos, cu ochi rugători, ca pe niște zei, sperând, poate undeva, în adânc că zeii pot fi înduplecați.

Putem schimba finalul poveștii!

Haideți să începem să fim creatorii de happy-end-uri!

Articol scris pentru proba 23 din competiția Superblog 2018.

Surse:

https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Despre

https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Ajutor

https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte?SelectedStatus=2

* proverbe tibetane

”Dacă ai un acoperiș deasupra capului, ești mai bogat decât crezi!”

Valeria mai are puțin până la împlinirea visului ei: propria casă. Creditul de la Bancă este deja aprobat… poate începe căutările.

Își dorește o casă pe pământ, ceva micuț și intim, căreia să-i dea viață.

*

O lună întreagă de căutări, dar Valeria nu a găsit ceea ce-și dorea.

La un moment dat telefonul a început să sune.

– Alo, da, bună ziua!

– Bună ziua! Dumneavostră sunteți Valeria Popa? a rostit vocea de la celălalt capăt al telefonului.

– Da, eu sunt! Cu ce vă pot ajuta?

– Mai este valabil anunțul legat de cumpărarea unei case? 

– Da, a răspuns ea cu o rază de speranță în suflet.

– Mă numesc Oana… dacă sunteți interesată, puteți veni azi la vizionare. Menționez însă că este vorba de o casă veche. Prefer să specific acest detaliu pentru a nu avea discuții la fața locului.

– De ce doriți s-o vindeți?

– Nevoia urgentă de bani.

– Ok, în această după-amiază se poate? a întrebat Valeria.

– Da, la ora 18:00 pe aleea de lângă parcul central, este bine?

– Perfect, voi fi acolo! confirmă fata.

**

Valeria analiza mica căsuță. Arăta într-adevăr rău, dar parcă o privea cu ochi umani rugând-o s-o cumpere.

După câteva calcule făcute repede în minte, a ajuns la concluzia că își poate permite nu numai s-o cumpere dar să și investească în ea.

A privit-o pe Oana, femeia între două vârste, cu privire melancolică…

– Oana, știi ce? O voi cumpăra. Ceva mă îndeamnă să fac asta.

– Mulțumesc mult Valeria, m-ai salvat… lacrimile curgeau pe obrajii femeii.

***

În sfârșit proprietară! Și nu doar asta, este noua proprietară a bătrânei căsuțe.

Trebuie neapărat să înceapă lucrările, iar primul lucru pe care trebuie să-l facă este să schimbe acoperișul casei.  

Știe bine că acoperișul este partea cea mai importantă deoarece protejează interiorul de efectele ploii și a ninsorii, de căldură, frig sau vânt. Cu un acoperiș bine ales, putea investi și în interior fără teama de a fi distrus.

Nu are însă nici o idee despre cum ar trebui să procedeze, pe cine să întrebe sau cui să ceară ajutorul. Singura variantă rămâne să intre pe internet.

Nu a apucat bine să scrie cuvântul „acoperiș”, pentru că pagini întregi au început să i se desfășoare în fața ochilor. Este deznădăjduită, prea multe rezultate afișate dar care poate fi alegerea cea mai bună pentru o persoană care nu are niciun fel de informații în domeniu?

A derulat până când ceva i-a atras atenția:

A intrat curioasă pe site.

Fiecare titlu pe care l-a citit, fiecare testimonial al clienților, consultanța în achiziție, livrarea gratuită oriunde în România, posibilitatea de a afla starea comenzii, garanțiile și certificatele de calitate… toate au convins-o să decidă că Vindem-ieftin.ro se va ocupa de acoperișul căsuței sale.

Și în privința prețului, Valeria are de câștigat.

Evitând să cumpere de la diverși distribuitori, va scuti timp și bani, dar și riscul de a cumpăra un acoperiș de calitate îndoielnică.

Tot ceea ce trebuie să facă, este de a alege materialul dorit, dimensiunile și să trimită o schiță a acoperișului. De restul se vor ocupa cei de la Vindem-ieftin.ro: procurare materiale și livrare la adresa indicată.

Însă ce fel de material să aleagă: țiglă metalică, tablă cutată, tablă tip țiglă, tablă cutată zincată? 

Își dorește ceva care să arate ca în povești, dar care să îndeplinească și anumite criterii, precum:

• un preț accesibil;
• durată mare de viață;
• să se monteze repede și ușor;
• întreținerea acestuia să nu fie costisitoare și dificilă;

Cea care îi satisface toate aceste cerințe este țigla metalică Viking Pruszynski, iar recenziile video pozitive ale clienților, au convins-o.

tigla-metalica-KORAL_1

Așadar, a optat pentru țigla metalică Koral (gama Viking Pruszynski) deoarece:

• este un model ce imită țigla ceramică tradițională;
  
• montarea este ieftină și rapidă;
• garanția pornește de la 10-15 ani, iar durata de viață variază de la 25 de ani până la 40-50 de ani;
• este potrivită pentru situația căsuței ei, în renovare, având o greutate redusă ce nu va afecta structura de rezistență;
• este elegantă;
• gama bogată de culori îi va oferi posibilitatea de a alege nuanța potrivită cu fațada casei.

Odată ales sistemul de acoperiș complet, format din: țiglă metalică, sistem pluvial, sageac, pazie, opritori de zăpadă și accesorii, poate lansa comanda. 

****

Comunicarea cu consultanții a fost o experiență foarte plăcută pentru Valeria. A primit toate informațiile necesare, iar acum nu-i rămâne decât să aștepte transportul. 

*****

Livrarea a fost efectuată exact așa cum i s-a promis.

De asemenea, conform cerințelor din campania de fidelizare, a filmat descărcarea materialelor, a oferit feedback-ul ei, pe care l-a împărtășit cu cei de pe pagina personală de Facebook. Astfel a fost premiată cu cei 100 RON, sumă ce o ajută să își minimalizeze cheltuielile.

*******

Căsuța ei s-a tranformat. Este fericită și surâde în soarele tomnatic, cu noul ei acoperiș. Totul a fost posibil doar datorită celor de la Vindem-ieftin.ro.

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 22 din competiția Superblog 2018.

Surse:

https://diviziadeacoperisuri.ro/

https://www.facebook.com/diviziadeacoperisuri.ro/

– Vuoi sposarmi? – Si, lo voglio!* Nunta Perfectă într-o locație de vis: Royal Boutique Hotel

– Vuoi sposarmi? am auzit o șoaptă adusă de vântul ce străbătea plaja mării Ionice.

– Poftim?! mi-am întrebat iubitul cu privirea ațintită în ochii lui de copil sincer.

– Te-am întrebat dacă vrei să-mi fii mireasă sau cum s-o zice la voi în română, a răspuns el contrariat.

– Ești pus pe glume la ora asta? am spus eu râzând, dar inima îmi tremura de emoție.

Era momentul pe care mi-l imaginasem în toate felurile, în toate locurile, cu toate reacțiile, dar realitatea întotdeauna surprinde, mai ales prin simplitatea acestei cereri.

– Cere-mă în română, te rog! 

S-a apropiat mai mult de mine, m-a luat de mână și nu știu de unde, a scos un inel mic, dar diferit față de tot ce însemna pentru mine inel de logodnă.

– Vrei să te căsătorești cu mine? a rostit el, într-o română impecabilă.

Nu mi-a acordat prea mult timp să răspund la întrebare… micuțul inel, în formă de ceșcuță de cafea, înlăuntrul căruia se adăpostea o pietricică de culoarea acestei băuturi atât de iubită de mine, se și așeză confortabil pe inelarul meu. (…)

– Da, vreau! am răspuns cu glas tremurat.

Organizarea evenimentului

De la cererea în căsătorie și până la apropierea nunții, timpul s-a evaporat pur și simplu, iar noi ne-am amintit că ne căsătorim.

Ok, dar unde: Italia? România? mare? munte? nuntă pe plajă? nuntă în restaurant? convențional sau ieșit din comun?

Întrebările vin una după cealaltă și măcar de ar fi doar asta… avem culturi, religii și tradiții diferite. Așadar, la fel și nivelul așteptărilor din partea invitaților. Plus că nu vrem ca nimeni să se amestece în organizarea evenimentului nostru.

Cu toată politețea, nu facem nuntă pentru rude, pentru prieteni sau pentru sau din alte considerente. Facem nuntă pentru noi, deci nunta aceasta va reflecta total personalitatea și preferințele noastre.

După multe gândiri și răzgândiri, am decis:

Punctul 1: nunta se va face în România.

Punctul 2: Locația:

Am dat startul căutărilor pe internet, plecând de la ideea, ca de această dată să alegem ceva contrar preferințelor noastre. Chiar avem chef de a experimenta altceva în cel mai important moment al nostru… așa suntem noi, detestăm rutina.

După derulări și derulări ale paginilor de internet, am găsit o imagine desprinsă parcă din povești. Am accesat linkul și am ajuns pe pagina salon nunți Brașov a Royal Boutique Hotel din Poiana Brașov.

Încântați de acest peisaj, am început să cercetăm pagina pentru a vedea dacă ne poate satisface cerințele.

Cazarea în Poiana Brașov reprezintă deja un punct ce ne atrage deja, fiind exact acel ceva ce ne va scoate din zona de confort.

Panorama este superbă indiferent de anotimp, din orice unghi am privi-o, iar interiorul hotelului este exact cum ni-l imaginam: elegant, confortabil și calitate a serviciilor.

Însă ceea ce ne place cel mai mult:

• este faptul că Royal Boutique Hotel are inclus transportul invitaților, fie cu autocarul fie cu două microbuze pentru un număr de 40 de persoane;
• pentru oaspeți putem închiria camere în incinta hotelului, fapt ce ne va ușura foarte mult situația.

Grija noastră nu este doar pentru invitații din România, ci și pentru cei din Italia, care nu cunosc nici țara și nici limba.

Cu transportul și cazarea asigurate, deja putem bifa ca rezolvat acest punct.

Punctul 3: Numărul de invitați:

Aici este de muncă… de lămurire, în primul rând, pentru a ne convinge familiile că dorim o nuntă cu un număr restrâns, maxim 150 de persoane… cele mai apropiate de inimile noastre.

Salonul de nunți de la hotel este perfect, poate găzdui până la 150 de invitați, vom avea așadar cea mai bună scuză dacă ni se va cere să creștem numărul.

Pentru a păstra tradiția italiană, invitațiile le vom scrie de mână pentru rude, iar pentru ceilalți, le vom grava.

În privința textului, El mă lasă pe mine să-l compun… că tot îmi place mie să scriu și să-mi exprim „talentul” cu orice ocazie!

Punctul 4: Cum să arate locul celebrării uniunii noastre?

Aici dragul meu viitor soț mă lasă tot pe mine să aleg. Ce-mi doresc eu așa va fi! Dar, la cum îl cunosc, nu va rezista tentației să nu-și pună amprenta și totul va fi luat de la zero.

Oricum, până una alta, am calea deschisă pentru a mă juca cu culorile, cu aranjamentele florale și tot ce mai cuprinde organizarea unei încăperi pentru un astfel de eveniment. Dar, pentru că nu vreau ceva clișeic, dar nici nu am idee ce-mi doresc de fapt, de acest aspect se va ocupa agenția de organizări evenimente.

O să le solicit doar să-și pună imaginația la lucru și să ne surprindă. Totuși, le voi oferi câteva tips-uri:

• culori preferate: albastru și roșu;
• florile albe, dar fără trandafiri sau ceva care să aducă ghinion: sunt o fire superstițioasă;
• amândoi adorăm marea, dar am ales muntele pentru nuntă: să îmbine aceste două elemente într-un mod armonios, creând senzația că putem fi în două locuri deodată.

Am o vagă bănuială că cele trei indicii de mai sus se vor transforma în 10, 15 sau cine știe câte, dar avem nevoie mai întâi să vedem o „schiță” a ceea ce am solicitat.

Oricum, suntem norocoși că sala poate fi adaptată oricărui stil, având de asemenea și un sistem de sunet complet. Este clar că vom alege un DJ și nu o formație. Melodiile vor trebui să alterneze, când în română, când în italiană. Dorim să se simtă bine toată lumea!

Punctul 5: Meniul;

Meniul, unul dintre părțile cele mai importante ale unei nunți, trebuie să îl alcătuim într-un mod cât mai original, în care intercalarea bucătăriei românești cu cele italiene, trebuie să fie perfectă.

Însă cum Royal Boutique Hotel a gândit un meniu ce poate satisface și cele mai pretențioase gusturi, avem și aici posibilitatea de a satisface și cele mai exigente pretenții.

Bineînțeles că vor predomina preparatele românești pentru că românul se simte cel mai fericit atunci când bucatele abundă pe masă și te fac să-ți plouă în gură. Dar printre acestea, vom opta și pentru preparate mediteraneene, gătite delicios și expuse pe farfurii într-un mod autentic și inedit.

Cât despre băuturi, vreau să le arăt italienilor ce înseamnă vinul și pălinca românească, însă nu voi uita nici de digestive și băuturi fine.

Punctul 6: Alte aspecte;

Cum am menționat de la bun început, vom încerca să facem o nuntă în care să ținem seamă de cutumele celor două popoare. Sunt amândouă de aceeași origine, latină, dar se știe „câte bordeie atâtea obiceiuri”, așadar mai sunt câteva puncte la care trebuie să ne gândim:

• nași sau părinți spirituali? indiferent ce am decide și ei au nevoie de cazare, iar pentru noi și aceștia, vom avea din partea hotelului 2 camere gratuit;
• în privința obiectului în care se lasă darul de nuntă, trebuie să decidem dacă vom rămâne la binecunoscuta cutie sau vom merge pe tradiția italiană, în care mireasa poartă asupra ei o gentuță, iar toți cei prezenți depun, la final, banii;
• sau putem opta pentru o variantă, care, personal, mi se pare mult mai amuzantă: licitația. Mirelui i se va tăia cravata, oricum are destule și nu le poartă :), iar bucățile vor fi vândute la licitație;
• Am decis amândoi că locul mărturiilor vor fi luate de către migdalele confiate ce vor fi oferite oaspeților – italian style;
• ziua nunții, în funcție de disponibilitatea perioadei, dorim s-o celebrăm duminica, pentru ca viitoare căsnicie să fie apărată și binecuvântată de către Dumnezeu;
• în privința rochiei de mireasă… este deja aleasă, dar aduce ghinion dacă aș arăta-o acum… deci, ne vedem la Royal Boutique Hotel pentru Nunta Perfectă la care visez de mică?

Acest articol a fost scris pentru proba a 20-a din Superblog 2018.

Disclaimer: scenariul articolului este fictiv!

* din italiană – Vrei să te căsătorești cu mine? / Da, vreau! – (traducerea titlului)

Surse:

https://www.hotel-royal.ro/ro-ro

https://www.facebook.com/HotelRoyalPoianaBrasov/

https://www.youtube.com/channel/UCB-lTTO2oU6AAGPX9hTkfbg

pixabay.com

Oprește-te Timpule în loc pe plajele albe și ireale din „The land of smiles”! – Thailanda!

Elvira este un faimos blogger travel pentru comunitatea online și pentru agențiile de turism consacrate.

A străbătut mii de kilometri cu mijloace de transport care mai de care mai diverse, printre care cămile și elefanți, în căutarea necunoscutului.

Pasiunea ei pentru istorie, pictură, scris și călătorii au transformat-o într-un neobosit „pelerin”. A lansat cărți și a umplut galeriile de artă cu tablourile ei, sub pseudonimul „Suflet călător”.

Neobosită, de neoprit, nu știe să trăiască altfel și nici nu și-o dorește. Vechiul, misterul și contemporanul îi oferă aripi de Peter Pan pentru a zbura în căutarea Neverland-ului.

Dar toate până într-o zi, cînd Elvira s-a prăbușit în fața blocului în drum spre aeroport. Salvarea a ajuns rapid… a deschis ochii, totul alb în jur, ceva îi țiuie în urechi, simte cum mii de ace îi străbat trupul… a înțeles totul când un bărbat tânăr îmbrăcat în uniformă medicală, a intrat în cameră. Nu era altcineva decât doctorul ce se ocupa de cazul ei.

– Vei trece peste acest moment dacă vei urma cuvintele mele, rosti el în loc de salut.

– Trebuia să ajung în Asia astăzi… gemu ea.

– Peste o săptămână vei putea pleca acolo, dar până atunci vei face ce spun eu, continuă el și începu s-o consulte…

(…) Cerul capitalei era plin ochi de norii cenușii și grei ai lunii decembrie. Păsări negre acopereau văzduhul anunțând zăpezi grele. Încă trei săptămâni până la final de an.

Elvira, cu un bloc de desen în mână și ochii pe geam, visa la plaje albe cu nisip moale, fin și fierbinte.

Peste o săptâmână avea să se afle acolo, în „Orașul îngerilor” – Bangkok, capitala Thailandei, cel mai încântător oraș din sud-estul Asiei, loc armonios al îmbinării trecutului cu prezentul.

Experiența această inedită i-a fos oferită de către Christian Tour, unul dintre cei mai mari tour operatori din România, renumiți prin serviciile impecabile pe care le ofereau.

Sub sloganul „Câte un drum spre fiecare vis”, îi oferiseră Elvirei un Revelion în Thailanda, în calitate de blogger travel.

Seduși și încântați de felul în care fata cu ochi negri și pătrunzători, descoperea lumii locurile prin care trecea, Revelion Christian Tour 2019 avea să farmece și să nască pasiune pentru Thailanda în rândul celor doritori de nou și aventură.

(…)Cu gândul hai-hui, mâna începu să se miște pe foaia de desen… mintea ei reda imagini a ceea ce credea că va găsi în acele locuri.

Știa clar că tot ce va avea nevoie să ia cu ea, era:

Un Bărbat:

Nu împărtășise experiențele ei cu nimeni până în acel moment.

De ce lua acum în calcul această variantă?

Avea nevoie de altceva, să simtă adrenalina și romantismul locurilor tainice, alături de un suflet la fel de enigmatic: Doctorul ei.

Înainte de a-i lansa invitația, s-a asigurat că acesta putea fi „răpit” fără a atrage atenția nimănui.

Blocul de desen:

Era nelipsit. Mai curând ar fi renunțat la orice altceva, dar nu la acesta și la acuarelele ei. Prin pictură putea transmite cel mai bine emoțiile, culorile, viața.

Bangkokul avea să fie redat nu numai așa cum era în realitate, oraș haotic și ireal de viu, cu temple, piețe și palate colorate, dar și cu ceea ce era dincolo de acestea: simplitatea umană, zâmbetul oamenilor care se mulțumesc cu ceea ce au și doresc să dăruiască din puținul lor.

Neastâmpărul locuitorilor de aici, va fi redat prin desenele fidele ale tuk tuk-urilor ce aleargă nebunește pe străzi, dar și a bărcuțelor de pe canale ce înaintează printre insulele-piețe.

Tot pensulele ei vor reda cu fidelitate Palatul Regal, un complex de cladiri regale ce se află în centrul orașului cu a lui  pagodă de aur; Wat Pho, templul budist, cu cel mai mare număr de vizitatori și unde sțiințele medicale, educația și istoria s-au contopit de-a lungul veacurilor; Wat Arun, situat pe malul vestic al râului Chao Phraya; Muzeul Regelui Prajadhipok (Regele Rama VII) și multe alte minunății ce se ascund între zgârâie-norii acestei metropole.

La un moment creionul se opri din alergătura lui.

– Revelionul! exclamă ea. Cu ce o să mă îmbrac?

Nu știa încă cu ce o să se îmbrace, dar știa care va fi cel de-al treilea lucru ce îl va lua neapărat cu ea: Pantofii roșii stiletto cu toc înalt, ce o făceau să strălucească mai tare decât aurul templelor thailandaze în bătaia soarelui.

Conform celor planificate, trecerea dintre ani urma să fie celebrată în Ao Nang, oraș de pe insula Krabi. Orașul este renumit pentru petreceri, baruri și o mulțime de restaurante. Cu siguranță invitatului ei o să-i fie pe plac.

Se vor bucura amândoi de un final de an, însoțit, nu numai de obiceiurile unei alte culturi, dar vor avea și o experiență culinară pe măsură.

A aflat deja că bucătăria thailandeză este printre cele mai bune la nivel internațional, așadar de Revelion îi vor aștepta nenumărate surprize.

Pornind de la amestecurile florilor cu ierburi aromate, meniul va fi wow: supă tradițională picantă preparată cu ghimbir și lapte de cocos (Tom Yum Goong), mai apoi feluri diferite cu fructe de mare, creveți și tot felul de pești, urmați de delicatese precum preparate cu greieri și scorpioni, ca mai apoi să urmeze partea dulce, deserturile.

A reținut doar câteva dintre ele, dar deja savura: Mango Sticky Rice, Sweet Thai Crepe, Coconut Rice Dumplings și lista continua în aceeași tonalitate de plăcere dulce.

Pentru 1 Ianuarie 2019, avea plănuit să-și ducă doctorul la o plimbare pe plajele paradisiace din Krabi și la o ieșire pe minunata mare Andaman, cu long-tail boat.

Va avea un sfârșit de an memorabil, în care rezoluțiile pentru 2019 se vor împlini fără doar și poate. Nici o dorință nu ar fi rezistat să rămână aruncată în Univers dintr-un astfel de paradis.

Oferte speciale Revelion, programul gândit într-un mod atât de plăcut de cei de la Christian Tour, aveau să-i schimbe viața!

– Bună dimineața! Cum te simți azi? întrebă doctorul.

– Pregătește-ți bagajele! Sper că ai toate actele în regulă și pașaport valabil! îl anunță ea în loc de răspuns.

– Dar unde plec?

– Thailanda, locul zâmbetelor și al libertății! răspunse Elvira.

– Să mergem atunci! De mult așteptam o aventură! aprobă doctorul, surâzând visător.

Acest articol a fost scris pentru proba a 19-a din Superblog 2018.

Surse:

https://christiantour.ro/revelion-2019-oferte-speciale

https://christiantour.ro/blog/

extravita.ro

triptil.ro

valizacucalatorii.ro

mandala-travel.ro

pixabay.com

Cărțile, profesori nemuritori

În pagini de cărți m-am ascuns de când mă știu căci ele-mi zugrăveau lumea-n alte culori.

Le adulmecam parfumul proaspăt al cernelii de tipar, le mângâiam coperțile și înainte de a le deschide încercam sa ghicesc poveștile ce se ascundeau dincolo de ele.

Erau precum porțile Atlantidei ce țineau ferecat tărâmul cunoașterii primordiale.

Cărțile m-au fascinat dintotdeauna, dar îmi dăruiau doar aripi de Icar pentru că la final trebuia sa revin la realitate iar realitatea imi ardea acele aripi de ceară precum soarele din mitul acestuia.

Însă mă încăpățânam precum Sisif și alegeam o alta și o alta fără a obosi.

Rândurile lor mă chemau precum cântecul sirenelor lui Ulise și cedam… erau prea puternice pentru mine, magice.

Cu voci fermecate transformau cuvintele în imagini iar eu ajungeam să nu mai citesc… doar priveam… spectator mut de uimire!

Și cum să nu iubesc cărțile?

Și cum aș putea să nu le prețuiesc?

Cum aș putea renunța la citit?

Ele, cele care m-au purtat în locuri ce nu mi le puteam imagina nici in vis.

Ele, cele care mi-au demonstrat că totul este posibil, trebuie doar să vreau, să cred și mai apoi să pornesc la drum.

Ele, cele care mi-au descoperit înțelepciunea milenară a civilizațiilor de mult apuse și mi-au demonstrat ca istoria și literatura nu sunt doar materii de studiat la școală. Sunt mai mult de atât, sunt moștenirea cea mai de preț pe care o putem primi.

Ele, cele care mi-au dat speranțe și m-au ajutat sa ma dezvolt, sa înțeleg diferența între bine și rău și sa deslușesc dincolo de cuvinte, însemnătatea lumii…

Sa nu ne îndepărtăm de Cărți!

Să nu ne transformăm în atei ai culturii!

Ar fi un păcat la fel de mare ca cel al Adamului și al Evei biblice, dar în sens opus.

Dacă ei, prin căderea în ispită au cunoscut binele și răul, Noi, prin abandonarea cărților vom pierde, din punct de vedere spiritual, ceea ce s-a obținut în grădina Edenului.

Ne vom alege doar cu o existență searbădă și cu o moarte nu numai fizică…va fi mai mult de atât!

Să prețuim așadar cărțile!

Să ni le facem prieteni pentru ca vom fi serviți cu credință și vom afla răspunsurile de fiecare dată în paginile lor!

Copyright © 2018 Lelia Madalina Iancu

Toate drepturile rezervatehttps://laportileatlantidei.wordpress.com si https://www.facebook.com/Domerys0411-871759763013499

Toate drepturile de reproducere, integral sau partial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea neautorizata in sisteme de cautare sunt rezervate. Reproducerea se poate face doar cu acordul scris al autorului, cu exceptia unor scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor si prezentarilor.

Ce n-am învățat la școală?

Ideea acestei dezbateri a apărut in urma vizionarii unei emisiuni pe YouTube.

Mi s-a părut geniala și cu toate ca de-a lungul anilor mi-a venit deseori in minte aceasta întrebare, nu am transformat-o niciodată intr-o dezbatere!

Este adevărat ca pe vremea aceea nici blog nu aveam 😁!

Acum, însă am decis sa ma și sa va provoc sa întocmim o lista cu ceea ce n-am învățat la școala și ne-ar fi ajutat cu adevărat in viața!

Lista mea este mai jos.

Mi-ar fi plăcut sa învăț la școala…

• metode de economisire și gestionare a Finanțelor
• cum sa îmi gestionez timpul și cum sa ma organizez cât mai eficient
• cum sa învăț logic și nu mecanic

• cum sa investesc înțelept in vestimentație

• cum sa am grija de sănătatea si greutatea mea prin alegerea alimentelor corecte

• elemente de baza de îngrijire a fizicului

• cum sa îmi dezvolt aptitudinile fiind îndrumata spre aprofundarea materiilor necesare

• cum sa acord primul ajutor

• cum sa fiu o persoana motivata, decisa, ce are încredere in forțele proprii

• cum sa ma descurc in situații extreme

• cum pot fi un bun ascultător sau un bun orator

• cum sa depășesc eșecul unei relații

• cum sa aleg partenerii potriviți

……

Acestea ar fi printre primele lipsuri la care m-am gândit și care m-ar fi ajutat foarte mult in viața de adult!

Din păcate, acum pentru a învăța și dezvolta aceste lipsuri, trebuie sa cheltui bani și timp, când le-as fi putut afla de mică

Lista voastră ce conține???

Oops! I did it again!

– Oops! I did it again! – prea bine cunoscuta mea exclamație după ce cheltuiam toți banii pe câte ceva ce mi se părea WOW!

În momentul în care nu am mai avut timp la dispoziție să colind magazinele, am găsit repede o altă variantă – comenzile on-line. Și atâta timp cât am fost în țară, adică până pe la 32 de ani, devenisem clientă fidelă a site-urilor online de fashion, parfumuri, accesorii, cărți… de fapt nu cred că am ratat vreun site ce-mi putea îndeplini dorințele.

Îmi și permiteam să fac acest lucru pentru că munceam mult și consideram această manie a shopping-ului un fel de recompensă personală pentru clipele din viață, prea multe uneori, pierdute într-un birou. De fapt, dacă stau și mă gândesc, cea mai frumoasă perioadă a tinereții mele mi-am petrecut-o muncind ore în șir.

Partea cea mai importantă însă și care îmi și susținea asemenea „investiții”, era salariul. Munceam mult într-adevăr, dar și răsplata era pe măsură.

Comportamentul acesta l-am avut aproximativ vreo zece ani, declanșându-se odată cu câștigarea primului meu salariu și până în urmă cu circa patru ani când am dat nas în nas cu chibzuința, înțelepciunea și pragmatismul… toate întruchipate într-o singură persoană, iubitul meu!

Inițial, s-a limitat doar la a privi zâmbind, de fiecare dată când curierul își făcea apariția la ușa noastră, dar odată cu trecerea timpului, spiritul bărbatului întreprinzător a apărut de nu știu unde pentru a limita shopaholica casei!

Primele sfaturi au fost oferite cu timiditate și diplomație înțelegând imediat că sunt genul de persoană căreia dacă îi impui ceva va face tocmai pe dos… de ce? Nu aș ști să răspund la această întrebare, dar așa am fost mereu!

Cea dintâi lecție predată a fost definirea unui stil propriu, explicându-mi cu calm că nu tot ceea ce se poartă este întotdeauna cel mai important indicator. Este adevărat că „haina face pe om”, dar este nevoie de o haină potrivită. Haina, precum mâinile femeilor, face parte tot din categoria „cărților de vizită”, așadar trebuie să aleg cu atenție orice piesă vestimentară, pornind de la cele clasice: costumul office, cămașa albă și nemuritorii pantofi stiletto.

Și să nu credeți că lecțiile lui s-au oprit aici. Nuuu, dimpotrivă, pentru a-mi demonstra teoria lui, a început să mă însoțească la cumpărături.

Sinceră să fiu am fost chiar fericită că pot pierde ore în șir în magazine și în cabinele de probă cu partenerul lângă mine, fără ca acesta să se plictisească. Rar găsești în zilele noastre un bărbat care să reziste cu orele într-o astfel de „aventură” și care să mai fie și răbdător de fiecare dată când tu mai vezi încă ceva și încă ceva.

După câteva sesiuni de shopping, am reușit să-mi definesc stilul. Totuși, pasiunea mea de a cumpăra imediat, cam orice, nu trecuse. Încontinuare, cea mai „critică” perioadă era cea de Black Friday. De când devenise faimos în România acest concept, salariile mele din perioada „vinerea neagră”, dispăreau ca prin magie, nelăsând nici măcar cardului timp de a le procesa.

S-a întâmplat odată, s-a întâmplat de două ori… și uite-ne plecați din România… anul acela a fost fără Black Friday!

Prinsă cu noile schimbări, am început să uit de vechile mele obișnuințe. Totul mi s-a părut scump, eu care altădată intram în magazine, dezinvoltă… acum am preferat să mă opresc doar să admir vitrina. Am suportat eu ce am suportat această schimbare radicală, dar îmi lipsea ceva: libertatea de a rătăci prin magazine, oglinzile, cabinele de probă sau măcar plăcerea de a comanda online…

Cum o astfel de situație poate fi „critică” pentru o femeie ce adoră astfel de momente și se mai apropie și Black Friday, am început să caut soluții. Nu mi-a luat mult până să o găsesc pe cea potrivită, vechile mele cunoștințe, site-urile online. Câteva telefoane date în țară pentru a mă asigura că poate cineva primi coletele și gata, problem solved!

A mai rămas doar să fac o selecție riguroasă printre site-urile a căror clientă eram. Le-am ales pe cele care mi-au oferit întotdeauna, pe lângă reduceri, calitate și promptitudine în livrare.

Dar site-ul a cărei clientă fidelă am fost și sunt, este cel de la ANSWEAR.RO („we are the answear!”). Pe lângă serviciile ireproșabile ce le oferă, mi s-a oferit mereu posibilitatea de a proba produsele acasă și de a păstra doar ceea ce s-a îmbinat într-un mod armonios cu piesele vestimentare existente deja. În plus, dacă alegi să te înscrii în clubul lor, poți primi reduceri la fiecare comandă și multe alte beneficii.

– Cum să nu fii cucerită de acest retailer?!

– Și da, încă un da, they are always my answear, pentru că pe site-ul lor am găsit întotdeauna răspuns la stilul meu. Iar eu nu am un stil oricum. Ador materialele din piele sau piele ecologică, iar ținutele mele preferate sunt din astfel de materiale.

Prima mea rochie de pe Answer.ro

Brand: Mango

Answear.ro însă, este pregătit să întâmpine și cele mai diverse idei pe care le pot avea eu sau oricare altă femeie, fie ea doamnă sau domnișoară. Aici poți găsi produse de top, portofoliul lor online, însumând peste 300 de branduri internaționale, 100% originale(…)

(…)Cu toată partea administrativă pusă la punct, anul acesta sunt pregătită să întâmpin Black Friday așa cum se cuvine. De această dată am ales cu mult timp înainte produsele pe care mi le doresc, salvându-le în wishlist.

Pentru că prima rochie de piele cumpărată de pe Answear.ro mi-a plăcut atât de mult și au cam trecut doi ani de când o tot port, m-am gândit că a venit momentul să fie înlocuită.

Opțiunea la mai vechea mea little black and leather dress, va fi o rochie din același material, însă mai lungă, deoarece aș vrea s-o port și în alte momente, nu numai în club. Și cred că ar veni foarte bine, combinată eventual cu o cămașă.

Dar în serile de distracție se va potrivi perfect cu perechea de cizme lungi și negre, ce o am deja în dulap. În privința genții de damă, nu-mi fac nici o grijă pentru că am deja un model foarte frumos și nou.

Pe wishlist-ul meu, cu ocazia aplicării reducerilor mult așteptate, am mai adăugat și o pereche de pantaloni gliter din piele eco, o minunăție de botine de culoare neagră-lăcuită și o geantă de damă. Un model absolut inedit și îndrăzneț la acest capitol.

În urma sfaturilor primite de-a lungul timpului, anul acesta ar fi pentru prima dată când decid să aleg, ținând cont, mai întâi de nevoia de a înlocui anumite haine din garderobă și mai apoi să cumpăr, eventual, ceva diferit ca model sau culoare.

Dar, like always, Answear.ro mi-a împlinit toate așteptările.

Thank you, you are the best! Always my Answear! 

Articol scris pentru cea de-a 18-a probă în competiția Superblog 2018.

Surse:

• foto arhiva personală
• https://www.instagram.com/answear_ro/
• https://www.facebook.com/answearro
• https://www.youtube.com/c/AnswearRomania

Vreau să fiu Regină din nou!!!

Așezată in fata oglinzii privea acel chip necunoscut, străin de ceea ce era ea sau credea a fi!

Încerca sa deslușească durerea din ochii aceia mici, inflamați si lipsiți de fericire!

• Unde mai văzuse oare acea pereche de ochi încercănați?
• A da, in diminețile ultimilor aproape 2 ani…ii regăsea mereu acolo pe ei in loc de ochii ce fuseseră înainte…

Ochi cu privire jucăușa, zglobii și plini de viața ca mai apoi sa se transforme in ochi de Cleopatra, misterioși și seducători…ochii făceau femeia Regină, o singura privire aruncată de aceștia îngenuncheau alte perechi de ochi…

Dar privirea regească învăluită in culori purpurii dispăruse cu mult timp in urma luând cu ea veselia, joaca și misterul!

Ce determinase plecarea acelei priviri nu înțelegea, dar ochii cei de acum erau goi, fără răspuns…

• Vreau sa fiu Regină din nou striga ea imaginii ce se reflecta in oglinda!!!

Unde sunt eu cea de atunci, pe care drum m-am pierdut, cum sa găsesc calea sa redevin ce am fost?

Îngenuncheată, cu mâinile îmbrățișându-și trupul obosit încerca sa-si amintească ceea ce fusese odată…era greu, însă ceva din interior ii șoptea dorința încet, cadențat, ca pe un descântec: „Vreau sa fiu Regină din nou!”

„American life, I live the american dream, /You are the best thing I’ve seen,/ You are not just a dream…”(Madonna)

Nu toți au curajul să viseze, să experimenteze!

Viața nu trebuie doar trăită, trebuie simțită, gustată, savurată ca pe un deliciu, viața are nevoie să facem amor cu ea, să ne simțim vii, nu captivi în propriile corpuri!

Dar este nevoie de îndrăzneală, de o atitudine pozitivă, este nevoie să fim noi înșine renunțând la frici, la a ne mai uita în jur… pentru ce mai avem atunci liberul arbitru?

În acest fel gândea Oana, studentă în cel de-al doilea an la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București.

Era tânără și pofticioasă. Dorea să simtă gustul aventurii, al libertății, dorea să trăiască the american dream, să-l atingă, să fie acolo, pe acel uriaș teritoriu, unde se spunea că totul este posibil.

Descoperise că își putea îndeplini visul prin programul Work and Travel USA, program de schimb cultural internațional al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii. Prin acest program, studenții la zi din diverse țări de pe glob, puteau să meargă în vacanța de vară în SUA pentru a lucra și a călători.

Cu aceste gânduri, tânăra studentă a început să caute o agenție de recrutare ce reprezenta sponsorii auditați de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.

Un scurt search pe Google și obținuse deja răspunsul: agenția Work and Travel, CND MANAGEMENT SOLUTIONS. A citit cu atenție portofoliul acestora și a înțeles imediat că  ei erau ceea ce căuta.

Experiența de 8 ani în conducerea unei agenții de Work and Travel și deținătoarea unei agenții de turism touroperator, CND TURISM – VACANTE SPECIALE, testimonialele găsite pe site-ul acestora de la sute de studenți și faptul că se ocupau inclusiv de pregătirea pentru plecarea în SUA, au reprezentat motive mai mult decât suficiente în a-i alege.

Conform cerințelor, Oana îndeplinea toate condițiile de eligibilitate astfel încât să poată aplica la programul Work and Travel USA. Era studentă la zi în cadrul unei universități de stat, cunoștea bine limba engleză și mai presus de toate dorea ceva inedit.

Nici banii nu mai reprezentau o problemă pentru că CND Turism avea o soluție și pentru acest impediment, Creditul W&T în parteneriat cu BRD ajutau în materializarea dorințelor.

Vacanța cu Work and Travel începea să prindă contur.

Avea la dispoziție o lună să pregatească totul: interviu cu agenția, pregătirea dosarului cu documentele solicitate, interviul la Ambasada americană în vederea obținerii vizei… erau într-adevăr multe de rezolvat, dar Oanei i se păreau doar simple formalități.

AMERICA… pronunțarea acestui cuvânt crea magie în jurul ei. Aici năzuințele puteau fi tranformate în realitate. Visa cu ochii deschiși la orașe pline de viață, la experiențe noi, la locuri superbe văzute numai în filme. Dar dintre toate cel mai mult își dorea să cunoască măreția New York-ului, orașul inspirație și căruia i s-au dedicat melodii începând de la Frank Sinatra și până la Jay-Z, melodii ce descriu generațiile acestei metropole.

(…)Când a fost întrebată în ce oraș i-ar plăcea să lucreze în SUA, răspunsul a venit de la sine: NEW YORK! Simțea că acolo trebuia să ajungă.

Dar și New York-ul o aștepta… existau posturi disponibile și bine plătite, 11 $/oră, în Greenfield Park.

Nu peste mult timp va respira aerul new-yorkez.

Va cuceri New York-ul, simbol al visului american și cel mai mare oraș al SUA încă din 1790. Unul dintre cele mai influente orașe ale lumii în privința modei (iar Oana era o adevărată fashionistă), artei, educației, cinematografiei, divertismentului și a mass-media.

Împărțit în cinci zone: The Bronx, Brooklyn, Manhattan, Queens și Staten Island, Oana avea de gând să vadă măcar puțin din fiecare.

Deja se imagina plimbându-se pe Broadway, bulevardul rebel ce făcea notă discordantă cu celelalte bulevarde drepte. Din Broadway dorea să ajungă pe 5th Avenue și de acolo spre Times Square.

– Doamne, vreau să văd atât de multe! exclama Oana în fiecare seară.

Rockefeller Center, Empire State Building, Central Park, Ellis Island pentru că nu avea cum să rateze Statuia Libertății…

Numai ideea de a rătăci pe acele artere urbane, de a fi în mijlocul spectacolului străzilor new-yorkeze, de a vedea noaptea târziu, bannerele uriașe, îi făceau inima să bată cu putere și să-i alunge somnul ultimelor nopți de acasă…

(…)În două săptămâni, cu ajutorul agenției, totul era aproape rezolvat. O mai despărțea de America doar lipsa biletului de avion și puține zile până la decolare.

În căutarea celui mai bun preț pentru primul ei zbor, a descoperit că nu există cursă directă de la Bucureși la New York. Așadar a ales călătoria cu escală la Paris. Din Paris, airbus-ul A380, cea mai mare aeronavă de pasageri din lume, avea să o poarte, timp de 15/16 ore, spre împlinirea visului ei.

Deja nu mai avea răbdare, însă părinților speriați de această decizie, trebuia să le reamintească în fiecare zi de avantajele Work and Travel încât aceștia să poată vedea oportunitatea și șansa pe care și-o oferea Oana în construirea unui viitor pe care și-l dorea diferit:

• descoperirea culturii și a tradițiilor americane prin vizitarea orașelor;
• ocazia de a lega noi prietenii cu tineri din diverse țări care îi vor oferi o nouă viziune asupra lumii;
• îmbunătățirea limbii engleze, punct foarte important în tot ceea ce urma să facă;
• câștigarea unei sume importante de bani prin munca ei;
• formarea și responsabilizarea ca angajat;
• obținerea experienței de muncă la nivel internațional etc.

Și ar mai fi fost și altele de care încă nu era conștientă, dar era sigură că le va afla la momentul potrivit…

(…)Ziua cea mare venise!

În aeroport părinții erau lângă ea, cu lacrimi în ochi și foarte emoționați. Oana însă nu. Era nerăbdătoare să treacă mai repede de vamă și să ajungă în avion.

Frica de necunoscut nu exista în sufletul ei. Dorința de a zbura cât  mai sus, cât mai departe era mult prea mare.

Dorea doar să ajungă mai repede acolo unde o chema inima, acolo, unde, mulțumită agenției CND TURISM – VACANȚE SPECIALE și a “Work and Travel Vacante Speciale”, urma să trăiască aventura vieții ei pe care știa că nu o va uita niciodată.

Articol scris pentru proba 17 din competiția Superblog 2018.

Surse:

http://www.VacanteSpeciale.ro/workandtravel

http://www.CaravanaDestinatiilorTuristice.ro/

https://www.facebook.com/VacanteSpeciale/

Stilul vestimentar un must have în unele meserii: uniforme medicale ALTFEL

Femeia, în haine ponosite, cu o pereche de galoși vechi și rupți în picioare, înnota prin noroiul mlăștinos cu copilul ascuns cât mai bine la piept pentru a-l feri de frig și de ploaie.

Se opri o clipă. Desfăcu șalul cu grijă să vadă dacă copilul mai respiră. Trupul firav era doborât de febră. Ar fi vrut să aibă aripi să zboare, să ajungă mai repede la spital, dar mâlul o trăgea lacom și cu putere în jos precum un nisip mișcător.

(…) Cu răsuflarea întretăiată ajunse la porțile spitalului-mânăstire. Bătu în poarta mare și grea de lemn. Un bărbat înalt și slab, fără vârstă, îmbrăcat în straie preoțești și cu chipul acoperit de o barbă deasă, îi deschise. O privi lung, înțelegător și fără a-i spune nimic, îi făcu semn să-l urmeze. Femeia îl urmă tăcută.

Intrară într-o sală mare și lungă, unde căldura venea doar de la lumânările aprinse în jurul icoanelor așezate către Răsărit. Scaune de o parte si alta a pereților făceau încăperea la fel de ascetică precum chiliile călugărilor.

– Spune-mi ce te doare? i se adresă călugărul.

– Sufletul mă doare părinte… timp în care scoase de sub șal, copilașul.

– Ce are? întrebă din nou fața bisericească.

– Febră părinte, și i-l întinse ca pe o ofrandă. Călugărul luă copilul în brațe.

În același timp un alt bărbat, cu păr argintiu și ochi adânciți în orbite, îmbrăcat într-un halat lung și alb, intră.

– Domnule doctor, se întoarse monahul, acest prunc este suferind.

– Du-l te rog unde sunt și ceilalți și voi veni să-l consult, răspunse doctorul.

– Pot merge și eu? întrebă sfioasă femeia.

– Nu copila mea! Du-te, rogu-te și îngenunchează în fața icoanelor, poate vor avea milă de băiatul tău.

Femeii îi era teamă de acei oameni îmbrăcați în halate albe, dar nu înțelegea de ce.  Ascultă totuși sfatul primit și se îndreptă spre mica capelă. Îngenunche în fața icoanei Maicii Domnului și dădu drumul durerii ce-i strângea pieptul de atâta timp. Suferința atât de puternică o făcu să cadă în nesimțire pe lespezile reci de piatră(…)

---

(…) – Doamnă mă auziți? Strânge-ți-mi mâna dacă mă auziți!

Femeia miji ochii pentru că lumina era prea puternică.

– Copilul meu, rosti ea cu glas stins.

– Este bine copilul, auzi o voce de femeie dându-i răspunsul.

Atunci făcu un efort să vadă unde este…

Două asistente îmbrăcate cu bluze medicale cu imprimeuri, îi zâmbeau prietenos.

– Bună dimineața, doamnă! Bine ați revenit printre noi! o salută asistenta oacheșă, cu un zâmbet larg pe buze.

– Uitați ce primăvară frumoasă este afară! spuse și cealaltă în timp ce deschidea feresastra salonului.

Femeia se uita uimită la amândouă. Erau așa frumoase, îmbrăcate în halatele lor multicolore… păreau întruchiparea primăverii.

– Ce s-a întâmplat? întrebă pacienta.

– Nimic grav, au răspuns într-un glas cele două. O mică răceală a copilului Dvs. v-a speriat și ați leșinat.

– Dar spitalul-mânăstire, doctorul acela în halat alb ce îmi crea o teamă de nedescris… bâgui femeia.

– Doar un vis urât, se mai întâmplă uneori, spuse asistenta în halat imprimat cu fluturași colorați.

– Dar copilul? întrebă atunci mama speriată.

– Îl aducem imediat.

În acel moment intră în cameră doctorița de gardă.

Purta o frumoasă uniformă medicală, de un verde smarald și chiar dacă i se citea oboseala pe chip, felul ei de a fi era încântător.

– Dar Dvs. nu aveți un halat cu imprimeu?! se miră femeia. – Azi nu! Tocmai ce am finalizat o intervenție, iar culorile de verde sau albastru ne ajută să vedem mai bine atunci când operăm.

– Dar culorea alb ce se purta înainte? Ce s-a întâmplat cu ea? continuă mirată femeia.

– Albul acela imaculat, răspunse doctorița, ne obosea foarte mult ochii atunci când operam și de asemenea, ținuta noastră nu inspira încredere, doar teamă, oricât de bine pregătiți eram. 

– Și acum doamnă dragă să vă consult până nu ajunge copilașul.

Femeii îi reveni teama la vederea ustensilelor medicale.

– Haideți doamnă dragă, nu vă uitați la mine ca la un personaj fantastic, admirați culoarea uniformei, o încurajă doctorița.

În același moment, ușa se dădu puternic de perete și lăsă să pătrundă glas și râs de copilaș.

– Călin, puiul mamei… dar Călin era bine mersi în brațele altei asistente. Nu dădea semne că ar vrea să coboare de acolo. Atracția erau pisicuțele de pe halatul cadrului medical, iar Călin se însănătoșise numai la vederea acestora.

– Dar de unde aveți toate aceste halate medicale atât de originale, de diferite? întrebă mămica, curioasă.

– Directorul spitalului a văzut astfel de uniforme la cabinetul veterinar unde merge cu pisicuța lui la control, răspunse asistenta ce-l ținea încă pe Călin în brațe.

A fost atât de încântat de idee, continuă aceasta, încât a întrebat cum și de unde acest concept. În acest fel a aflat despre cei de la eHalate.ro. A continuat cercetările și a găsit un  magazin online de costume medicale si echipamente de lucru ce aparținea tot celor de la eHalate.ro.

Eleganța, frumusețea, încrederea inspirată inclusiv pisicuței Domnului Director, l-au determinat să privească lucrurile diferit și să comande noile uniforme.

Și nu s-a oprit aici. Pentru că cei de la eHalate.ro au pe lângă curajul de a fi altfel și produse atât de bune și diverse, de exemplu pentru industria HORECA, saloane de înfrumusețare, grădinițe, fabrici de panificație etc, încât Domnul Director i-a recomandat peste tot.

– Noi, spuse asistenta cea oacheșă, de când purtăm aceste uniforme, suntem mai pline de viată, mai feminine… chiar unice.

– Orele de gardă par mai scurte și mai haioase… nu mai spun, continuă ea, de atitudinea pacienților. Ne acordă mai multă încredere, nu mai au acea teamă care îi făcea pe unii dintre ei să leșine numai la vederea acului… iar copiii… copiii, sunt adorabili. Exact cum este micuțul Călin acum. Floricele, animăluțe, oricare dintre imprimeuri le distrag atenția de la procedurile medicale. 

– Da, cei de la eHalate.ro au avut o idee genială! confirmă și doctorița. Și s-au organizat atât de bine încât oferă nu numai uniforme ci și încălțăminte și accesorii…

---

(…) – Mami îți iei și tu o bluziță cu pisicuțe când ajungem acasă?

Articol scris pentru proba 16 din Superblog 2018.

Surse:

http://ehalate.ro/

http://ehalate.ro/acasa/despre-noi/

https://www.facebook.com/EHalate/

Japonia – Tărâmul magic născut din stropii oceanului și crescut la umbra florilor de cireș

Sunt în pat de câteva ore… totuși, somnul nu reușește să pună stăpânire pe mine.

Mă învârt în așternutul moale și cald, dar fără să-l găsesc pe Moș Ene niciunde. Îmi privesc iubitul cum doarme liniștit în timp ce eu sunt măcinată de tot felul de întrebări… retorice de altfel, pentru că știu bine răspunsurile… dar, mereu trebuie să fie un dar…

– De ce oare nu am programat excursia în Japonia mai devreme? încerc eu sa-mi amintesc.

Dacă tot nu am somn, încep să aștern pe hârtia imaginară motivele alegerii perioadei 20 aprilie – 03 mai 2019.

– Ce a zis oare, că putem vedea, cel de la agenția Exact Travel Club ?! mă tot chinui eu să-mi amintesc discuția de atunci.

– A da, gata, stiu… va fi un important eveniment istoric: abdicarea actualului împărat, Akihito, în 30 aprilie 2019, cu care va lua sfârșit Dinastia Heisei și alegerea numelui noii dinastii ce va fi condusă de către prințul moștenitor, Naruhito.

Ar fi fost păcat să pierd un asemenea eveniment, am mai terminat și Facultatea de Istorie… un motiv în plus să alegem să fim prezenți, aprob pentru a nu știu câta oară acest motiv.

– După… da, mi-am amintit, urmează înflorirea cireșilor… minunata feerie pe care o vedeam când eram copil în desenele lor animate! Clar, această sărbătoare, numită Sakura și frumusețea japoneză pe care o creează, nu putea fi ratată. Ne-am duce degeaba până acolo dacă nu am vedea splendoarea naturii asiatice.

Fac un efort, să regăsesc în memorie, pe unde citisem sau cine îmi povestise că acești copaci încep să înflorească din luna ianuarie, în Okinawa, țara Karate-do-ului sau numită în dialectul lor „Frânghia aruncată în mijlocul mării”, datorită formei și poziției geografice, pentru ca la final de martie, să se arate muritorilor, în toată măreția.

Nu reușesc să identific sursa, în schimb, noi aveam să vedem cireșii care înfloreau la final de aprilie, început de mai, în Hokkaido, unde Sakura atinge apogeul frumuseții naturii iar peisajele vor fi acoperite de culoarea aceea atât de delicată și proaspătă – roz… „o jumătate de oră într-o seară de primăvara valorează cât o mie de bucăți de aur” (proverb japonez), am șoptit melancolic.

Nu mai rezist să aștept alarma telefonului de la ora 5:00. Mă ridic și bâjbâind prin întuneric, ies din cameră. Simt nevoia să-mi ordonez gândurile ce roiesc în jurul meu… le pot potoli doar cu ajutorul unei țigări, deja știu asta.

– După, te organizezi Lelia, da?! mi-a ordonat Conștiința.

– Da, da, normal, stai doar să îmi revin puțin și gata, o să intru la duș – am răspuns doar doar mă va lăsa în pace.

Aprind țigara și trag cu poftă tot fumul în plămâni. Nicotina începe să-și facă efectul imediat… mă destind, închid ochii și încerc să-mi amintesc măcar ceva din ceea ce am învățat la facultate despre această țară…

Izanagi și Izanami creează prima insulă, Ongoro.

Japonia… hmmm, am mormăit eu, timp în care căutam prin sertarele creierașului… deci, numele este tradus, în sens literal, ca „originea soarelui”, denumirea oficială fiind Nipponkoku; tradus în sens textual, înseamnă însă  „țara de la originea soarelui” sau „țara Soarelui Răsare”.

Geneza începe cu Izanagi (bărbatul) și Izanami (femeia), adică Adam-ul și Eva religiei noastre, cele două ființe divine, ce au fost create de către marii zei pentru a făuri primul pământ. Ca ajutor, au primit o naginata (sabie cu mâner lung), numită  Amanonuhoko (halebarda divină a mlaștinii). Izanagi și Izanami vor străpunge oceanul cu această armă, iar din stropii oceanului se va forma prima insulă, Onorogo… și apoi… deschid ochii, privesc ecranul telefonului… 4:30!!! exclam... nu se poate, nici măcar nu am intrat la duș…

(…) Ziua ce urma a-și face simțită prezența, era una dintre cele mai importante din punct de vedere profesional pentru mine.

Miza era mare: cariera, la care construiam de 15 ani; o frumoasă avansare pe poziția de Director al Departamentului de Animație Japoneză, plus restul de avantaje ce vin la pachet odată cu creșterea în ierarhie.

Dar în cazul unui eșec, minunata „aventură asiatică” ar fi costat firma pierderea unei cifre cu numeroase zerouri, dar nu în ron sau yeni, ci în euro, sayōnara nu numai avansare, dar și loc de muncă… așadar cum să pot dormi sau întârzia??? Ar fi fost impardonabil…

(…) Cum sunt, de cele mai multe ori, o persoană norocoasă,  exact cu câteva luni înainte de a primi sarcina de a coordona acest proiect, hotărâsem împreună cu iubitul meu să facem o „aroganță” și să optăm pentru o destinație exclusivistă. Am căutat amândoi pe internet nopți de-a rândul ceva care să ne trezească simțurile, de orice fel. După săptămâni de search și research, de citit bloguri de călătorii, de întrebat prieteni, colegi, am descoperit întâmplător ceeea ce doream: Japonia cu Exact Travel Club!

Era perfect, suna îmbietor, meleaguri magice urmau să ne primească și să ne cuprindă în atmosfera idilică și de poveste a unui loc unde vechiul se împletea cu noul, într-un mod atât de armonios și fascinant!

Tot datorită acestei idei ce ieșea din tiparele rutinei noastre, am avut deosebita plăcere să cunosc în agenția Exact Travel Club, oameni minunați, cu experiență de peste 20 de ani în domeniu, cărora, atunci când le-am cerut sfatul, au știut să-mi îndrume pașii, indicându-mi puncte esențiale ale legendarei civilizații japoneze. Am înțeles imediat că circuitul în Japonia este o alegere cum nu se mai poate mai bună. Și totodată, am înțeles și cum să pregătesc prezentarea în fața comisiei japoneze.

(…) Visând tot mai des la minunatul circuit în Japonia, am gândit vizita însemnaților oaspeți niponi, ca pe o ceremonie a ceaiului (chanoyu), un ritual cu tradiție, ridicat la nivel de artă și cu un puternic caracter spiritual.

Îmi doresc să le transmit că suntem dornici să le cunoaștem cultura, că o apreciem și încercăm să o înțelegem în vederea unei colaborări viitoare cât mai fructuoase.

De asemenea, este și pentru mine o ocazie să creionez ceea ce doresc să văd odată ajunsă în Japonia lui 2019.

Pot foarte bine să nu fac acest lucru și să mă las purtată în circuitul Japoniei de către ghidul vorbitor de japoneză de la Exact Travel Club, dar nu-mi pot refuza plăcerea de a cerceta și singură, mai ales că am și un motiv întemeiat.

Așadar, am pregătit întrevederea fiind atentă la cele mai mici detalii.

Plecând de la ideea că vreau să fiu o gazdă japoneză (teishu), am început cu vestimentația, și am optat să îmbrac un frumos kimono, croit dintr-un material ce se numește gazeu de mătase (ro sau sha), costumul național al oaspeților mei.

Până în acest moment, nu am crezut că un kimono poate fi format din atâtea piese și că este atât de important modul în care îl înfășori pe trup, partea stângă trebuind să fie peste cea dreaptă, strâns la final în formă de fundă pătrată de centura ce poartă numele obi. 

Piesele ce au întregit ținuta, au fost încălțămintea tradițională zori sau geta și șosetele albe (tabi).

Gata îmbrăcată, cu o încercare aproape eșuată în privința coafurii de gheișă, dar cu un machiaj apropiat acesteia, mă refer la rujul roșu și creionul negru ce îmi conturează ochii, nu la pasta albă ce este pusă pe față, obținută din presarea orezului, ca un fel de fond de ten, am plecat spre sediul companiei.

Pentru că este încă foarte dimineață, am ajuns foarte repede la destinație.

Nici nu am lăsat taxiul bine să plece, că mașina delegației japoneze a și intrat pe poarta mare a firmei noastre.

Ne-am aliniat, eu, tânăra mea secretară, Clara, șeful meu și traducătoarea, așteptând emoționați apropierea celor 3 invitați.

– Bună ziua! (konnichiwa!)

– Bine aţi venit! (youkoso!) salutăm comisia, înclinându-ne corpurile precum trestiile la adierea vântului.

– Bună ziua! (konnichiwa!) au răspuns și aceștia în cor.

– Este o zi frumoasă!(ii tenki desu ne!)afirmă unul dintre cei trei pentru a sparge gheața.

După ce am depășit momentul salutului, îi rog să mă urmeze în sala de ședințe.

(…) Sala de întuniri este pregătită în vederea unei mici ceremonii de servire a ceaiului.

Aici, sperăm cu toții să definitivăm și contractul și dacă l-ar și semna… dar răbdare! Să respectăm protocolul, Lelia! îmi poruncesc, pentru că iar m-a luat visarea.

tribuna.ro

Fiind vorba, totuși de o sală de ședințe, a fost foarte dificil să respectăm tradiția așa numitei camere chashitsu, special amenajată la japonezi, pentru servirea ceaiului. Dar am avut grijă să oferim oaspeților sayu (apa fiebinte folosită în prepararea ceaiului), pe unul dintre pereți să se regăsească binecunoscuta pânză pictată, kakemono, ce a sugerat cu delicatețe, tema ceremoniei. De asemenea, am avut ceaiul verde (matcha) și toate ustensilele în prepararea și servirea acestuia: bătătorul de ceai (chasen), șervetul de ceai (chakin) si lingura de ceai (chashaku).

Pe tot parcursul acestei ceremonii, mă uita cu interes la cele trei personaje. Sunt curioasă dacă pot ghici în privirile lor, dacă ideea mea le este sau nu, pe plac.

Am terminat toți de băut ceaiul…

La un moment dat cel care este șeful delegației, solicită să vorbim într-un loc mai retras. Împreună cu el și traducătoarea, mergem la mine în birou.

– De ce doriți acest contract cu noi? m-a întrebat el, dintr-o dată.

Îl privesc, încercând să câștig câteva secunde de gândire…

– Sincer? Lucrez în acest domeniu pentru că lumea fantastică a desenelor animate japoneze, m-a fascinat de mică și mereu am visat să ajung să cunosc sursa ce le-a dat naștere. Sunt convinsă că pasiunea mea va fi insuflată tuturor celor ce vor face parte din acest proiect… iar cei ce nu se vor lăsa convinși de pasiune, sper ca partea financiară să-i încânte, așa cum deja bănuiesc eu și să dăm drumul acestei investiții!

Răspunsul meu îl închei cu un zâmbet larg și plin de încredere.

Dl. Hakurama, așa se numește, ascultă cu atenție traducătoarea timp în care mă privește, de fapt analizează minuțios, încercând să pătrundă în straturile cele mai adânci ale ființei mele…

– Dvs., Japonia o cunoaște-ți?

Aștept traducerea curioasă.

– Nu încă, răspund, peste câteva luni.

– De ce doriți să veniți în țara noastră? vrea acest domn să știe.

– Doamneee, are un talent să pună întrebări atât de scurte și la obiect!! Seamănă mai mult cu un interogatoriu decât o discuție între doi oameni de afaceri… poate pentru că sunt femeie și mai sunt și tânără… cred că e nesigur de ceea ce pot… 

În primul rând, încep eu, Japonia este o țară unde contrastele se întâlnesc peste tot, dar spre deosebire de alte țări, cele două au învățat să conviețuiască împreună. 

Mai apoi, continui tot eu, vreau să văd cu ochii mei toată tehnologia pentru care poporul Dvs. este atât de faimos și dacă într-adevăr este o țară atât de robotizată…

– Nu te-a convins tehnologia noastră de la nivel mondial? întreabă el curios.

– Sunt genul de persoană ce preferă să vadă cu ochii ei, îi răspund zâmbind.

– Spre binele tău, sper că ai ales o agenție de turism cu care să faci această incursiune în teritoriul asiatic, continuă și el.

– Da, am ales deja o agenție de turim, Exact Travel Club, de care sunt extrem de încântată pentru modul în care au gândit circuitul, pentru faptul că fac acest lucru de 20 de ani și chiar se vede că sunt buni în ceea ce fac, dar punctul cel mai important pentru mine, este că oferă un ghid ce are și rol de traducător.

– Ce orașe ai în plan să vizitezi?

– Lista este lungă, vom sta 11 zile totuși… sunt multe orașe pe care mi le doresc să le văd… aș vrea să văd totul, de fapt: parcurile imense în care este atât de liniște și pace încât și vântului îi este teamă să nu deranjeze, castele și temple ce-mi amintesc de samurai și de gheișe, vreau de fapt să văd o gheișă de aproape, să am posibilitatea s-o analizez minuțios și să înțeleg de ce se spune că privirea ei nu poate fi uitată niciodată… ce ar mai fi?

– A da, vreau să particip la un ritual adevărat de servire a ceaiului, vreau să încerc gastronomia poporului japonez și nu în ultimul rând să ajung în locurile unde s-au născut poveștile pline de înțelepciune și în locul unde au prins viață personajele mele preferate de desene animate.

– Oricum vom vizita orașele principale, precum Tokyo cu ale lui trepidații zilnice, cu măreața copie a Turnului Eiffel și renumitul cartier Ginza District, plin de centre comerciale renumite la nivel mondial.

– Apoi pe listă este și Kyoto, unde noul se împletește cu vechiul și cu o moștenire culturală demnă de o civilizație ancestrală. Mai sunt după aceea și orașele Nara, Miyajima – unde zeii au coborât pe pământ să trăiască alături de oameni, Tochigi, Kamakura – veche capitală a războiului, Uji unde voi vedea în sfârșit adevăratul ritual al ceaiului… și probabil multe alte orașe și orășele despre care încă nu cunosc nimic…

– Impresionat, mi-a mărturisit el.

– Pe lângă faptul că m-ați convins cu pasiunea Dvs. pentru semnarea contractului, vă felicit și pentru agenția atât de bine aleasă și de asemenea, vă invit, în schimb de experiență, pentru câteva săptămâni la Tokyo.

Mă uit la el să fiu sigură că am înțeles corect. Îmi zâmbește, se înclină cu politețe și rostește Shitsurei shimasu. (lit.: comit o impolitețe), adică rămas bun, a deschis ușa și s-a făcut nevăzut.

(…) Întâlnirea a avut un succes răsunător. Toți am obținut ce am sperat și visat și eu încă pe atât.

Nu-mi mai rămâne decât să aștept înflorirea cireșilor pentru a ne urca în avion, împreună cu cei de la Exact Travel Club și să zburăm spre Japonia.

Articol scris pentru proba a 15-a din Superblog 2018

Surse:

• http://www.extclub.ro/circuite/japonia/ 
• http://www.extclub.ro/oferte-vacante/tur-aniversar-japonia-2019/
• http://www.extclub.ro/blog/
• imagine titlu – asianfood.ro
• proverb japonez – garbo.ro
• imagine 1 din text – wikipedia.ro
• imagine 2 din text – historia.ro
• imagine 3 din text – pl.aliexpress.com
• forme de salut în japoneză- abest.ro
• imaginea 4 din text – tribuna.ro

„Trebuie să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm” – Moliere

Întuneric… cortina groasă totuși lăsa să răzbată până la ea, gălăgia din sală.

Începuturi

Îi era teamă… Cunoștea sentimentul acesta încă din copilărie. O însoțise peste tot, îi era ca un prieten. Se îmbrățișau reciproc în momentele dificile, se încurajau, dar nu mergeau mai departe. Relația lor era bazată totuși pe dominare pentru că Teama a știut dintotdeauna să se facă respectată, să se impună în fața ei, iar ea, ca o copilă supusă i-a dat ascultare de fiecare dată.

Însă, în timp, a avut puterea să o părăsească așa cum a părăsit casa părintească în urmă cu 20 de ani. A simțit mereu că mediul acela i-a făcut rău.

Crescută în umbra unei mame ce se dorea perfectă, fizic și în societate, cu un tată ce își idoliza soția, indiferent cât de mediocră era aceasta, a realizat că trebuie să scape, să fugă departe fără să privească în urmă.

A fost încredințată mereu că nu a fost niciodată vorba de vreun complex oedipian așa cum fusese diagnosticată de către psihologul școlii. Nu era vorba despre asta. Nu a fost niciodată geloasă pe mama ei sau nu-și amintea să-și fi dorit în mod deosebit atenția tatălui… Ea fusese doar un spectator al acestei perioade de viață unde conduita era aceea de a da bine în societate. Divinitatea se reîncarnase sub această formă, iar mama ei cu o abnegație totală, i se închina zilnic.

Fiecare prelegere pleca de la această credință. Dacă copiii familiei X au făcut nu știu ce și au ieșit în evidență în comunitate, era clar, trebuia să facă și ea acel lucru, indiferent că îi plăcea sau nu. Dacă rudele familiei aruncau o remarcă referitoare la un lucru banal, banalitatea era transformată de către mamă într-o adevărată tragedie, însoțită de un plâns isteric, reproșuri la adresa copilului ce nu-i seamăna, imaginea tatălui în genunchi cu paharul cu apă îndulcită la picioarele suferindei… iar acesta era mereu, doar începutul. Scena se finaliza de fiecare dată cu o altă lege fără sens, declamată de către doamna casei, printre lacrimi și suspine, lege ce trebuia respectată ad-literam!

Tot mama era aceea care afirma cu orice prilej sau în orice context că este adepta unui stil de viață sănătos și face tot posibilul să-și crească copilul după acest principiu, dar… realitatea nimeni nu și-o putea imagina.

În fiecare zi, copilul „familiei perfecte”, vedea cum mama se închide în baie timp îndelungat. Nu își putea imagina la vârsta aceea ce se întâmpla dincolo de acea ușă. Singurul lucru pe care îl vedea era rezultatul: mama cu ochii adânciți în orbite, cu buzele uscate, crăpate și aproapre fără voce, ce o ruga să nu intre acolo pentru că spălase pe jos.

Pe cealalaltă parte, tatăl se îndopa pe ascuns, de frică să nu își supere soția, cât despre ea… arunca mereu pachețelul în drum spre școală și prefera ca din banii de buzunar să cumpere orice nu primea acasă…

De ce? Nu știa să-și explice. Poate era modul ei, inconștient, de a nu fi de acord cu ceea ce se întâmpla în familie.

Mai târziu a înțeles, de fapt, afecțiunea de care suferea mama ei; neputința, lașitatea și comoditatea tatălui de a-i veni în ajutor; cât despre ea… la vârsta de 18 ani când și-a părăsit familia, era o adolescentă ce suferea de obezitate, de singurătate, aruncând prietenia cu Teama pe prietenia cu junk food-ul, dulciurile și țigările.

Dimcolo de culise

Cineva a atins-o ușor pe umăr, trezind-o din visare:

– Ești gata? Este rândul tău! o anunță moderatorul.

– Da, da, când trebuie să intru? a întrebat cu glas tremurat, ea.

– În câteva secunde, cum auzi că se vor termina aplauzele.

– Ok! a răspuns netezindu-și cu atenție fusta neagra creion și sacoul.

Aruncă o privire în oglindă și descoperi pentru a nu știu câta oară în ultimii 3 ani o persoană necunoscută… în fiecare nouă zi era nevoită să facă cunoștință cu femeia ce o privea cu încredere și mândrie…

– Aplauze pentru cea care astăzi este un Coach de Succes în nutriție și sport pentru copii și adulți – Sonia Demetrescu!!! 

(Ropot de aplauze)

– Sonia, astăzi, ne va povesti „din culisele vieții ei” și ce a determinat-o să ajungă să practice această meserie. Îmi doresc ca povestea ei să ne inspire pe toți, copii și adulți, pentru un viitor mai sănătos.

– Sub sloganul ”Gândeşte de azi ce vei mânca mâine” (sursa csid.ro), SONIA DEMETRESCU…

A apărut pe scena noua femeie ce purta acum cu demnitate și curaj acest nume.

A privit în sala uriașă și plină. Copiii de toate vârstele o fixau curioși, părinți cu caiete și pixuri în mâini sau cu telefoane fiind pregătiți să înregistreze cuvintele ei…

– Bună seara! a început ea.

– După cum știți deja, mă numesc Sonia Demetrescu și mă aflu aici pentru a vă împărtăși din acea parte a vieții mele ce m-a distrus, psihic și fizic, pentru ca mai apoi să mă determine să renasc precum Pasărea Phoenix din propria-mi cenușă.

– Nu am reușit însă singură, am fost asistată pe tot acest parcurs de către psihologi ce mi-au identificat problemele și mi-au oferit soluții, de către doctori nutriționiști ce m-au învățat să descopăr ce și cum trebuie să mănânc, indicându-mi produse naturale dar și rețete savuroase… și nu în ultimul rând, de antrenori ce au știut să mă încurajeze și motiveze până am ajuns la ceea sunt astăzi.

– Am ales această specialitate, de Coach în nutriție și sport, pentru că îmi doresc ca cei ce sunt copii astăzi, să crească sănătos începând din acest moment. Să nu uitați niciodată că o dietă echilibrată și mișcarea reprezintă fundația unui viitor adult echilibrat.

– Din păcate nu sunt singura care a avut un exemplu greșit în copilărie, nu sunt singura ce provine dintr-o familie cu probleme de diverse naturi… dar sunt printre acei care au spus STOP!, săturați de a se trezi în fiecare zi tot mai neputincioși în a desface o cutie de suc, unde inclusiv îmbrăcatul și încălțatul deveniseră problematice.

– După cum vă puteți imagina, starea mea de sănătatea se deteriora cu fiecare zi… singură, nefericită, cu un job ce nu-mi oferea nici o satisfacție și în care nu prezentam credibilitate, nu aveam prezență, eram doar „tipa aia umflată”, privită ciudat de oameni, judecată ori auzind hohote de râs în spatele meu…

…Am început să caut pe internet. Știam că nu eram destul de puternică pentru început să reușesc singură, așa că am cerut ajutor. Însă lucrul ce m-a influențat foarte mult au fost imaginile celor care sufereau de aceeași boală – obezitatea, mai ales cea în rândul copiilor, cei mai expuși fiind copiii din țările dezvoltate economic.

Sursa: Poză de pe site-ul zidezi.ro

Pagini întregi pline de copii obezi a căror părinți nici nu realizează la ce riscuri îi expun. Nu vor să renunțe încă la ideea că a fi gras înseamnă frumos! Greșit dragi părinți, foarte greșit! Copiii voștri vor avea probleme de sănătate  de la o vârstă mult mai fragedă, vor dezvolta dependențe la fel de grave precum fumatul și alcoolul, asta în cazul cel mai bun, pentru că de obicei, pe un „teren fertil” vor da roade toate viciile…

– Nu uitați că Obezitatea este o afecțiune medicală, iar obezitatea infantilă crește riscul de diabet zaharat de tip 2 încă de timpuriu și este parte a Sindromului Metabolic!

– EU am fost așa, crescută de o mamă care la final s-a dovedit a fi suferindă de bulimia anorexicului, ce își făcea rău în fiecare zi în încercarea disperată de a fi perfectă și regretul că nu se putea abține de la a mânca.

– Nu aveți idee câți ani m-am întrebat ce făcea mama mea în baie ore întregi și de ce nu nu mă lasa niciodată să intru acolo imediat după ce ea ieșea!

– Nu vă expuneți copiii la astfel de traume! Voi, ca părinți, dacă simțiți că aveți o problemă, cereți ajutor. Ajutându-vă pe voi, îi ajutați pe ei!

– Ok, am terminat partea în care se poate crede că cert oamenii. (Râsete în sală)

– Nu cert pe nimeni, nu asta înseamnă coaching. Îmi place însă să lucrez cu puterea exemplului și cu pasiune… iar copilăria mea mi-a oferit mult material în acest sens…

– Nu sunt încă mămică, însă atunci când voi deveni, mă voi strădui să fac cele mai bune alegeri pentru copilul meu, fără însă a-i lăsa vreodată sentimentul de obligație. Orice activitate, care de exemplu în trecut vă relaxa, dar din varii motive a devenit o obligație -plăcerea, randamentul și rezultatele nu vor mai fi aceleași!

– Încă un lucru foarte important: nu vă jigniți niciodată copiii!! Ei nu au defecte, ei sunt plini de calități, la fel și noi adulții.

– Știți ce sunt de fapt DEFECTELE noastre?

– Talente în exces. Învățați să le modelați!!!

– Așadar, plecând de la vestitul proverb „Masa de dimineaţă e a ta, prânzul împarte-l cu prietenii şi cina dă-o duşmanilor” (sursa csid.ro), putem vedea clar care este cea mai importantă masă pentru copilul nostru… micul dejun.

– Trebuie să ne gândim la corpul micuților noștri ca la niște mici motorașe ce au nevoie de combustibil pentru a putea funcționa. Iar alimentația este combustibilul. Dar pentru ca totul să funcționeze normal și corect, întotdeauna va fi nevoie să folosim ceva de calitate, ceva care să ofere energie copiilor și să le confere echilibru între minte și corp.

– Și dragilor, vă spun sincer, nu este chiar atât de greu!

– Ok, este adevărat că în timpurile noastre foarte puțini mai sunt cei care mănâncă alimente naturale, crescute în propriile grădini… dar am o soluție și pentru această problemă: SANO VITA!

– Pe mine, produsele lor au fost cele care m-au ajutat foarte mult…

– Cine sunt ei? mă veți întreba.

– Primii care au viziune asupra a ceea ce avea să devină societatea românească scăpată de cenzură și cu granițele deschise. Din 1995, dorința acestora a fost de a educa publicul în privința nutriției. Produsele naturale recomandate de ei amintesc de mâncarea naturală din casele bunicilor.

– Să ridice mâna cei care au auzit sau au încercat produsele sau cei care au pus în practică delicioasele rețete propuse de către aceștia?

Au început să se ridice mâini în semiîntunericul sălii.

– Miere de manuka, răspunse o doamnă elegantă așezată în primele rânduri!

– Cine mai cunoaște acest nectar dumnezeiesc? întrebă Sonia.

Răspunsuri afirmative venite din colțuri diferite.

– Hai să nu fim egoiști și să povestim și celorlalți de ce este atât de faimoasă această miere, continuă tânăra.

– Proprietatea cea mai importantă a mierii Manuka este aceea de a fi un antibiotic natural oferit de către Mama Natură și prelucrat de harnicele albinuțe. Provine din Noua Zeelandă, dar se poate găsi și în Australia. Beneficiile acesteia sunt numeroase și diferite, pornind de la îngrijirea sănătății orale și până la scăderea colesterolului, tratarea infecțiilor, a pielii, a sistemului gastro-intestinal etc. De asemenea, poate fi consumată atât în scop terapeutic cât și profilactic. Copiilor, poate fi administrată cu 30 de minute înainte de masă.

Singurele contraindicații pe care le are:

• să nu fie dată sugarilor pentru că aceștia până la vârsta de un an nu au sistemul imunitar dezvoltat în totalitate
• să nu fie niciodată folosită in ceai fierbinte sau în rețete ce necesită prepararea în cuptor, la temperaturi foarte înalte

– Un alt produs ce poate fi folosit cu succes pentru copii și se regăsește pe site-ul Sano Vita, mai cunoasteti?

Alte zeci de răspunsuri și enumerări de produse: semințele de chia, de in, merișoarele, migdalele, goji, pastele, caju, curmale, smochine…

Sonia asculta și privea încântată cum oamenii aceia nu numai că erau interesați în creșterea sănătoasă a copiilor lor, dar erau și oameni informați… ce i-ar fi plăcut să fi fost și mama ei la fel…

Conferința continuă mai mult decât fusese programat. Părinții solicitau rețete, indicii alimentare, păreri, ridicau probleme.

După 6 ore de povestit, explicat, Sonia lăsă să se deruleze pe marele ecran, imagini cu copii, ce printr-o alimentație sănătoasă și adecvată pot desfășura activități normale vârstei și chiar îi încurajă pe cei mici să socializeze unii cu ceilalți, față în față, prin jocuri de rol, convingându-i astfel că își pot face prieteni și în viața reală, nu doar virtual.

Sursa: Poză de pe site-ul http://www.suntmamica.ro

Conferința fusese un real succes!

Era obosită, fără voce, dar când reveni în culise și se privi din nou în oglindă, imaginea cealaltă o felicită și o asigură din nou că aici trebuia să ajungă, aceasta era menirea ei!

 

 

Articol scris pentru cea de-a 14-a probă din competiția Superblog 2018

Surse:

• www.sanovita.ro
• https://www.sanovita.ro/blog/
• https://www.facebook.com/SanoVita/
• imaginea 5 – https://www.suntmamica.ro
• imaginea 2 – http://zidezi.ro
• 19 proverbe despre alimentatia sanatoasa
• cuvinte celebre despre mâncare

Un vis frumos născut din gerul unei dimineți de iarnă!

Sunt în gară așteptând înfrigurată trenul ce urmează să mă aducă din nou în București. Ceasul digital de pe peron indică prin niște cifre uriașe, în spatele cărora se ascund punctulețe minuscule ce formează imagini, ora 4:40 a.m…

– Offf Doamne, cât mai am de așteptat…. pentru că „orice drum își dublează lungimea pe vreme de iarnă” (George Herbert), am șoptit ca pentru mine.

Urăsc să merg cu trenul, dar având în vedere că iarna s-a lăsat peste noi cu atâta încrâncenare încât până și „viscolul a murit de frig” (proverb armenesc), dar și pentru liniștea părinților, am fost nevoită să aleg acest mijloc de transport.

Regretam însă deja alegerea făcută…Dacă n-ar fi fost acel interviu la care trebuia să ajung, n-aș fi plecat din confortul casei… nu degeaba Edith Sitwell afirma că „iarna este vremea confortului, un moment potrivit pentru o mâncare bună și căldură, pentru atingerea unei mâini prietenoase și o discuție în jurul focului. Iarna este cea mai bună perioadă pentru a sta în casa.” 

– Lasă Lelia, nu te descuraja, nu poți rata o șansă doar pentru că este iarnă. Trebuie să-și lase și ea amprenta asupra noastră, nu? – m-a încurajat blând Speranța.

Și pe când gândurile îmi fugeau anapoda precum fulgii mari de nea prinși ca niște gâzulițe în rotocoalele de fum ale țigării mele…

– Uite trenul, uite trenul!!! am exclamat dintr-o dată bucuroasă.

Realizez imediat reacția mea copilăroasă și privesc în jur, pe furiș, să văd dacă a fost remarcată de către cineva. Pustiu, pustiu… mă pot bucura în voie, mi-am spus, aruncând țigara și pregătindu-mă a urca în vagon.

– Cred că în trenul acesta sunt doar eu!!! Ce risipă!!! și am început înaintarea pe culoarul strâmt spre vagonul unde aveam rezervarea.

Am găsit numărul vagonului, pe bâjbâite, pentru că luminile nu erau prea generoase iar ochelarii aburiți nu-mi ofereau nici o mână de ajutor.

Am deschis ușa în minte cu planul deja întocmit: mă așez, câttt mai comod și… Somn! Este oricum un tren personal așa că până la București pot recupera orele de odihnă lăsate în perna de acasă.

Surpriză însă… vagonul nu era gol… Rezemată de ușă, mi-am scos ochelarii de la ochi pentru a-i curăța de acea ceață așternută pe lentile. Adevărul este că îmi doream să analizez și personajele din cabină, înainte de a intra. Vederea mea slabă mi-a înfățișat doar 3 copilași bucălați și îmbrăcați foarte ceremonios.

– Unde se mai duc și copiii aceștia înainte de Crăciun? Și singuri…

Am terminat operațiunea de ștergere minuțioasă a lentilelor, am potrivit „bicicleta” pe nas și am intrat. Nu am făcut doi pași pentru că m-am oprit ca trăsnită…

– Bună dimineața, salută politicos unul dintre… PURCELUȘI!!!!

– PURCELUȘI??!! – vagonul a început să se rotească cu mine. Am ieșit afară trântind pur și simplu ușa în urma mea.

– Lelia e de la nesomn, de la cafea sau poate ai fumat prea multe țigări de când te-ai trezit ori poate de la frig. „E ger de îngheaţă şi cenuşa în vatră” (proverb românesc), căuta explicații mintea mea.

Am tras aer în piept, ba chiar am și zâmbit imaginației, complimentând-o pentru cât este de buclucașă și m-am întrebat ironic și retoric:

– Ce să caute purcelușii lui Serghei Mihailov în trenul de București? De fapt, ce să caute aceste personaje din poveste în lumea noastră? 

Convinsă că totul a fost o nălucire din varii motive, am deschis ușa cu curaj și demnitate. Purcelușii nu au dispărut însă… Toți trei mă fixau cu ochișori mari și nedumeriți…

– Ne cerem scuze dacă v-am speriat, luă cuvântul același purceluș care mă salutase mai devreme.

– A, nu, nu, nu este nici o problemă, am răspuns eu, bâlbâindu-mă.

Am trecut prin fața lor până la scaunul din dreptul ferestrei. M-am așezat și am început să-i privesc… ostentativ, chiar!

– Eu sunt Nif-Nif și fratele cel mai mic, s-a prezentat unul dintre ei cu zâmbetul cel mai dulce pe care îl văzusem până atunci.

– Eu sunt Nuf-Nuf, fratele mijlociu, interveni repede cel de-al doilea care părea că își cântă numele.

– Iar eu sunt Naf-Naf, fratele cel mare, se prezentă cu aceeași politețe și seriozitate și cel de-al treilea.

Eu priveam încontinuare fără a-mi veni a crede situația în care mă găseam.

– Și ce faceți voi aici? am întrebat la un moment dat.

Mijlociul și mezinul s-au ridicat, și-au scos nu știu de unde o vioară și un fluieraș și au început să-și cânte povestea. Am început să surâd amuzată. Țopăiau cât îi țineau micile copite de dinapoi, învelite în pânză groasă și cântau cu atâta patos… ce să mai, erau adorabili!! Însă o privire plină de înțeles și autoritară, îi determină să se așeze la locurile lor imediat.

– Vă rog să-i scuzați pe frățiorii mei, de gălăgia făcută, m-a rugat Naf-Naf.

– Nu e nici o problemă, chiar sunt simpatici și amuzanți, am răspuns eu zâmbit către cei doi. Atunci au ridicat la unison privirile luminate de pofta de viață și de joacă.

– Așa sunt ei, a răspuns fratele cel mare. Din câte văd le-a trecut sperietura dată de către lup.

– A daaa, așa este, aceasta este povestea voastră… am exclamat în timp ce îmi reaminteam povestea atât de cunoscută, din copilărie.

– Dar tot nu înțeleg ce căutați aici? am continuat insistent cu întrebarea inițială.

– Am fost nevoiți să părăsim pădurea, mi-au răspuns la unison Nif-Nif și Nuf-Nuf.

– De ce? Ce s-a întâmplat? m-am arătat eu curioasă.

– Este o perioadă grea, oftă Naf-Naf. O iarnă atât de grea și un ger atât de puternic încât „frigul taie aidoma unui cuțit cu mai multe lame” (Israel Zangwill), a continuat el.

– Daaa, a zis repede si Nif-Nif, un „ger atât de mare încât a înghețat apa-n cioc păsărelelor„ (proverb românesc).

– Așa este, interveni și Nuf-Nuf, „cred că îngheață și aripile păsărilor care zboară„ (Bianca Rus).

– Am înțeles, am răspuns eu, dar voi parcă aveați o căsuță construită foarte trainic de purcelușul cel mai mare, nu?

– Da, da aveam, dar asta cu mult mult timp în urmă când încă pădurile erau păduri, când Mama Natură era încă respectată și animalele iubite…

Nif-Nif și Naf-Naf au început să însoțească cuvintele fratelui lor, cu o melodie tristă și lacrimi în ochi.

– Toți cei din pădure au început să dispară de la o zi la alta. Și nu era îndeajuns acest lucru pentru că a mai apărut o problemă: haita lupilor! Nu am mai putut ieși din casă nici ziua nici noaptea, am supraviețuit o perioadă din proviziile adunate, dar la final acestea s-au terminat. Singura soluție ce ni s-a părut cea mai potrivită a fost să FUGIM!!! Așadar am început să săpăm un tunel zi de zi și noapte de noapte, lăsându-ne îndrumați de instinct.

– Dar știți măcar unde vă aflați? Spre unde călătoriți? am întrebat emoționată.

– Daaa, mi-au răspuns în cor toți 3.

– Nu uita că totuși suntem personaje de poveste, plăsmuiri ale imaginației și așa cum și voi aveți o Putere Supremă în care credeți, la care vă rugați, așa avem și noi pe Mama Natură, Zâna Tuturor necuvântătoarelor. Ea ne îndrumă, ghidează și ne poartă de grijă și tot Ea este cea care ne-a spus că trebuie să venim într-un oraș numit București. Un unchi de-al nostru a lăsat o proprietate în acest oraș. Am venit așadar s-o transformăm în noua noastră căsuță. 

Toți trei zâmbiră mulțumiți de planul întocmit. Chiar și pe chipul lui Naf-Naf se putea citi o urmă de satisfacție. Problema lor avea o rezolvare, nu peste mult timp aveau să se găsească din nou acasă!

– Dar știți cum o să ajungeți acolo? am întrebat, privindu-l pe Naf-Naf.

– Da, sigur, o avem pe Zâna noastră cu noi. Uite, ne-a dat și o busolă magică care să ne ghideze la destinație, îmi arătă Naf-Naf plin de încredere.

– Ok, am înțeles, nu sunteți singuri.

– Cum vor reacționa oamenii însă când o să vă vadă?

Întreb acest lucru pentru că în București nu poți să te duci direct să iei o casă și să nu fii observat de cineva. Este foarte dificil. Și mai ales acum când ești obligat de către legi, precum Legea 372/2005 și Legea 159/2013 să întocmești un certificat energetic pentru toate tipurile de clădiri… cu tot ajutorul bunei voastre zâne tot nu veți reuși…

6 perechi de mărgeluțe și-au ațintit semnul de întrebare în ochii mei.

– Ce este un certificat energetic? a întrebat în cele din urmă Naf-Naf.

– Uffaa, cum vă pot explica pe înțelesul vostru?! am răspuns în timp ce îmi căutam cuvintele.

– Cum știi tu, m-a încurajat Nif-Nif, în timp ce s-a așezat comod, lângă mine.

– Ok, hai că încerc. Naf-Naf tu ești cel care a construit căsuța din cărămidă, nu?

– Da, eu sunt, mi-a răspuns pe un ton serios fratele cel mare.

– Tu când ai construit căsuța ce ai avut în vedere? am continuat eu.

– Să fie atât de trainică încât frigul iernii să nu pătrundă și nici Lupul cel rău să nu o poată dărâma oricat ar sufla în ea…

– Bun, perfect, atunci ai câteva noțiuni, m-am bucurat eu.

– Deci, dragii mei purceluși trebuie să știți că un certificat energetic este un document ce se eliberează de către specialiști atestati numiți și auditori energetici, în baza legii. Este valabil timp de 10 ani și are rolul de a confirma și atesta performanța energetică a unei clădiri, fie aceasta o casă, un apartament, un hotel etc. Cei care trebuie să solicite aceste certificat energetic sunt proprietarii, investitorii, administratorii de clădiri etc.

– Iar noi cum vom fi proprietarii acelei case trebuie să facem asta, nu? a întrebat Nif-Nif părând că încearcă să înțeleagă despre ce este vorba.

– Exact, am exclamat fericită că măcar unul dintre ei a înțeles ce am explicat.

– Păi unde ar trebui să mergem să cerem așa ceva? Ar trebui să prezentăm ceva? Cum se procedează de fapt? – val de întrebări din toate părțile…

– Bun, am zis eu. Să o luăm cu începutul…aveți un act de proprietate al casei, înainte de toate?

– Trebuie să avem? Continuarea poveștii spune că este a noastră… au răspuns cei trei drăgălași dezamăgiți.

– Ei bine, da, în lumea reală, micuții mei, trebuie să aveți un astfel de document…

Tăcere…nimeni nu mai îndrăznea să spună nimic. Priveam la ei și le vedeam descurajarea pe față, bătuseră atâta drum până aici… sărăcuții!!!

– Stați așa, am tresărit eu, am o idee!!!

– Care? Ce idee? Suntem salvați?

– Poate că da, dacă buna voastră Zână face o magie și vă scrie acest document… am sugerat eu.

– Daaaa, uraaaa, asta este și în vagon începu din nou o țopăială însoțită de mici guițuri ce le trăda adevărata origine.

I-am lăsat să termine de bucurat și am trecut mai departe la rezolvarea problemei.

– Bunnn, am rezolvat cu actul de proprietate. Așadar, dragilor, dosarul vostru trebuie să conțină următoarele acte:

• planul de arhitectură al imobilului
• să se specifice anul construcției imobilului în cauză

– Și după aceea ce facem? La cine mergem? mă interogă Naf-Naf.

– Este simplu, timp în care mi-am scos telefonul din geantă.

– WHOAAA!!!! exclamație generală…Ce este cutiuța aceasta??? a strigat Nif-Nif.

– Un telefon mobil sau smartphone, am răspuns, râzând.

– Și ce se face cu el? continuă Nuf-Nuf.

– Oferă răspunsuri la întrebări, așa cum avem noi nevoie acum.

– Ce căutăm de fapt? s-a întrebat mai mult ca pentru sine și Naf-Naf.

– O să întrebăm instrumentul acesta magic cine ne poate ajuta.

Am început atunci căutarea pe internet pentru a găsi soluția cea mai fiabilă pentru cei 3 purceluși simpatici. Am scris cuvantul certificat energetic și iată, am găsit o firmă acreditată de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: Enermed Impex SRL.

Am început să le citesc micilor porcușori cine sunt cei de la Enermed Impex SRL și cum îi poate ajuta. Am aflat toți patru că prin această societate se puteau obține certificate energetice, audit energetic si termoviziune (termografie) în construcții, inclusiv în București. Că aveau o echipă formată din ingineri constructori cu multă experiență, auditori energetici gradul I etc. Prețurile erau foarte bune, începând de la 130 ron, în funcție de tipul de imobil, iar dacă se opta pentru realizarea certificatului energetic cu ei, primeai și termoviziunea construcției.

– Ce este termoviziunea? m-a întrebat curios Naf-Naf.

– Termoviziunea, după cum explică societatea, reprezintă o metodă nedistructivă prin care pot fi determinate variațiile de temperatură la suprafața anvelopei unei clădiri. În acest mod se poate vedea pe unde se pierde căldura. Este făcută cu ajutorul unei camere ce scanează cu raze infraroșii clădirea, ca în imaginea de mai jos.

Porcușorii au rămas surprinși și încurcați la primirea atâtor informații. Ei credeau că Bucureștiul era de fapt o pădure mai mare, fără lupi și că toți prietenii lor se aflau deja aici.

Au fost dezamăgiți și supărați să afle că Bucureștiul era de fapt capitala unei țări, o „junglă” într-adevăr, dar una urbană.

M-a cuprins mila doar când le-am privit mutrișoarele și atunci m-am oferit să le ofer găzduire și ajutor.

– M-am gândit la ceva, micuților! le-am propus eu.

– Privirile s-au îndreptat spre mine pentru a nu știu câta oară, cu semne de întrebare pe micile boticuri…

– Vă voi lua cu mine acasă, vă voi ajuta… veselia porni din nou… am așteptat să se liniștească puțin și am continuat…

– Când vom coborâ din tren, vă rog să vă acoperiți bine chipurile cu căciulițele și fularele pe care le aveți deja și nu vorbiți până nu ajungem acasă…nu trebuie să atragem atenția asupra noastră, da?

Dintr-o dată m-am trezit cu ei îmbrățișându-mă. I-am liniștit și am hotărât că este cazul să dormim până ajungem la destinație.

Somnul a pus repede stâpânire pe mine. Eram fericită…

…Trenul cu numarul 5500, cu direcția Ploiești – Buzău – București va trage la linia 2 din Gara de Nord, se urla în microfoanele de pe peronul capitalei.

Mă trezesc cam chiaună și cu pofta de a-mi aprinde o țigară… și dintr-o dată îmi amintesc: Nif-Nif, Nuf-Nuf, Naf-Naf am început să strig pe coridor. Controlorul m-a privit nedumerit. L-am întrebat dacă nu cumva trei copilași, cam de 10 ani, au coborât mai înainte de Gara de Nord.

– Nu d-șoară, nici măcar nu am avut pasageri copiii, de această dată.

L-am privit nedumerită, supărată și am deschis telefonul. Pe ecran o nouă poză, eu cu cei 3 purceluși zâmbeam fericiți. Mai jos un mesaj de mulțumire pentru tot.

– Așadar nu fusese doar un vis adus de iarnă, înainte de Crăciun!

Plus de asta, am reușit să găsesc și această societate care mă putea ajuta în efectuarea unei analize a apartamentului, din punct de vedere energetic. Chiar era nevoie să pun la punct și acest detaliu pentru că observasem de ceva timp, că atunci când bătea vântul, se mișca perdeaua și se simțea cum intră aer rece în anumite puncte ale ferestrelor.

Așa cum spune Mehmet Murat Iidan -„într-o noapte foarte rece, friguroasă, până și casele își doresc să aibă propriile lor case pentru a intra înăuntrul lor și a se încălzi.”

Articol scris pentru cea de-a 13-a probă din competiția Superblog 2018.

Surse:

• http://subiecte.citatepedia.ro
• https://www.diane.ro
• Povestea celor 3 purceluși
•  imaginea – cei trei purceluși

Stropi de melancolie…

Când ploaia îmi bate-n geam și vântul urlă de durere că soarele a dispărut, îmi lasă un gol adânc în suflet și nu știu ce balsam ar fi nevoie să-i gasesc…

Sentimentul acesta îl port cu mine în fiecare toamnă. Este ca o haină ce cere în mod imperativ să fie scoasă din dulap și îmbrăcată. Mereu arată ca nouă indiferent de anii ce tot trec peste ea.

Am încercat de nenumărate ori s-o păcălesc, s-o ascund, s-o uit într-un colț de cafenea, dar nu, nu am reușit niciodată. Își întinde aripile nevăzute și mă cuprinde însoțindu-mi pașii pe cărările acestui anotimp.

Nu-mi place toamna, nu-mi place ploaia, indiferent cât au fost și sunt ele subiecte de poezie, de roman. Pentru mine reprezintă doar goliciune, doar neputință, descurajare și tristețe.

Nu sunt precum primăvara, la care visez un an întreg, să simt cum se cere dreptul la viață de către Natură, să simt mirosul proaspăt al mării cu valuri verde smarald ce strălucesc în soarele timid…Ele mai curând îndeamnă la moliciune, corpul capătă neputință intrând într-o stare de melancolie bolnăvicioasă.

Nu mă bucură covorul frunzelor moarte ce-l calc cu pași mari în goana de a urma cotidianul. Nu mă bucură culoarea maro-arămiu a ceea ce odată a fost verde, a fost viață. Mă determină mai curând să simt că suntem simpli trecători pe aleea acestei principese ce își menține tinerețea furând-o pe a altora.

Din toamnă, singura amintire plăcută, pe care rar o mai regăsesc acum, este mirosul sobelor încinse odinioară în casa bunicilor, doar atât!

Dar până și această dragă amintire îmi aduce un val de tristețe și atunci CUM AȘ PUTEA IUBI TOAMNA? CUM AȘ PUTEA IUBI PLOAIA?

Ploaia măruntă ce cade cadențat în stropi incolori, ce te inundă până în adâncul cel mai ascuns al sufletului. Iar eu, neglijentă din fire am uitat și uit mereu să-i cumpăr un impermeabil sau măcar o umbrelă…

Dar nici măcar umbrelă nu-mi place să port și de-aș putea aș rămâne ascunsă în spatele unor geamuri mari doar să privesc. Să privesc noaptea cerul fără stele, să aud vântul cum dă târcoale, poate poate va găsi vreun locșor prin care să se strecoare…Să privesc mai apoi cum vine răsăritul aducând în carul său de aur un soare istovit și palid…Și să tot privesc această succesiune cu o cană de lapte cald în față până când primăvara va veni…

Și-n această seară cântecul meu de leagăn este interpretat de către Vânt. Îi simt puterea cu care se trântește în geamuri și cum se tot întoarce furios că acestea rămân neclintite pe poziții iar eu zâmbesc misterios din spatele lor…

 

 

 

 

Doi șefi cu imaginație, o pereche de jeans pentru 7 zile și o soluție salvatoare

Doi șefi cu idei ieșite din comun

Mijloc de septembrie cu soare ce încă avea putere de a încălzi diminețile și nopțile unei veri ce dorea să mai rămînă alături de noi.

Zi de duminică însorită și odihnitoare. Zăboveam în pat de câteva ore pentru că tare drag îmi este lenevitul și somnul neîntrerupt de alarma enervantă a telefonului.

Mă gândeam ce ocupație mi-aș putea găsi în timp ce priveam lumina ce îmi surâdea în geam. Nimic important nu îmi venea în minte, eventual să fi mănâncat ceva, însă nici acesta nu era un motiv întemeiat a mă determina să mă despart de locul în care mă simțeam atât de bine.

Mă întindeam ca o pisicuță ce se bucura de a nu face nimic când sunetul de whats app tulbură acel moment de relaxare.

– Off Doamne! exclamai îmbufnată, șefii nu mă lasă să mă bucur nici măcar de a șaptea zi din săptămână. Până și Dumnezeu s-a odihnit în ziua aceasta…

Întind mâna spre telefonul de serviciu pentru a vedea ce mai vor acum. Deja știu că trimiterea mesajelor în weekend înseamnă avioane sau bagaje pierdute, întâlniri ratate, rătăciri de chei de la birou sau vreun alt lucru care li s-ar putea întâmpla doar lor. Au un talent deosebit în a crea situații inedite…

Textul afișat în mesaj, cu amalgamul de cuvinte româno-italiene avu darul de a mă șoca la propriu. Chiar reușiseră cei doi să se autodepășească total.

” Ciao! Eu cu A. ne-am gândit la ceva. Perche (din it. – de ce) este multă monotonie în birou în privința stilului vestimentar, iar noi ne-am plictisit să vă vedem cu haine fără personalitate, ne-am gândit să vă provocăm în acest sens.

Toate, fără excepție, aveți la dispoziție o săptămână pentru a vă alcătui o garderobă unde piesa ce trebuie s-o puneti in valoare, o va reprezenta blugul de damă, dar ATENȚIE! – o singură și unică pereche ce va trebui s-o purtați timp de 7 zile.

– Este clar, au înnebunit!!! am exclamat, râzând.

Știam că cei doi au printre alte pasiuni și preocupări despre afaceri, un gust estetic deosebit plăcându-le să fie înconjurați nu numai de o frumusețe fizică, dar și îmbrăcată cu gust…dar totuși, de aici și până la a inventa o astfel de competiție…

Îmi opresc firul gândurilor pentru a citi mai departe:

Inițial ne-am gândit să vă propunem ca piesă de rezistență – fusta, dar mai apoi, pentru că știm că unele dintre voi sunt mai friguroase, am zis „hai lasă, ne limităm la pantaloni”.

– Vaiii, câtă grijă pentru noi, pufnii eu din nou. Ei se cred la Masterchef de vorbesc de piesa ce trebuia scoasă în evidență?? Oare ce film, ce reality show au văzut de s-au putut gândi la așa ceva???

Mesajul nu se oprea însă aici. Se vedea că a fost gândit până la ultimele detalii:

Și pentru a fi o gara (din it. – competiție, întrecere) adevărată, ca premiu oferim decontarea eventualelor articole cumpărate. Vă solicităm să păstrați bonulețele pentru a fi posibil acest lucru. DAR, vă rugăm, deasemenea, să nu exagerați cu investiția, vezi Lelia!!! Ne dorim să vedem gustul vostru la îmbinarea hainelor pe care le aveți poate deja, nu rapiditatea cu care cheltuiți banii.

– Dacă nu menționau numele meu în privința faptului că ador să îmi cumpăr lucruri aka pentru ei – a cheltui banii, nu se simțeau bine – vociferam ridicându-mă nervoasă din pat!

Vă urăm Succes și așteptăm săptămâna modei în ufficio (din it. – birou). Pentru orice nelămuriri, întrebări sau sugestii, vă stăm la dispozitie.

O duminică plăcută! Semnat: T. și A.”

Marea Căutare în găsirea stilului perfect

Îmi aprind țigara gândindu-mă ce feedback le-aș putea oferi. Singurul lucru ce îmi venea în minte să le scriu era „SUNTETI NEBUNI!!!”

Totuși din alt punct de vedere reieșea și o parte nu numai amuzantă, dar și plăcută: Marea Căutare…

Prima opțiune, desigur, Dulapul personal ce mereu devine din ce în ce mai neîncăpător, dar eu plângându-mă mereu că nu am ce îmbrăca sau încălța.

– Tipic, nu fetelor? :))

După care, cea de-a doua opțiune ce mi se părea cea mai atrăgatoare, era SHOPPING-ul. Și cum nu era menționat un buget în care aș fi fost nevoită să mă încadrez ci doar rugămintea la chibzuință financiară, eu fiind vizată în primul rând, puteam totuși să-mi permit a-mi lua ceva Nou, dar ca ultimă soluție!

Deschid larg dulapul și încep să caut o pereche de jeansi ce s-ar fi potrivit în orice situație. Și așa a început enervarea binecunoscută ce apare atunci când nu mai reușesc să intru in hainele preferate sau le descopăr diferite defecte.

Probează, trage, hai, strânge, forțează fermoarul, gimnastică în fața oglinzii…nimic. După o oră de probat toate perechile de blugi din dulap, am ajuns la concluzia că am nevoie de ceva nou, Urgent! Într-o săptămână trebuia să am deja produsul ales și timp de a organiza stilul fiecărei zile în parte.

Pentru moment, consideram că celelalte elemente vestimentare puteau fi asortate și îndeajuns pentru perioada impusă. La fel și în privința încălțămintei – aveam doar la dispozitie peste 4o de perechi de sandale, saboți, pantofi, cizme, adidas – ce mi-ar fi îndeplinit din plin cerințele.

– Deci Lelia, fără încălțăminte! – mi-am ordonat pe un ton imperativ.

Totuși mai aveam încă o problemă: cum să merg să fac shopping dacă eu lucram până târziu, iar mersul în magazin era imposibil pentru că la acea oră toate ar fi fost închise.

Mai aprind nervoasă o țigară si Bum, ideea perfectă, genială chiar: caut pe internet.

Eram deja obișnuită să-mi cumpăr haine online, lipsa timpului te determină să te reinventezi de fiecare dată și să găsești o rezolvare.

Încep navigarea repetându-mi asiduu în gând: blugi de damă.

Primele site-uri accesate au venit la pachet cu primele dezamăgiri, nimic care să-mi fi plăcut, prețul momentan nefiind luat în calcul. Tot navigând, îmi apare sloganul „ cele mai potrivite răspunsuri atunci când vine vorba de stilul tău – #WeAreTheAnswear” – Answear.ro.

Atunci mi-am amintit că da, cunoșteam bine acest site fiind renumit nu doar prin brand-urile pe care le avea, ca de exemplu Levi’s, Lee, Wrangler, Pepe Jeans, Marco O’Polo, Diesel, Lacoste, Tommy Hilfiger etc., ci și pentru că îți oferea posibilitatea să probezi produsele acasă, fără a mai sta la coadă la cabinele de probă, dar puteai de asemenea, să și returnezi produsul în cazul în care nu ți se potrivea.

Cumpărasem în trecut o frumoasă „little black dres”, deci calitatea 100% a produselor și precizia în venirea comenzilor, îmi era deja confirmată.

L-am ales atunci, fără să mă mai gândesc la altă variantă.

Garderoba pentru săptâmâna modei din…Birou 

LUNI: știam că va fi o zi în care aveam programate întâlniri cu diverși clienți și furnizori, așadar cel mai potrivit ar fi fost o ținută office. Nu am rezistat tentației și am mai adăugat ținutei încă o pereche de încălțăminte damă, niște simpatice botinuțe roșii, ce în acord cu eșarfa erau o pată de culoare pe alb-negru afișat:

MARȚI: zi statică – fără deplasări. Am ales așadar aceeași pereche de blugi în completarea cărora veneau urmatoarele piese. Aleg întotdeauna tocurile înalte atunci când știu că nu am de mers pe jos pe distanțe foarte mari:

MIERCURI: o zi în care trebuia să mă deplasez în diverse locatii, atunci tocuri medii:

JOI: declarată zi casual, deci puteam purta ceva lejer:

VINERI: apropierea weekend-ului, liberă alegere 🙂

SÂMBĂTĂ: noapte de club, dans și distracție:

Și în final DUMINICĂ: ieșit la plimbare în jurul amiezii:

Ce părere aveți despre  outfit-urile mele? Câștigătoare sau nu?

 

Acest articol a fost scris pentru Super-Blog 2018, ediția aniversară de 10 ani.

Surse:

• https://www.instagram.com/answear_ro/
• https://www.facebook.com/answearro
• https://www.youtube.com/c/AnswearRomania

Surse foto:

• https://answear.ro/p/femei-4-k.html

 

Sponsor:

„Dincolo de teamă se află toate răspunsurile” -Povestea Blogului meu

Geneza

Început de august 2018 – soare, dor de mare, de nopți în care pașii să ni se piardă pe caldarâmul încă înfierbântat, apropierea vacanței dar și încolțirea unei idei ce nu vroia să-mi mai dea pace…

Un compliment legat de modul meu de a scrie primit prin 2014, o discuție și un îndemn primit de la o prietenă în mai 2018, încurajările mamei, dorința și plăcerea de a scrie și nu în ultimul rând nemulțumirea față de locul de muncă actual, m-au motivat și mi-au oferit curaj de a evada în blogosferă.

4-6 august 2018, după un lung travaliu se deschideau ochisorii ”copilașului meu”, blogul laportileatlantidei.wordpress.com.

Neavând o idee clară legată de acest mediu, am petrecut o noapte întreagă în căutarea de informații, despre cum poți face un blog, ce platformă ar fi cea mai indicată, ce semnifică o înregistrare de domeniu etc.

Cu ochii împăienjeniți de somn am luat hotărârea de a deschide blogul pe platforma WordPress, o platforma ce se caracterizează prin simplitate, o paletă largă de teme gratuite sau contra cost, numeroase tipuri de plugin ce îți oferă și posibilitatea de a-l transforma în orice tip de site web, dar și destul de accesibilă începătorilor, așa cum eram și eu.

Am deschis platforma și am început a urma pașii indicați.

Înregistrarea domeniului – done; next – alegerea titlului – piece of cake: îl aveam demult în minte iar când l-am găsit și disponibil a însemnat încă un check pe lista mea; logo – a venit de la sine în momentul creației și este cel care îmi oferă, și acum, un sentiment de mândrie – Dincolo de teamă se află toate răspunsurile”. Nu știu dacă l-am auzit vreodată, pe undeva, am căutat chiar și pe Google să fiu convinsă că nu plagiez pe nimeni, dar nu am găsit nimic identic, fapt ce m-a convins că subconștientul meu mi l-a oferit ca o concluzie a experiențelor mele de până acum.

Pentru înregistrarea domenii web am lăsat inspirația a-și urma calea, servindu-mă doar de designul disponibil al platformei alese. M-am gândit că pentru început trebuie să fie îndeajuns opțiunile puse la dispoziție de pe WordPress.

Despre ce aveam să scriu pe Blog?

Good question!!!

Nu mi-a plăcut niciodată să mi se impună ceva, să nu am posibilitatea de a alege sau de a mă simți îngrădită în vreun fel. Dorința de libertate și de liber arbitru s-a manifestat și în momentul alegerii titlului pentru blog. Mi-am dorit ceva anume, ceva care să-mi ofere șansa abordării diverselor tipuri de subiecte și în acest fel a apărut denumirea La Portile Atlantidei. 

După crearea blogului, pe internet am găsit numeroase sfaturi despre cum să ai un blog de succes. Unul dintre cele mai importante era acela de alegere a nișei. Am început să caut curioasă dacă vreuna dintre nișele de top ar fi compatibile cu mine. Examinându-le cu atenție nu am rezonat cu niciuna dintre ele, așadar muza inspirației va fi cea care mă va purta în aceast voiaj.

Acum, după aproape 4 luni de la apariție, mărturisesc că nu am niciun regret pentru alegerea făcută. Pe blogul meu se pot regăsi articole din arii diferite.

Cum îmi aleg subiectele?

Inițial, la vreo săptămână de la deschiderea blogului, îmi scrisesem pe o foaie principalele subiecte pe care mi-ar fi plăcut să le aprofundez și să le împărtășesc în mediul online, dar cum niciodată „planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg”, am respectat acea listă doar în procent de 0,05%, aproape deloc de fapt, dar nu a fost o decizie greșită, la final. :).

Spread the word Baby, spread the word

De la această premisă am plecat atunci când am început să-mi prezint blogul pe diverse rețele de socializare: Facebook, Instagram, Google +, LinkedIn etc. pentru a vedea ce tip de feedback voi primi.  Chiar dacă acum ocup un loc printre domeniile web, am fost și sunt interesată și de opinia celorlalți, fiind un indicator important al calității muncii mele.

Rezultatele promovării blogului, chiar dacă momentan în mod gratuit, făcută doar de mine și uneori de către voi, cei care mă citiți, este un prilej de bucurie în fiecare zi. Un blog care doar ce a învățat primii pași a avut zile în care a ajuns la 161 de vizualizări pe o temă anume și acest lucru a fost posibil datorită vouă, cititorilor mei, cărora vreau să vă mulțumesc pe această cale.

Looking to the future

După cum am afirmat într-unul dintre articole, mi-ar plăcea și-mi doresc să ajung să trăiesc din scris, pentru acest lucru am nevoie însă de o strategie.

La început mi-am oferit un termen de 6 luni pentru a vedea impactul pe care l-aș avea în blogosferă, dar odată cu trecerea timpului, realizez că vreau ca lucrurile să se petreacă mai repede. Așadar, am reînceput căutarea pentru trecerea la un nou nivel.

Atâtea pagini citite atâtea îndemnuri găsite…dar ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit este site-ul Domaz.ro, unde am văzut că am posibilitatea de a-mi cumpăra un domeniu.ro.

Explicațiile oferite de către site-ul Domaz.ro, mi-au oferit șansa de a înțelege că începând din 2018 un domeniu web.ro nu mai poate fi înscris pe viață și că din martie 2018 este nevoie să faci o prelungirea a domeniului pe o periodă între 1 și 10 ani. Indiferent de perioada aleasă vom avea parte și de mentenanță anuală. Analizând și lista de plecare a prețurilor, deoarece aceasta este variabilă în funcție de cerințele fiecăruia, este mai rentabil să faci prelungirea direct pe 10 ani.

Deja știu că aceasta va fi opțiunea pe care o voi alege fiind și mai economică, dar și mai comodă. Nu mai îmi rămâne decât a mă decide să trec blogul într-o nouă etapă…intuiția îmi spune să mă pregătesc deoarece nu mai este chiar așa mult până atunci. 😉

Acest articol a fost scris pentru Super – Blog 2018, ediția aniversară de 10 ani.

Surse foto:

https://www.facebook.com/domaz.ro/photos/a.334204376665147/334110890007829/?type=3&theater

Sponsor:

Spre Capătul Lumii în zbor de Condor…

Și toamna se lăsă asupra Bucureștiului pictându-l în culori cenușii…

Ploaie, nori mari și grei atât de aproape de pământ, de parcă ar fi avut dorința să înghită acele mușuroaie de furnici ce își ridicau înălțimile semețe spre ei…

Plictisită, obosită, cu acea stare de melancolie ce ți-o creează toamna atunci când își intră în drepturi, priveam agale pe fereastra tramvaiului ce mă ducea acasă. Fără gânduri, ștergeam din când în când bucățica de geam ce revenea locului meu în speranța că poate îmi va zâmbi o rază de lumină…

Deodată privirea mi-a fost atrasă de un panou publicitar, a cărei imagini parcă depănau o poveste demult uitată. Era atat de mare contrastul între el si blocurile gri din jurul lui, încat aveai senzația că este un portal ce te poate duce în altă lume. Trebuia doar să te apropii, să întinzi mana iar el te-ar fi atras înlăuntrul lui…

Tramvaiul se opri cu o frână bruscă și scrâșnet pe calea ferată, în zgomot asurzitor de claxoane și glasuri de oameni supărați…Cred că era printre primele dăți când mă bucuram că s-a oprit, iar după gălăgia din jur știam deja că va rămâne acolo un timp. Aveam așadar răgaz să înțeleg la ce făcea referire acel panou, prea era îmbietor…

Extrem Travel începusem a desluși printre picăturile de apă de pe fereastra aburită…

–  Cine mai sunt și aceștia, mă întrebam în sinea mea?

Dar nu apuc să îmi ofer un răspuns pentru că întrezăresc imediat un motto ce îmi pătrunse în suflet cu atâta putere încât imaginația mea era deja departe: “Nu măsura viața în numărul de respirații, ci în numărul momentelor care ți-au tăiat rasuflarea.”

–  Wow!!! Oamenii aceștia chiar au fost inspirați, se miră glasul meu interior.

Și pentru a da viață cuvintelor scrise, panoul înfățișa un peisaj ce îți tăia la propriu respirația: un vârf de munte învelit în ceața moale a dimineții unor ținuturi necunoscute…

Fotografia era atât de bine realizată încât știam deja că o voi purta cu mine în suflet dorind să ajung acolo, să mă scald în acea lumină portocalie a răsăritului, să fiu învăluită în acel abur…

Devenise un must have fără doar și poate!!!

Din acel moment nu am mai realizat că tramvaiul deja se urnise din loc. Eu eram cufundată în visare așteptând să ajung acasă și să aflu despre cei care îți ofereau o astfel de experiență.

Viața ca o aventură, viața ca o aventură… mă încuraja glasul interior.

Pentru ce muncești închisă într-un birou ca într-o cutie de carton?!  Oare chiar nu meriți ceva deosebit, ceva care să te scoată din această rutină, din această monotonie?! Până la urmă mereu ai visat la ceva inedit, la o aventură de genul acesta. De unde știi ca nu va deveni aventura vieții tale??? – mă încuraja Dorința.

Domnișoară ți-ai pierdut cumva mințile? Ai de plătit rate, facturi, de supraviețuit lună de lună…ai idee ce costuri pot avea asemenea excursii? spuse atunci și Înțelepciunea.

Ok! – le-am răspuns amândurora, puțin enervată de intervenția lor, în timp ce mă priveam în oglinda liftului ce mă ducea spre apartament.

Viteza cu care am intrat în casă este greu de descris. Fără a da jos paltonul și cizmele, m-am îndreptat direct spre laptop. Nerăbdătoare, mi-am aprins ca de obicei țigara iar cele câteva minute ce au durat până la deschiderea paginii site-ului Extrem Travel, mi s-au părut o veșnicie!

Deci, mi-am zis in sinea mea, să înțelegem acum cine sunt cei care promit lucruri atât de frumoase!

Era punctul principal de plecare pentru că:

• nu călătorisem niciodată cu o agenție preferând să ne organizăm cu grupul;
• și mai era și faptul că, din cauza diverselor mărturisiri de pe internet sau de la Știri, îmi era oarecum teamă de a mă încrede într-o agenție.

Aleluia, Aleluia! – în sfârșit site-ul se deschise iar scris cu majuscule am putut observa un alt îndemn ce era ca un al doilea semn că trebuia sa citesc mai departe:

TRANSFORMĂ-ȚI VIAȚA ÎNTR-O FRUMOASĂ AVENTURĂ! alături de o poză în care fusese surprins perfect acest îndemn.

Ochii au început să alunece repede pe descrierea agenției, iar cu fiecare rând lăsat în urmă eram din ce în ce mai convinsă că poate fi o alegere minunată și am fost fericită să găsesc și un răspuns la principala mea întrebare: De ce i-aș alege pe ei când sunt atâtea agenții de turism pe piață?

Răspunsul scris într-un mod sincer și deschis m-a convins, alături de experiența lor de 10 ani în acest domeniu și de faptul că:

• au dat dovadă de curaj dar in alegerea unor locații inedite precum Patagonia și Țara de Foc, circuite safari, excursii în munții României etc.;
• au fost luate în calcul toate riscurile unor astfel de excursii, de la echipamentele necesare, eventuale vaccinuri ce ar trebui făcute pentru locații ca Africa și până la sfaturile oferite celor interesați;
• au găsit o soluție convenabilă în privința costurilor: transport, taxe de aeroport etc., incluzându-le în prețul total al excursiei;
• și de asemenea, posibilitatea de a obține inclusiv anumite reduceri dacă se înscrie un grup mai mare,

pentru mine au reprezentat cele mai solide dovezi că mă pot încrede în ei, iar singurul lucru ce îmi mai rămânea de făcut era să imi aleg destinația.

Turism de aventură sau excursie personalizată – oscilam între cele 2 în timp ce inspiram gânditoare fumul unei noi țigări…

Mai bine te uiți pe poze… – îmi șopti timid Dorința.

Într-o clipă mouse-ul se afla deja pe folderul în cauză.

Priveam și mă minunam de frumusețea peisajelor, de cât de bine erau surprinse pe lentila aparatului foto, munți îmbrăcați în zăpadă, râuri ce le vedeai parcă cum curg la vale luându-se la întrecere cu vântul, floră și faună ce te lăsau fără cuvinte, tradiții și porturi care mai de care mai originale…

Dar trebuia să țin cont și de perioada în care aș fi putut să-mi iau concediu, câte reproșuri va trebui să înghit din partea șefilor pentru două săptămâni de libertate și teancurile de dosare pe care le voi găsi la întoarcere, plus partea financiară…

Nu m-am panicat, nu avea sens, dimpotrivă am deschis faimosul meu tabel Excel de cheltuieli zilnice și lunare și am făcut repede un calcul cu cât aș putea economisi până la plecare…știam deja ce locație voi alege…

Aveam un dor de ducă cât mai departe de oricine și orice, iar când am văzut înscris EXPEDIȚIE LA CAPĂTUL LUMII, am știut imediat că aceea îmi era locația: Chile – Argentina – Patagonia și Țara de Foc…absolut perfect!

Data plecării: 15 Februarie 2019 – 14 zile: destul timp la dispoziție pentru a-mi obișnui șefii că voi pleca la capătul lumii – :)) și de adunat și suma necesară pentru aceasta aventură.

Organizarea celor 14 zile mi s-a părut încântătoare: de la București avionul ne va lăsa in Buenos Aires, unde am avea la dispoziție o zi întreagă pentru vizitarea în pași de tango al acestui oraș.

Va urma Ushuaia sau Fin del Mondo, cel mai sudic oraș al Terrei și capitală a provinciei argentiene Tierra del Fuego.

După aceea va trebui să ne aventurăm pe canalul  Beagle unde vom putea vedea și o colonie de pinguini. Parcă îi și văd privindu-ne curioși, noi pe ei și ei pe noi…sau poate ei deja s-au obișnuit a fi vizitați. 🙂

Alte puncte înscrise în itinerariu sunt ghețari, lacuri, torente și munți ce ne vor spune poveștile lor cu ajutorul vântului, parcuri naționale, orașe și orășele iar dacă vom fi destul de norocoși, vom avea posibilitatea să vedem si condorii, vulturi ce stăpânesc înălțimile acelor teritorii.

…Mai sunt câteva luni până la plecare, dar deja visez în fiecare noapte imaginile din fotografii și parcă simt de pe acum aerul aventurii!

Nu mi-as fi putut imagina că din întâmplare, în căutarea din priviri a unei raze de soare, aveam să descopăr o agenție de turism care mi-a deschis calea spre Capătul Lumii…

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani.

Surse foto:

https://www.flickr.com/photos/148692082@N07/albums/with/72157683206582971

https://get.google.com/albumarchive/102871145022141263889

Sponsor:

Superblog 2018: un pas mic către un vis măreț

Dacă tot micul meu blog se apropie vertiginos de împlinirea a 4 luni, timp in care a reușit sa produca puțin peste 20 de articole, m-am gândit ca a venit momentul sa ii dau un sens nou.

Am început asadar sa citesc alte bloguri, sa caut idei de subiecte neavând o nisa anume, preferând mai mult sa imi ofer libertatea de a alege sa scriu despre ceea ce simt, ce cred și vreau sa cunosc.

Răsfoind și tot răsfoind paginile virtuale ale colegilor de breasla am descoperit aceasta competiție și modalitatea de a începe a scrie și despre subiecte alese de către altcineva și uite așa am decis sa ma înscriu și eu!

Sunt nerăbdătoare deoarece este o noua provocare pentru mine și pentru ca ideea mi se pare geniala: sa oferi posibilitatea unor persoane necunoscute de a-și exprima talentul la scris și de a fi remarcate.

Mulțumesc celor ce au avut ideea și inițiativa și celor care susțin acest proiect de un deceniu!

La mulți ani Superblog pentru cei 10 anișori!!!

Cu drag de la un blog micuț,

L.

Friendship never ends…15 ani de prietenie!

Cum altfel as fi putut începe acest articol?!

Un subiect ales special pentru a marca cei 15 ani de prietenie: Octombrie 2003 – Octombrie 2018!

Un articol ce-l dedic lor, celor 7 copile si a unui cavaler, cunoscuti cu 15 ani in urma, ce au rămas la final in 5 și au devenit odată cu trecerea timpului oameni și femei minunate, prietene devotate chiar dacă acum distanța geografică sta între ele, iar fiecare are propria viața…

Octombrie 2003: prima luna in fata celor 4 ani de studenție ce urmau. Emoții, bucuria începutului unei noi etape, dor de casa, pentru cei veniți din provincie, dar chef de distracții, de creat clipe de neuitat ce știam ca se vor transforma in amintiri de aur!

Cu aceste sentimente înaintam pe lungile coridoare ale Universității de Istorie din București…o adolescenta de 18 ani, fata de provincie, ascunzandu-și timiditatea in tocurile înalte, parul roșcat și creț și-n fumul țigărilor ce o înconjurau ca un balon protector pe noul drum.

Destinul însă a zâmbit timidei roșcate aka mie 😁, scotandu-mi in cale persoane minunate, cu speranțe și vise de cucerire a marelui oraș…București, drag burg al inimii mele…

(…) Scriind acum despre ele, despre noi, in fata ochilor a pornit filmul acelor momente de neuitat, modul in care am ajuns sa ne împrietenim, neștiind niciuna dintre noi unde va duce acea legătura a anilor de facultate!

Toate eram pline de viața, gălăgioase, bune și nebune, puse pe șotii, dar fără a uita niciodată sa nu ne îndepărtăm de scopul pentru care ne aflam acolo.

Ne trăgeam la propriu și la figurat una pe cealaltă in toate situațiile care mai de care mai haioase, dar și a oportunităților. Umerii noștri erau oricând pregătiți de a sprijini pe cea care ar fi întâmpinat probleme și mințile noastre erau întotdeauna in alerta pentru a cauta soluții…

Locul preferat de întâlnire: baia de la etajul 1 al facultății 😁🙈

Imaginea cu care asociez întotdeauna grupul nostru: Sex and the City.

Explicatia: imaginea intrării noastre pe usa facultății in fiecare zi m-a dus mereu cu gândul la intro-ul renumit din film ☺️.

Cum aveau loc discuțiile noastre?

Simplu, vorbeam toate in același timp despre ce aveam pe suflet, dar totodata auzeam tot ceea ce se povestea in jur și săream de la un subiect la altul cu o viteza de invidiat!

De fapt, dacă stau sa ma gândesc, modul nostru de comunicare nu s-a schimbat deloc in cei 15 ani…atunci când convocăm ședințele pe camera video, facem exact același lucru, dar nu ne scapa nici un amănunt niciuneia 😄.

(…) Dar anii au trecut fuga fuguta precum metroul ce ne ducea in fiecare dimineața la universitate, iar fiecare stație mai punea un km de depărtare între noi…

Au fost momente lungi când ne-am pierdut una de cealalalta, când joburile si drumurile alese nu ne mai dădeau răgaz ca in trecut…și cu toate acestea de fiecare data când se întâmpla sa vorbim, o făceam ca și cum pauza dintre noi nu ar fi existat niciodată!

Și sentimentul acesta îl avem pentru ca prietenia dintre noi a fost bazată de la început pe sinceritate, sensibilitate, pe onestitate, pe puritatea anilor noștri, pe respect și legi nescrise dar pe care le respectam toate instinctiv.

Sa nu credeți însă ca relația noastră a fost si este numai lapte și miere…o nuuuu, deloc!!! Gândindu-ma acum, imi vine sa și râd când imi amintesc cât de pătimașe suntem, cât de încăpățânate, gata de „lupta” pe orice nimic, aducand cele mai solide argumente si exemple…cât de diferite suntem, dar diversitatea noastră este superba și ne unește!

Suntem 5 elemente: apa, pământ, foc, lemn și metal, ce ne unim pentru a forma Inima Prieteniei ce rezista de 15 ani și care-mi doresc sa reziste o viața întreaga pentru ca ne-am câștigat una pe cealaltă cu mult timp in urma!!!

La final de articol puteți regăsi melodia aprobată in unanimitate ca definitorie pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce este Grupul nostru:

Those where the days – Mary Hopkin

P.S.: in decursul celor aproape 34 de ani am cunoscut mulți oameni frumoși, calzi, sinceri ce mi-au fost alături in diferite momente ale vieții si care își au locul in inima mea și pe mai departe, dar pe fetele mele le simt ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna și pentru totdeauna!

Deeeecciii La Mulți Ani noua celor de atunci și celor de azi!🎂🎉🎊

Cu drag,

L.

Metamorfoza femeii fatale in Vaduva Neagra – Vera Renczi

Bine va regasesc din nou dragii mei!

Este oarecum ciudat cum imi vin in minte curiozitatile pe care le aveam de mic copil si sunt nerabdatoare sa le impartasesc si cu voi, daca tot mi-am creat blogul :).

Asadar, despre Vaduva Neagra, in afara faptului ca stiam ca denumeste o specie de paianjen veninos, Latrodectus, unde femelele isi devoreaza masculii dupa fertilizare, intuiam ca este vorba si despre o cu totul alta poveste…Preocupata insa cu activitatile varstei, am dat uitarii acest subiect pana aseara, cand, in cautarea altor informatii pe internet, am regasit acest nume. Impinsa de curiozitate am inceput sa accesez pagina dupa pagina pentru ca la final sa intregesc legenda Vaduvei Negre.

Dragoste, voluptate, pasiune dusa la extrem si neincredere in parteneri, mister, omor si nebunie – ingrediente ce alcatuiesc viata unei femei fatale transformata intr-una dintre cele mai cunoscute ucigase din istoria criminologiei – Vera Renczi.

Motivul? 

Dupa cum ea insasi marturiseste: dorinta combinata cu placerea stranie de a se sti ultima femeie din existenta fiecarui barbat ce ii trecuse pragul.

Un inceput misterios:

Cea care avea sa devina mai tarziu o criminala in serie, Vera Renczi, este invaluita in taina inca de la nastere.

Nu se cunoaste cu exactitate anul venirii acesteia pe lume, sursele vorbind fie despre finalul secolului al XIX-lea fie despre anul 1903, cat despre luna si ziua nasterii nu exista nici cea mai mica mentiune. Cert este ca, indiferent care ar fi fost acestea, au fost sub un semn al mortii si cu siguranta umbra Lilithei s-ar regasi in astrograma ei.

Aceleasi necunoscute le intalnim si in privinta originilor acesteia: fruct al iubirii dintre un remarcabil om de afaceri ungur si … se presupune ca mama ei a fost ori o prea frumoasa tanara din randul nobilimii maghiare din Romania sau o frumusete autohtona romaneasca.

Numele Vaduvei Negre este cea de-a treia enigma, nefiind cunoscut numele sau de nastere, ea ramanand in istorie ca Vera Renczi, nume de familie apartinand celui de-al doilea sot.

O alta dilema o reprezinta insasi infatisarea acesteia. Sunt documente ce o descriu drept o fermecatoare fata blonda, altele ce o descriu drept bruneta, cert este ca frumusetea ei nu trecea neobservata, fiind atat o binecuvantare cat si un blestem pentru aceasta.

Ce se cunoaste cu adevarat despre Vaduva Neagra:

Istoria criminalistica ne ofera insa si date concrete despre aceasta, cum ar fi copilaria si adolescenta rebelei Vera.

Cei 13 ani de viata ii va petrece in Romania, pentru ca mai apoi, dupa moartea mamei sa fie luata de tatal sau la conacul din Berkerekul, un oras linistit din nordul fostei Iugoslavii, actualul Zrenjanin. Aici va fi inscrisa la o scoala de fete deoarece tatal, om de afaceri, isi petrecea existenta in delegatii.

Conacul de la Berkerek

Pierderea de timpuriu a mamei si lipsa continua a figurei paterne vor duce la formarea unei tinere rebele, in cautare continua a imaginii masculine protectoare. Carenta va fi exprimata prin escapade amoroase de la o varsta frageda si scandaluri ce au tinut prima pagina a ziarelor vremii si ce au implicat deopotriva tineri elevi, studenti si barbati casatoriti, oameni de afaceri si bancheri.

Primul mariaj, o schimbare neasteptata si prima crima:

Si totusi…Vera se schimba odata cu prima casatorie. Sotul, Karl Schick, bancher austriac, mai in varsta cu 20 de ani decat ea, va oferi pentru un timp liniste, armonie si un copil, Verei. Din frumoasa inconjurata de amor, se transforma intr-o sotie casta si mama exemplara pentru fiul lor, Lorenzo.

Din nou din cauza lipsei informatiilor, am intalnit o inadvertenta: nu se cunoaste cu exactitate durata primei casatorii. Materialele vorbesc fie despre cativa ani fie mai putin sau maxim un an. Cert este insa, ca la un moment dat, Vera isi anunta cunoscutii ca a fost parasita de catre sot, iar acesta a decedat intr-un accident rutier din Bucuresti, dupa ce a parasit domiciliu.

Joseph Renczi – barbatul al carui nume va ramane in istoria crimei, cel de-al doilea asasinat:

Conform traditiilor vremii, Vera va incepe sa poarte doliu aproape un an chiar daca nimeni si nimic nu dovedise la final moartea primului sot.

La finalul perioadei de doliu, tanara incepe sa isi faca din nou aparitia in societate. Farmecul ei cuceritor loveste si de aceasta data, victima cazandu-i Joseph Renczi, un barbat cu o faima la fel de mare ca si a ei in privinta frumusetii, a cuceririlor facute de-a lungul timpului si a faptului ca era extrem de bogat.

Hotararea casatoriei celor doi nu a surprins pe nimeni, insa exista o bariera in calea fericirii lor: Karl Schick – primul sot al Verei. Chestiunea este rezolvata insa repede prin declaratia data politiei de aceasta, cum ca fostul sot murise in urma cu un an intr-un accident de masina in Bucuresti. Autoritatile dau crezare vaduvei plecand de la premisa ca era o persoana ce provenea dintr-o familie respectabila, intocmind actele de deces imediat.

Casatoria intre Joseph si Vera are loc.

Fericirea cuplului va fi umbrita rapid de comportamentul casanovic al lui Joseph, ce nu se va schimba nici la rugamintile dar nici la amenintarile din ce in ce mai morbide, facute de catre Vera.

Si iata cum barbatul plin de viata si sanatate este lovit dintr-o data de o boala necunoscuta si nemiloasa ce il va tintui la pat. Nimeni nu va banui cauza afectiunii acestuia.

Tanara sotie va da dovada de un comportament exemplar, ingrijindu-se de sotul sau cu o dedicatie si asiduitate rar intalnite care insa nu il vor ajuta sa supravietuiasca, disparand si el, dupa cateva luni, la fel ca si primul sot.

Nici de aceasta data autoritatile nu se alarmeaza astfel incat frumoasa castelana ramasa pentru a doua oara vaduva, reimbraca doliul si isi continua viata si obiceiurile nestingherita.

De aceasta data, Vera se va reintegra in viata de noapte a Vienei mult mai repede. Orgiile din vremurile Imperiului Austro-Ungar si petrecerile de pomina, ii procura Verei numerosi admiratori pe care ii va atrage in conacul ei si din care nu vor mai iesi niciodata.

Cercetarile au scos la iveala ca in mai putin de un deceniu aceasta Vaduva Neagra a reusit sa omoare peste 30 de barbati, majoritatea straini, despre care nu se cunosteau prea multe informatii.

Ciudat este ca totusi, indiferent cat era de cunoscuta viata tumultoasa a acesteia, nimeni in toti acesti ani nu a observat ca cine intra acolo, disparea mai apoi fara urma, inclusiv fiul ei, Lorenzo, in varsta de doar 10 ani.

Bancherul Milorad si descoperirea secretului Vaduvei Negre:

Devenita experta in alegerea victimelor, Vera nu va mai acorda aceeasi atentie ca la inceput, lucru ce va duce la aflarea adevarului.

Totul incepe de la pasiunea Verei pentru un influent bancher sarb, Milorad, mai in varsta cu 20 decat ea si pe deasupra si casatorit.

Dragostea patimasa o va impinge pe Vera sa il asasineze si pe acesta, dar se pare ca Milorad a cerut razbunare, razbunare oferita de sotia lui care nu va opri ancheta pana nu va afla ce i s-a intamplat sotului cu adevarat.

Autoritatile locale se prezinta la resedinta renumitei castelane, unde vor fi intampinati cu replica „Stiam ca veti veni sa ma vizitati, domnilor!”, replica socanta de altfel pentru ca pe ea nu o acuzasera de nimic.

Initial, in prima declaratie Vera recunoaste relatia cu bancherul, insa da de inteles oficialilor ca este posibil ca aceasta sa se fi sinucis in urma incheierii relatiei dintre cei doi, la dorinta ei pentru ca Milorad era un om casatorit.

Dar sotia influentului personaj sarbesc nu crede acest lucru, mai ales ca descoperise nu numai un bilet de dragoste de la Vera, adresat sotului dar si disparitia fiului, primilor doi soti, numerosilor iubiti ai castelanei…asadar va cerceta pe cont propriu toate aceste disparitii pe care le va prezenta in fata autoritatilor. Pusi intr-o astfel de situatie, organele responsabile i vor cere vaduvei o alta declaratie. De aceasta data, Vera neaga tot, insa ii este prezentat biletul de amor catre Milorad si prima ei declaratie, moment in care vaduva incepe sa urle isteric:”Nu sunt o criminala!”.

Reactia stranie a Verei determina oamenii legii sa mai perchezitioneze odata conacul, de fapt cavoul acestuia, pentru ca in rest nu gasisera nici o proba incriminatorie.

Secretele Criptei de la Berkerek:

Ceea ce vor descoperi autoritatile in cavoul conacului de la Berkerek depaseste si cea mai sumbra imaginatie…

2 dintre cele 35 de sicrie de zinc

35 de sicrie in zinc, ordonate in cerc se gaseau in camera mortuara luminata de cateva lumanari. Pe fiecare sicriu se afla lipita o eticheta, unde, cu un scris elegant, se regasea numele victimei ce se afla in sicriu.

Mijlocul camerei era ocupat de un fotoliu alaturi de care era asezat un sfesnic bisericesc, o lumanare pe jumatate arsa, o sticla si un pahar de sampanie.

Destainuirea celor 35 de crime:

Acolo, in semiintunericul cavoului, Vera isi incepe marturisirea crimelor ei, oprindu-se in fata fiecarui sicriu fara a fi insa afectata de faptele ce le povestea. Momentul de slabiciune si durere are insa loc in fata celui de-al doisprezecelea sicriu, cand se prabuseste plangand…era sicriul fiului ei, Lorenzo, in varsta de 10 ani. Singura lui vina pentru care fusese omorat era aceea ca aflase cumplitul secret al mamei lui.

Modalitatea uciderii barbatilor era mereu aceeasi: otravirea cu arsenic, la care in cazul sarbului Milorad a adaugat si stricnina pentru a-l ucide imediat. Sadismul vaduvei s-a dovedit insa in cazul celui de-al doilea sot, Joseph Renczi, pe care l-a inchis de viu in sicriu.

Motivatia ce statea la baza acestor fapte odioase era mereu aceeasi: presupuse infidelitati si teama de a nu ramane singura femeie din viata unui barbat!

De fiecare data cand avea ocazia, cobora in cavou insotita de cupa de sampanie si tinea lungi conversatie cu fantomele fostilor soti si iubiti. Timp de 15 ani a fost metoda Vaduvei Negre de a se reculege.

Finalul sangeroasei castelane:

Pentru ca legislatia de la acea vreme nu permitea pedeapsa cu moartea in cazul femeilor, Vaduvei Negre i s-a dat sentinta de inchisoare pe viata.

In timpul detentiei, Vera se va imbolnavi de schizofrenie si va transferata intr-un ospiciu. Acolo nu va petrece mult timp pentru ca in urma unei hemoragii cerebrale, se va stinge din viata.

Nici anul mortii nu este cunoscut, documentele mentionand doar faptul ca decesul ei a survenit cu putin timp inainte de inceperea celui de-al doilea Razboi Mondial…

Si astfel a luat sfarsit viata Vaduvei Negre, femeia ce si-a ucis barbatii si fiul, sub masca iubirii si afectiunii, in perioada anilor 1920-1930.

(…)

Aici inchei si cel de-al 21-lea articol de pe Blog, cu mentiunea ca aceasta tema mi-a amintit si de alte femei, ce au ramas cunoscute in istorie drept malefice si criminale…poate intr-o zi voi scrie si despre cateva dintre ele…

Cu drag,

L.

 

Surse:

Vera Renczi

Vaduva Neagra sau Castelana din Berkerekul

Cel mai odios criminal în serie român este o femeie

Vera Renczi (Vaduva Neagra) – cel mai mare criminal in serie din istoria criminalitatii romanesti

 

Copyright © 2018 Lelia Madalina Iancu

Toate drepturile rezervatehttps://laportileatlantidei.wordpress.com si https://www.facebook.com/Domerys0411-871759763013499

Toate drepturile de reproducere, integral sau partial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea neautorizata in sisteme de cautare sunt rezervate. Reproducerea se poate face doar cu acordul scris al autorului, cu exceptia unor scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor si prezentarilor.

A scrie: o adevărată și intensă plăcere…

Vreau sa scriu, sa imi dedic viața acestei pasiuni, sa petrec zilele înconjurată de tomuri groase de carti, rânduite frumos in coloane înalte pana in tavan, asteptandu-și cuminți rândul de a-și istorisi povestea.

Multitudini de lumi, diferite, colorate sau îmbrăcate in alb și negru precum fotomodelele ce defilează pe marile scene ale modei. Admirate, criticate, învăluite in mister, cu vieti tainice numai de ele cunoscute.

Pentru mine așa sunt coperțile sutelor de carti ce imi doresc sa le citesc, sa le dezleg secretele precum cel mai dibaci detectiv sau sa fiu pe rand prințesa sau cerșetoare, curtezana sau fata de pension, mag sau simplu alchimist in căutarea Sfantului Graal…

Și după ce le voi fi gustat aromele, sa ies in plină strada și pașii sa ma poarte agale in descoperirea personajelor ce imi bat la poarta inimii rugându-se a fi zămislite. Sa analizez oamenii, situațiile și precum Charles Dickens sa imi pot viziona eroii, sa ii pot întrupa in caractere unice, cu personalitate și sa le țes povestea!

Dar cum sa fac acest lucru intr-o lume in care este atât de greu de pătruns?

Nu știu dacă am talent sau rândurile mele sunt doar înșiruiri de cuvinte goale menite doar a se alinia ordonat pe coala de hârtie sau pe pagina word, știu însă ca vreau, vreau sa scriu!!!

Este ca o porunca pornita din subconștient, ceva imperativ de care nu ma pot dezice!

Și da, am început a scrie…nu naratiuni proprii pentru ca încă mai am multe de învățat, de călătorit, de văzut…dar scriu, scriu despre orice pentru a-mi forma stilul, pentru a ma descoperi.

Am început cu blogul abordând subiecte variate dar și cu o licărire de speranța ca poate mi se va deschide o usa, mi se va oferi o șansa de a scrie despre ceva precis, despre un subiect de interes…ca poate, cu acest blog voi face primul pas înspre acea societate tainica, admirata și defăimata deopotrivă sau căzută in dizgratie…Societate a oamenilor cu imaginație, cu talent, cu viziune…

Voi scrie, voi scrie incontinuare pentru a-mi potoli gândurile și ideile. Voi citi, voi citi neintrerupt pentru a-mi liniști degetele nerăbdătoare de a da paginile!

Este o promisiune ce mi-o fac mie, este un balsam cu care ma voi unge de fiecare data, este apa vie a cunoașterii ce nu merita a fi refuzata!

Semnal de alarma: SHARENTING-UL si consecintele acestuia asupra copiilor

Buna din nou dragilor,

de aceasta data voi aborda un subiect ce va starni controverse, insa eu ma voi erija in postura mesagerului. Dorinta mea este de a se intelege in mod corect aceasta informatie, dar si de a-mi exprima opinia fata de aceasta practica.

Marturisesc ca ma gandesc la acest subiect inca din luna septembrie cand indemnata de impuls am fost aproape gata de a scrie un articol usturator, insa m-am linistit si am preferat sa imi ofer timp, sa ma documentez si mai apoi sa public.

Dar despre ce este vorba?

Despre SHARENTING – un fenomen ce a luat amploare in ultimii ani, ce face referire la parintii ce posteaza compulsiv pe retelele de socializare, poze cu proprii copiii. Cauza principala este aceea a evolutiei tehnologiei ce a declasat rapid faimoasele albume foto de familie, totul mutandu-se in mediul on-line, dar fara a fi luate in calcul si consecintele.

Recunosc ca pana in toamna acestui an nu mi-au atras atentia astfel de postari. Ori erau mai putine ori le priveam dezinteresat… de fapt, nici macar nu stiam ca i s-a dat si un nume acestui fenomen si ca, la nivel international, se fac campanii de cativa ani pe aceasta tema, in vederea educarii parintilor si a stoparii acestuia.

Declick-ul la mine s-a declansat la deschiderea noului an scolar 2018, cand timp de 2-3 zile wall-ul facebook-ului meu a fost asaltat cu pozele copiilor prietenilor mei virtuali, in prima zi de gradinita sau de scoala.

Nu am absolut nici o problema in aceasta privinta, nu sunt parinte si nu cunosc sentimentul de mandrie, orgoliu fata de propria-mi odrasla, dar credeti-ma uneori devine greu de suportat. Sa nu poti naviga pe paginile de socializare in cautarea articolelor ce te intereseaza pentru ca la fiecare minut gasesti poze cu zeci de copiii, in diverse ipostaze.

Situatia este identica cu cea a postarilor in care esti anuntat obsesiv ca incepe saptamana, ca vine weekendul, vara, iarna, toamna etc., de parca nu am mai avea ceasul biologic in noi si am avea nevoie de o chestie repetitiva care sa ne aminteasca asta! Serios acum!!! De ce nu apar postari in care sa iti fie amintit sa respiri???

Anyway…

Dupa reactia initiala de iritare, am incercat sa privesc lucrurile si din alta perspectiva, aceea a postarilor mele cu si despre mine pe retelele de socializare. Era singura postura in care ma puteam pune, avand in vedere ca nu am copiii si momentan nici nu sunt in planul urmatorilor mei ani.

Analizand situatia, am decis sa ma informez in privinta actiunilor de a posta on-line tot felul de lucruri la nivel general si mare mi-a fost mirarea cand am descoperit zeci de articole ce trateaza aceasta tema, ce trag semnale de alarma, ce descriu amanuntit prin statistici la nivel global, riscurile la care va expuneti copiii!!!

Dar s-o luam cu inceputul!

Riscurile cele mai frecvente ale acestor postari:

• viata copilului devine publica in momentul postarii unei imagini sau a unui clip video in care acesta este protagonistul, fapt ce atrage dupa sine nu numai admiratie, invidie, si mult doritele like-uri si complimente, dar si atentia oamenilor rau-voitori, a celor cu tulburari psihice sau sexuale, precum pedofilii
• ca referinta, va recomand filmul Trust din 2010, unde povestea unei minore abordate de un necunoscut adult pe internet, ce se da drept un adolescent de 16 ani, va poate da mult de gandit
• de asemenea, conform unor companii de securitate din mediul online, peste 500 de imagini cu copiii minori sunt vandute pe diverse site-uri cu caracter pornografic, la fiecare minut
• de retinut: pozele postate, chiar daca sunt sterse mai incolo, raman atat in baza uriasa de date a internetului, dar de asemenea, se pot crea print screen-uri ce pot fi salvate in computerul oricarei persoane si folosite in cele mai diverse scopuri
• un alt risc este acela de a pierde cele mai minunate clipe petrecute alaturi de copiii in si din disperarea de a-i surprinde cat mai bine in fotografii pe care, bineinteles le urcam repede pe internet, masurandu-ne fericirea si incantarea in numarul de like-uri ce le primim. Dar, dragi parinti, v-ati gandit vreodata ca poate din tot acel numar de like-uri, multe sunt date din complezenta, din respect sau poate ca un like primit la un moment dat va fi urmat de cererea unui favor?
• neatentia multor parinti in ceea ce priveste setarile de confidentialitate ale propriilor profile este un alt risc la care sunt expusi copiii
• situatia de presiune asupra copiilor atunci cand acestia sunt fotografiati in momentul in care practica o activitate:
• 1. copiii se simt constransi sa fie impecabili si sa exceleze pentru ca parintii sa poata posta pe retele un clip sau o poza perfecta;
• 2. li se fura pur si simplu bucuria ce o pot darui parintilor, bucurie ce acum este transformata in a tine o camera in mana in loc sa zambesti cu tot sufletul copilului tau, sa il stimulezi si incurajezi
• rautatile de care pot avea parte copiii la scoala din cauza postarilor propriilor parinti. Dintotdeauna au existat copiii rautaciosi, copiii sensibili, inferiori sau superiori din punct de vedere social. Aceste neajunsuri erau insa rezolvate face to face intre ei, in clase sau in curtea scolii, insa acum rautatile sunt la nivel online, umilinta suferita si glumele proaste fiind vazute de toti, dar foarte dificil de perceput ca poate copilul tau este hartuit de catre altii prin simplul fapt al limbajului impersonal al comunicarii online

Masuri adoptate la nivel international in stoparea acestui fenomen:

In primul rand, parintii nu trebuie sa uite ca si copilul lor, de fapt este o alta persoana, fiinta umana, diferita de ei chiar daca este carne din carnea lor si sange din sangele lor, iar acest copil va fi un viitor adult, care poate nu va aprecia deloc postarile copilariei lui pe internet.

Plecand de la aceasta premiza, tari precum Germania si Franta au emis legi explicite in aceasta privinta.

Franta, pe langa amenzile uriase (pana la suma de aproximativ 45.000 euro) ce le-a impus si sentinta cu inchisoarea pe timp de pana la un an, ofera de asemenea, posibilitate copiilor de a-si da parintii in judecata pentru incalcarea intimitatii si confidentialitatii atunci cand vor creste.

Germania, in schimb, deruleaza campanii cu sprijinul politiei in care sunt amintite riscurile la care pot fi expusi copiii, solicitand de asemenea parintilor de a sterge pozele de pe retelele de socializare.

Dar si in Romania exista totusi preocuparea Politiei vis-a-vis de acest fapt. Dovada am gasit-o intr-un articol din vara anului 2017, unde Inspectoratul Judetean de Politie Cluj trage un semnal de alarma parintilor si incearca educarea acestora prin exemple concrete si dureroase ale altor copiii cazuti prada pedofililor.

Metode de evitare, preventie si protectie a copiilor pe Internet:

Daca totusi sunt parinti care in pofida tuturor informatiilor, avertizarilor etc., doresc sa isi expuna incontinuare copilul in mediul online, exista posibilitatea protectiei identitatii micutului prin aplicarea de emotion icon pe chipul acestuia sau pur si simplu sa fie pozat fie din spate fie dintr-o parte, in asa fel incat sa nu poata fi identificat, recunoscut.

 

Wow, am reusit!!!

Putine sunt subiectele pe care sa le pastrez atat de mult timp pentru mine…

Sper ca aceste informatii sa deschida ochii cat mai multor parinti asupra pericolelor reale ale mediului online!

Cu drag,

L.

 

Surse:

Masuri internationale pentru protejarea copiilor expusi pe retelele de socializare

Au părinții dreptul să posteze fotografii pe Facebook cu bebelușii lor?

Știți la ce riscuri vă supuneți copiii când postați fotografii cu ei pe Facebook?

OObsesia parintilor pentru postarea pozelor cu copiii lor pe retele sociale

Protejați-vă copiii pe internet. Nu postați poze care îi pun în pericol.

 

Copyright © 2018 Lelia Madalina Iancu

Toate drepturile rezervatehttps://laportileatlantidei.wordpress.com si https://www.facebook.com/Domerys0411-871759763013499

Toate drepturile de reproducere, integral sau partial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea neautorizata in sisteme de cautare sunt rezervate. Reproducerea se poate face doar cu acordul scris al autorului, cu exceptia unor scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor si prezentarilor.

 

Îndemn la introspectie: Trecut, prezent și viitor – ce poveste v-ar spune Fantomele voastre?

Poate ca acest subiect ar fi meritat sa fie abordat in momentul Sărbătorilor de iarna, însă nu ma pot împotrivi imboldului de a scrie atunci când acel ceva din adâncul inimii imi soptesteste obsesiv „hai scrie, scrie odată…”

Nu am ales încă un titlu pentru acest articol pentru ca încă nu am idee cum l-as putea intitula, însă cred ca pana la final se va alege singur :).

Și iată-ma din nou la ceasurile 4:00 ale unei dimineți de Octombrie, cu telefonul in mana decisă sa dau curs acestui îndemn…

Ceea ce mi-a declanșat nevoia de a scrie a fost un film contemporan, banal la prima vedere, dar care are la baza minunata nuvela a lui Dickens – „A Christmas Carol”.

Am văzut nenumărate filme și desene animate pornite de la aceasta poveste, dar nu mi-au atins niciodată acea coarda din adâncul sufletului. Pătrundeam in fantezie, dar la 5 minute dupa final uitam deja ceea ce am văzut.

De data aceasta „tiparul” nu s-a mai repetat…nu pot explica ce anume a făcut sa fie altfel, sa simt nevoia sa ma gândesc eu însămi la cum as reacționa intr-o astfel de situație și de asemenea sa ma întreb dacă nu ar fi oare bine sa mi se întâmple pentru a fi mai conștientă de actele, alegerile și comportamentul meu fata de ceilalți.

Privită in adânc, Creația lui Dickens nu este doar o fantezie pentru copiii, reflecta o realitate care in zilele noastre se întâlnește din ce in ce mai des, din păcate!

Uneori cred ca ar trebui sa ne întoarcem la poveștile cu talc ale copilăriei, sa le citim și sa le recitim și vom rămâne surprinși cât de actuale pot fi și câte răspunsuri am putea gasi.

Dar revenind la subiectul nostru, fumam și ma gândeam oare dacă cele 3 fantome ale trecutului, prezentului și viitorului mi-ar oferi oportunitatea (căci despre asta este vorba, despre șansa, despre oportunitate), sa imi arate unde am greșit, ce am greșit, as avea oare curajul de a îndrepta lucrurile?! Cum as proceda? La ce ar trebui sa renunț și la ce ar trebui sa ma întorc, cât și cum ar trebui sa ma schimb pentru ca viitorul sa nu fie sumbru așa cum mi l-ar înfățișa fantoma viitorului?!

Vedeți, am plecat din start cu prezumția de vinovatie și cu concluzia ca totul va fi mai mult decât negru!!! Ceea ce înseamnă ca undeva, ascuns bine intr-un înveliș al subconștientului, simt regretul anumitor acțiuni, dar poate fi un bun început…

Totusi unii cercetători afirma ca viitorul nu este scris așa cum se crede ci ca noi il construim prin acțiunile noastre zilnice. Îl determinam sa fie bun sau rău in funcție de comportamentul nostru!

Afirmația aceasta distruge credința ca așa ți-a fost scris, nu aveai cum evita asta!!! Și ajung sa cred și eu, dar am ales o cale de mijloc ce nu contravine credințelor mele dar nici ale cercetătorilor: aceea ca intr-adevăr îți poate fi predestinata o anumită viața, dar lucrul acesta nu este bătut in cuie deoarece noi, oamenii, avem liberul arbitru și având „bagheta” magica a alegerii între bine și rău putem lucra fie împotriva fie in favoarea noastră…

Va provoc asadar la introspecție, mai avem mult timp încă pana la Crăciun, dar cine poate STI câte vieți putem influența, ajuta, mângâia…

Ce film v-ar prezenta cele 3 Fantome ale voastre?

Și uite așa și titlul și-a făcut apariția, bănuiam eu ca se va alege singur ;)!

Secretele din spatele povestilor copilariei: obscurul cosmetizat in happy-end (prima parte)

Buna dragii mei,

V-ati intrebat vreodata, in timp ce urmareati o piesa de teatru, ce este de fapt in spatele acesteia?

V-ati gandit oare, la povestile din spatele acelor personaje, atat de frumos puse in scena, pline de viata, zambete sau drame, ce ascund?

Sunt precum vietile actorilor: o dedublare, o masca, ce nu trebuie a fi vazuta, perceputa, doua existente paralele, ce nu trebuie niciodata a se intrepatrunde.

Acelasi lucru se intampla si cu povestile copilariei noastre…

Eu, am descoperit acest „secret”, in timpul anului 3 de facultate la unul dintre cursuri. Mi-a fost foarte greu sa asimilez aceasta informatie si perspectiva pentru ca este egala cu distrugerea copilariei, a fundamentelor pe care s-au cladit idei, sperante, vise si cu increderea ca binele intotdeauna va invinge…

Sugerez, totusi ca acest articol sa nu fie citit de catre micutii care inca mai au fantazie si cred cu tarie in personajele lor. Ar fi pacat sa le distrugem si ultima bucatica de inocenta ce se incapataneaza totusi a rezista intr-o societate ce si-a uitat valorile, asa cum este cea actuala.

“Povestile ca instrumente de invatare au fost principala modalitate de educare si socializare a oamenilor in decursul umanitatii.” – Michael Yapka

Cum definim „povestea”?

Nu putem patrunde in misterele acestei lumi imaginare fara a cunoaste semnificatia cuvantului basm.

Prin Basm (din sl. basnŭ: născocire, scornire), numit și poveste, intelegem” Narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului”.

Impreuna cu legenda, povestirea si snoava, reprezinta una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, existenta din timpuri stravechi, ce se intalneste la toate civilizatiile, in variante diverse.

Caracteristica basmului, ce face diferenta de restul creatiilor fantastice este aceea a existentei supranaturalului, fara a specifica daca acestea au legatura cu realitatea.

In basme, totul este fabulos, simbolizand fantasticul conventional prevazut, dar in antiteza cu fantasticul autentic modern, acolo unde evolutia epica si evenimentele sunt imprevizibile, bizare, transpunandu-se in realitatea cotidiana, precum o continuare fireasca a ei.

Originile „povestilor”?

„La inceput a fost Cuvantul”, si acesta a fost si inceputul povestilor, pentru ca transmiterea „prin viu grai” era singura modalitate in conservarea identitatii umane de-a lungul generatiilor. Cu ajutorul povestilor era posibil „transferul” intelepciunii batranilor, prin invataminte despre valorile morale, reguli de conduita si despre repercusiunile neurmarii sfaturilor. 

Conform studiilor, basmele au luat nastere din mituri, unde sunt descrise fiinte fantastice, ce pot calatori atat in spatiul cosmic cat si in cel terestru. Odata cu trecerea timpului, insa, degradarea sacrului ce a dus la trecerea in profan, a dus la disparitia importantei mitului. Personajele miturilor, precum zeii, vor fi substituiti cu personaje umane, dar care nu isi vor pierde puterile supranaturale.

Ceea ce noua ni se pare socant astazi in versiunea originala a povestilor, in trecut, la nivel micro al familiei, acestea reprezentau existenta propriu-zisa, fiind spuse in fata unor copii ce deja erau considerati mici adulti, ce erau nevoiti sa cunoasca realitatea in care traiau. De asemenea, traiul in comun din trecut, nu ingaduia intimitatea, copiii luand parte in mod direct la viata adulta, cunoscand ce inseamna violenta, viciile, ororile umane, razboaiele, foametea, exploatarea etc.

Odata cu trecerea timpului si a evolutiei societatii, povestile au inceput a fi puse pe hartie. Printre cei mai cunoscuti „culegatori” de basme, ii putem aminti pe:

• Giambattista Basile ce a scris „Povestea povestilor”(Lo cunto de li cunti) in 1634- 1636, scrisa in dialect napoletan si publicata postum de catre sora sa, Adriana Basile.
• Charles Perrault, cel care a publicat in 1697 un volum ce cuprindea povesti traditionale aproape uitate, precum: Barbă albastră, Tom Degețelul (1697: Poveștile mamei mele gâsca). 
• Fratii Grimm, Jacob si Wilhelm, cunoscuti la nivel international pentru culegerea de povesti ce a fost publicata in doua volume si care include si basme precum Albă ca zăpada, Croitorașul cel viteaz, Cenușăreasa, Scufița roșie și Hansel și Gretel (primul volum a apărut în 1812, iar al doilea volum în 1814).

Versiunea originala si cum a fost modificata

Tot evolutia omenirii a fost cea care a constrans „cosmetizarea” povestilor, in ideea de a putea fi „comercializate” unui public cat mai larg. Cel mai graitor exemplu este compania Disney, ce a inteles cerintele si dorintele publicului actual, de a fi eliminate violenta si maleficul, naratiunile fiind prelucrate si ajustate. 

Haideti sa vedem acum metamorfoza celor mai cunoscute povesti:

CENUSAREASA

Cenuşăreasa. O ilustrație din 1865

 Povestea „Cenusaresei” (fr. Cendrillon, it. Cenerentola, englz. Cinderella), cunoaste foarte multe variante si este raspandita in mai toate culturile.

La origini este un basm popular unde este redat elementul opresiunii nedrepte, dar care la final va fi invins.

Cea mai veche varianta a Cenusaresei se considera a fi cea din antichitatea clasica. Povestea apare mentionata in sec. I e.n., in Geographica Cartea 17, 1.33, de catre istoricul grec, Strabon.

Personajul este o tanara, ce purta numele Rodophis, ce fusese rapita din Tracia si vanduta in Egipt, drept roaba.

Intr-una din zile, in timp ce se afla la rau spalandu-si hainele, constransa de alte servitoare, un vultur ii fura sandaua, lasand-o la picioarele faraonului din Memphis. 

Povestea spune ca faraonul, dorind sa afle cui apartine aceasta sanda, solicita tuturor femeilor din regat sa o probeze. Singura careia i se potriveste, este bineinteles, Rodophis. Faraonul Amasis al II-lea, se indragoste pe loc de ea si se vor casatori.

Inspirata din antichitate, povestea va incepe sa apara in tot mai multe variante si civilizatii:

• in perioada 175-235 – reapare la Aelian
• in jurul lui 860 e.n. o gasim in versiunea Ye Xian, în Yǒuyáng Zázǔ de Tuan Ch’eng-Shih,adaptata insa. Aici, fata se va imprieteni cu un peste, care conform povestii, ar fi fost reincarnarea mamei sale, ucisa de mama vitrega. Ye Xian, dupa inmormantarea mamei, pastreaza oasele ce au proprietati magice, ajutand-o sa se imbrace conform convenientelor, pentru un festival. La plecarea in graba de la aceasta petrecere, ea isi pierde papucul ce va fi gasit de rege. Bineinteles, regele o cauta si o gaseste, indragostindu-se de ea.
• versiuni diverse ale basmului le putem intalni si in O mie și una de nopți
• si in Japonia ajunge aceasta naratiune, unde personajul principal, Chūjō-hime fuge de la mama sa vitregă cu sprijinul unor călugărițe budiste, ramanand cu ele la manastire.

In Europa, prima aparitie cu acest subiect va fi in 1635, cu titlul „La Gatta Cenerentola” sau „Pisica cenușăreasă”, in cartea „Il Pentamerone” a italianului  Giambattista Basile. 

Numele fetitei era Zezolla, ce este zugravita ca avand tendinte criminale. Ea va complota cu dadaca ei, uciderea primei mame vitrege, pacalind-o sa se uite intr-un cufar vechi si omorand-o cu capacul acestuia. Tot copila isi va convinge tatal sa se insoare cu dadaca, imediat ce perioada doliului ia sfarsit, insa dadaca va uita „binele” facut de catre Zezolla, si o va exclude din noua lor viata, femeia mai avand deja 6 fete. Zezolla este obligata sa munceasca in casa, inclusiv sa curete vatra de cenusa si de aici va lua nastere porecla „pisica cenusareasa”. 

Elemetul magic al acestei variante, il reprezinta tot un copac, din care apare o zana pentru a-i indeplini dorintele. Cuvintele magice folosite erau „O, copacul meu de aur/Dezbraca-te tu si imbraca-ma pe mine.”

Cu ajutorul copacului, ea reuseste sa se imbrace potrivit pentru a participa la toate balurile. Dupa cum deja banuim, va fi vazuta de print, ce va pune un servitor s-o urmareasca pentru a afla unde locuieste. In urmariea fetei, servitorul se va prinde de trasura acesteia, dar la o smucitura poruncita de Cenusareasa, acesta cade, dar reusind sa ia ceva ce apartinea fetei: un galos cu talpa de pluta. In acea perioada, femeile renasterii, pentru a-si proteja incaltamintea, purtau astfel de galosi.

Va urma balul dat de catre print pentru toate femeile din regat, incercand personal galosul peste pantofii doamnelor, in speranta ca o va gasi pe cea de care se indragostise.

In comparatie cu variantele nord-europene ale povestii unde finalul se incheie cu o invatatura sangeroasa despre gelozie, versiunea lui Basile este incarcata de romantism si fetisism legat de pantof.

Urmatoarea versiune, la fel de cunoscuta, este cea a fratilor Grimm, in sec. al XIX-lea. Numele povestii este Aschenputtel, aici nemaiaparand zana cea buna, dar spiritul mamei moarte este reprezentat de doua pasarele din copacul aflat in apropierea mormantului acesteia. De asemenea, printul va imprastia smoala in fata salii unde avea loc balul, iar unul dintre pantofii Cenusaresei, va ramane prins, atunci cand aceasta fuge.

Printul pleaca in cautarea ei, punand toate domnisoarele sa probeze pantoful. Ajuns la casa protagonistei, mai intai sunt rugate sa incerce pantoful, surorile mai mari. Din cauza faptului ca acesta nu intra, mama le taie cu cutitul, uneia degetele si celeilalte calcaiul. Reuseste sa-l pacaleasca pe print, acesta luand prima data pe sora mai mare si mai apoi pe cea mijlocie, pe calul sau. 

Lucrurile nu se incheie insa asa, pentru ca doua pasarele de langa mormantul mamei Cenusaresei, incep sa cante : „Uită-te-napoi/ Este sânge pe pantof/ Pantoful e prea mic / Și cea din spatele tău nu e mireasa ta.”

Printul le asculta si la a treia incercare reuseste sa isi gaseasca aleasa. Se vor casatori, iar cele doua surori li se vor scoate ochii drept pedeapsa pentru gelozie.

Versiunea din 1635 va constitui fundamentul aparitiilor urmatoare, publicate de catre Charles Perrault și de frații Grimm.

Totusi, varianta lui Charles Perrault din anul 1697, va deveni una dintre cele mai cunoscute. „Culegatorul” de basme, va adauga niste elemente in plus povestii: zana cea buna, dovleacul si pantofii de sticla. 

Basmul „Cenusareasa” este, cu siguranta, cel mai cunoscut si popular din toate timpurile, avand in jur de 700 de variante dupa aproximativ 2500 de ani de la aparitie.

FRUMOASA DIN PADUREA ADORMITA

Henry_Meynell_Rheam_-_Sleeping_Beauty

Din aceeasi categorie, a povestilor transformate, face parte si aceasta – „Frumoasa din padurea adormita”.

Inainte de a incepe sa vorbesc despre originalul acestei povesti, marturisesc ca am fost mult mai surprinsa, intr-un mod neplacut, desigur. Nu-mi mai aminteam basmul initial, ci doar cel al timpurilor noastre, si da, cred ca schimbarea operata asupra acestuia, a fost justa.

„Frumoasa adormită” (franceză: La Belle au bois dormant scrisa de Charles Perrault, Dornröschen scrisa de catre Frații Grimm, Sole, Luna, e Talia scrisa de catre Giambattista Basile), este tot un basm inspirat din folclor. 

Versiunea cea mai veche a acesteia, este cunoscuta sub denumirea de Perceforest, din perioada 1330-1344, al carui autor nu se cunoaste, ea fiind publicata pentru prima data in anul 1528.

Subiectul povestii este o frumoasa printesa, o padure „adormita” si un print frumos. Pana aici, totul ok, dar sa vedem ce spune varianta oficiala.

Basmul vorbeste despre o profetie, cum ca fata regelui va muri otravita cu o aschie dintr-un fuior. Inspaimantat si dorind sa evite implinirea destinului, regele arunca toate fuioarele din casa, insa cu toate acestea, mica printesa Talia, si nu Aurora, dupa cum o cunoastem noi, se inteapa cu o aschie sub unghie si moare.

Trupul fara viata va fi asezat de catre tatal sau pe un tron de catifea sub un baldachin, dupa care inchide tot si paraseste padurea.

Dupa multi ani, un rege ce vana prin acele locuri, isi pierde soimul. In cautarea soimului, el descopera casa unde era inchisa Talia. Incearca s-o aduca la viata, strigand, dar cum aceasta nu dadea nici un semn ca se va trezi…o violeaza si pleaca.

Noua luni mai tarziu, printesa va naste doi gemeni, Soarele si Luna.

In privinta revenirii ei la viata exista doua versiuni:

• se trezeste la viata din cauza durerilor facerii
• este trezita la viata atunci cand unul dintre copiii nu va gasi sanul matern si va incepe sa ii suga degetul. Atunci aschia este extrasa din deget si ea se trezeste.

Basmul continua spunand ca zanele vor avea grija de ea si de copiii, pana in ziua in care regele se va intoarce din nou in acele locuri.

La revenirea regelui in padurea cu pricina, o gaseste pe Talia impreuna cu cei doi copiii ai lor. Atunci regele ii povesteste ce s-a intamplat si ajung sa se indragosteasca unul de celelalt. La plecare, el ii promite ca o va aduce la castel, insa „omite” sa ii si spuna ca este deja casatorit.

Sotia regelui isi da seama ca ceva nu este in regula pentru ca il aude in fiecare seara pronuntand numele Talia, Soare si Luna.

Incepe sa iscodeasca servitorii pentru a vede despre ce este vorba si afla adevarul. Atunci trimite imediat oameni care s-o aduca pe tanara la palat, impreuna cu copiii, dar in strict secret fata de rege. Ajunsi acolo, ii ia micutii Taliei si porunceste bucatarului sa ii gateasca. 

La cina ii serveste placinta sotului sau, regele, repetandu-i mereu „Mananca, mananca. Mananci ce-i al tau…”Regele enervat de repetarea acestei fraze, incepe sa ii aduca reprosuri, dar ea ii dezvaluie cu satisfactie adevarul, marturisindu-i ca tocmai si-a mancat copiii…Tot atunci o osandeste pe printesa la a fi arsa pe rug, invinovatind-o ca si-a permis sa ii seduca sotul.

Fata, speriata, cade in genunchi cerand indurare si incercand sa ii explice cum stau lucrurile. Vazand ca nu reuseste sa se faca ascultata, o roaga pe regina sa ii dea voie sa se dezbrace. Regina, vazandu-i aurul si perlele de pe rochie, va fi de acord cu dorinta ei.

Chiar inainte de a ajunge pe rug isi face aparitia regele, care porunceste omorarea reginei si a bucatarului ce tocmai ii gatise copiii. Bucatarul insa, nu ascultase porunca reginei si crutase copiii, astfel este salvat de la ucidere si ii sunt daruite bogatii.

Finalul povestii se termina cu casatoria dintre cei doi si cu morala ca „lucrurile bune li se intampla oamenilor norocosi, chiar si cand dorm.”

Versiunea lui Basile este aproape identica cu cea originala, insa versiunea lui Perrault este mai soft si se pare ca aceasta a fost preluata pentru a fi prelucrata. 

Basmele/povestile au fost, sunt si vor fi cele care ofera propria reflectie, configurand imaginea noastra ca intr-o oglinda. Daruiesc inteles trecutului nostru, ne dezvaluie prezentul si ne contureaza viitorul.

Intr-un articol viitor, vom continua seria metamorfozei celor mai cunoscute povesti ale literaturii.

Cu drag,

L.

Surse

Poveştile horror ale copilăriei. Cum îi poate afecta pe cei mici „Scufiţa Roşie”, „Capra cu trei iezi” şi „Albă ca Zăpada”

40 de citate despre copilarie

Basm

ORIGINILE SUMBRE ALE POVEŞTILOR PENTRU COPII: VIOLENŢĂ, SEDUCŢIE, CANIBALISM

Basmele, mult mai vechi decat se credea: Unele dintre ele dateaza din Epoca Bronzului

Versiuni originale ale basmelor copilăriei

Aceste basme de groaza ale fratilor Grimm

Coincidenţe surprinzătoare: ce legătură există între Scufiţa Roşie şi istoria omenirii?

Top povesti pentru copii cu origini de groaza

Cât de vechi sunt poveştile pe care le spunem copiilor. Frumoasa şi Bestia, Scufiţa Roşie sau Făt Frumos au cel puţin 2.000 de ani vechime

4 basme clasice (în varianta horror originală)

A fost odata, ca niciodata… povestea omului si povestea lumii. Scurta istorie a povestilor Irina Ana Ionescu

Frații Grimm

Charles Perrault

Giambattista Basile

Cenușăreasa

Frumoasa adormită

Copyright © 2018 Lelia Madalina Iancu

Toate drepturile rezervatehttps://laportileatlantidei.wordpress.com si  https://www.facebook.com/Domerys0411-871759763013499

Toate drepturile de reproducere, integral sau partial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea neautorizata in sisteme de cautare sunt rezervate. Reproducerea se poate face doar cu acordul scris al autorului, cu exceptia unor scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor si prezentarilor.

 

 

Complexul lui Oedip – de la mit la incercarea lui Freud de a demonstra etiologia sexuala a nevrozelor?

Hello,

subiectul pe care doresc sa il abordez in acest articol, mi-a trezit curiozitatea cu mult timp in urma, dar niciodata nu l-am aprofundat.

Azi, insa, muza inspiratiei mi-a scos in cale o carte foarte interesanta – Imaginea Inconstienta a Corpului – Francoise Dolto, ce m-a determinat la final sa incep sa caut cat mai multe informatii pe aceasta tema.

Mentionez ca voi incerca o dubla abordare, pornind de la mit (istorie) si continuuand cu partea de psihologie analitica. Sunt doua dintre cele 5 domenii ce ma fascineaza, neputand renunta la niciunul dintre ele in aceasta prezentare.

Despre ce este vorba?

Despre Complexul lui Oedip

Mitul lui Oedip

Inainte de toate trebuie amintita legenda greaca a acestui personaj, a carei poveste a fost interpretata si introdusa in psihanaliza de catre Sigmud Freud la inceputul anilor 1900.

In limba greaca veche – Οἰδίπους, Oidípous, neogreacă Οιδίποδας, Idípodas, tradus ca „cel cu picioarele umflate”, fiul regelui Thebei – Laios si al Iocastei, sora lui Creon, reprezinta un protagonist al fascinantei mitologii grecesti si unul dintre cele mai dramatice ale literaturii.

Potrivit lui Eschil, in lucrarea „Cei sapte impotriva Thebei” si/sau lui Sofocle, regele Laios, afland de la oracol, ca avea sa fie omorat de catre fiul sau, il va duce pe acesta pe muntele Citeron, abandonandu-l, nu inainte de a-i lega picioarele ranite.

Copilul va fi gasit de un pastor din cetatea Corint, condusa de regele Polibos. Pastorul il va duce la palatul regal, unde va fi adoptat direct de catre Polibos, care insa ii va tainui adevarul descoperirii si adoptiei.

Ajuns la maturitate, Oedip, din dorimta de a-si cunoaste adevarata origine, consulta oracolul din Delphi, ce ii va dezvalui cumplita profetie a destinului sau: uciderea tatalui si comiterea de incest prin casatoria cu propria mama.

Ingrozit de cele auzite si incercand sa evite prezicerea, va parasi Corintul, el fiind convins ca tatal sau era Polibos.

Pe drumul ales pentru a lasa cat mai repede in urma cetatea Corint, Oedip intalneste intr-un loc ingust, niste drumeti ce soseau din partea opusa. Acestia ii poruncesc sa se dea la o parte pentru a le face loc sa treaca, insa el ii refuza, incepand a se lupta cu ei. In urma luptei, el omoara pe doi dintre acestia, dintre care unul era chiar tatal sau, regele Laios. Asadar, fara sa stie, va indeplini profetia oraculului din Delphi.

In plan secund, in apropierea cetatii Teba, isi facuse aparitia Sfinxul. Asezat pe o stanca inalta, el omora orice calator ce nu stia sa ii raspunda la ghicitoarea „fiinţa cu patru picioare, apoi cu două şi apoi cu trei, dar cu un singur glas;cu cât are mai multe picioare, cu atât e mai slabă”. 

Tebanii erau atat de derorizati de prezenta acestui element malefic, incat regele Creon fagaduieste mana surorii sale, Iocasta si tronul, aceluia care il va invinge si omora pe Sfinx.

Oedip va fi cel care va gasi raspunsul ghicitorii, acesta fiind „omul – care în copilărie merge de-a bușilea, folosindu-se de mâini și de picioare, la amiază adică la maturitate merge în două picioare, iar seara – la bătrânețe – se sprijină și într-un baston.

Tinandu-si fagaduiala, Oedip ajunge sa se casatoreasca cu propria mama, regina Iocasta, indeplinind asadar si partea a doua a destinului sau.

Legenda nu se termina insa aici. O noua nenorocire se abate asupra Tebei, o molima cumplita ce omora fara mila poporul.

Cumnatul si unghiul sau, Creon, este trimis la oracol pentru a afla motivul supararii zeilor. Oracolul ii raspunde ca toate acestea au fost provocate de catre o unire incestuoasa si ca moartea regelui Laios se cere a fi razbunata.

Legat de desfasurarea evenimentelor, exista doua variante: prima dintre ele afirma ca Oedip incepe o ancheta in descoperirea criminalui lui Laios, iar cea de-a doua versiune povesteste ca prezicatorul Tiresias ii arata lui Oedip ca el insusi este vinovat de uciderea fostului rege.

Finalul mitului se incheie in mod tragic: Oedip isi scoate ochii si paraseste Teba plecand in pribegie insotit de fiica sa, Antigona, iar regina Iocasta se va spanzura cand a inteles incestul comis fara voie.

Dramatismul acestei povesti de familie reprezinta una dintre cele mai valoroase surse de inspiratie ale literaturii din toate timpurile, iar odata cu Freud, ce ii confera, prin aparitia „complexului lui Oedip”, un rol principal, va fi pe primul plan in istoria gandirii.

Complexul lui Oedip in psihanaliza

Se poate afirma ca initierea in psihanaliza copilului a fost facuta de catre Sigmund Freud.

Pana la utilizarea termenului de „complex Oedip”, aparut prima data in anul 1910 in lucrarea „Psihologia vietii sexuale”, Freud folosea termenii de „complex matern” sau „complex nuclear”.

Mitul oedipian este de fapt provenienta identitatii psihosexuale si culturale ale unei persoane. Constituie stadiul de dezvoltare psihologica a copilului, definita printr-un atasament puternic fata de parintele de sex opus, dezvoltat din copilarie si care poate provoca stari de culpabilitate in situatia unei stari nevrotice.

Pornind de la mitul grecesc al lui Oedip, Freud isi da seama de existenta unei etape in viata unui copil (baiat), ce cunoaste sentimente asemanatoare cu cele ale eroului mitologic.

Situand aceast etapa intre varstele de 3 si 5 ani, odata cu descoperirea organelor genitale de catre cei mici si incepand sa se incheie treptat pana la 5 ani,  insemnatatea Oedipului contureaza clipele critice, precum si dezvoltarea relatiilor obiectale (relatiile investite libidinal): parintii sau cei care substituie acest rol. Evolutia lucrurilor in aceasta perioada va amprenta evolutia viitoare a adolescentului si a adultului, fiind fundamentala in alcatuirea personalitatii.

Relatiile investite libidinal se manifesta prin resimtirea sentimentului de gelozie, baietii fata de tati si fetele fata de mame (complexul Electra).

Pentru baieti, tatal este temut dar si iubit in acelasi timp, conferind frica de sanctiune sau angoasa de castrare, in timp ce la fetite, lipsa penisului confera un sentiment de ura fata de mama si detestare admirativa fata de tata ce este posesor al falusului.

Potrivit tot teoriei lui Freud, acest complex este absolut un stadiu normal cand vorbim de crestrea baietilor, imaginea feminina a mamei fiind perceputa si descifrata ca aceea care ii ofera sanul, prin aceasta declansand o prima senzatie de placere, denumita „faza orala” a vietii sexuale.

Plecand de la acest impuls de afectiune ce se regaseste la radacina complexului Oedip, evolueaza in 3 faze: falica, teama de castrare si faza rezolutiva sau de identificare.

• In faza falică, baietii incep sa sesize comportamentul sexual al parintilor, din care el este exclus, atitudine ce duce la frustrare, incercand sa intervina intre parinti, prin diverse comportamente. Automat, in aceasta faza, ia nastere o rivalitate fata de tata, exhibandu-si penisul atunci cand mama este prezenta.
• In cea de-a doua faza, cea a fricii de castrare, tatal va fi investit cu autoritate si gata oricand de a-l sanctiona. In cazul unui complex oedipian pozitiv, castrarea este inchipuita de catre copil ca o pedeapsa, in circumstantelle de rivalitate. Dar daca vorbim de un complex oedip inversat, copilul va dori sa isi seduca tatal, identificandu-se cu mama. In aceasta etapa exista pericolul ca impulsurile sexuale sa fie refulate, determinand traume psihice si stari nevrotice.
• In ultima faza, cea rezolutiva sau de identificare, inabusirea imboldurilor sexuale va dura pana in perioada adolescentei, ca mai apoi baiatul sa se descatuseze usor usor de acest complex si incepand cautarea de parteneri in exterior. Acum are loc conceperea propriei personalitati, preluand elemente de la ambii parinti.

Ca actuali sau viitori parinti, trebuie sa admitem faptul ca micutii nostri „au viata sexuala”. Aceasta relatare socheaza pe multi dintre adulti deoarece si-au refulat propria sexualitate infantila, nemaiavand capacitatea de a o observa la cei mici.

Tot Sigmund Freud, cel care reveleaza la copil o viata sexuala intensa, imparte psihanaliza in etape de dezvoltare: orala, anala, falica si oedipiana.

• In faza orala descoperim placerea micutilor de a suge, incercand sa isi ocupe gura cu altceva in afara de mancare. In acele momente copilul simte o placere autoerotica, dar inconstienta, putandu-i-se insa observa pe fata placerea si voluptatea.

Clipele de satisfactie sunt reprezentate, prin extensie, de prezenta mamei, relatia cu ea alcatuind principiul placere-neplacere.

Perioada activa a acestei etape este reprezentata de catre momentul in care copilului ii vor aparea primii dinti si va incepe sa muste tot. Este de o importanta extrem de mare aceasta, deoarece acum exista riscul de formare a fixatiilor ce pot afecta cresterea viitoare a micutului.

Muscatura = primul impuls agresiv, iar daca mama va hotara sa nu il mai alapteze, frustarea va inconjura copilul, o va simti ca pe o pedeapsa, iar atunci va incepe sa isi suga degetele sau nu vor putea renunta la suzeta.

• Faza anala este localizata de catre Freud undeva in jurul celui de-al doilea trimestru de viata, atunci cand copilul incepe sa simta placerea eliberarii naturale a sfincterelor: urinarea si defecatia.

In aceasta etapa, el va observa ca produce bucurie mamei primind recompense de afectiune.

Acum libidoul este sustinut de aceste functii, provocandu-i placerea la eliberarea lor. Tot in aceasta faza, se structureaza la micut ambivalenta afectiva si antagonia sadism-masochism. Este de asemenea, perioada aflarii functiilor musculare, a agresivitatii, iar rolul mamei este extrem de important, pentru ca daca acum el nu este lasat sa isi manifeste agresivitatea cu mediul, il va lipsi de descarcarea motrice ceruta de instinct.

Distrugerea jucariilor, comportament agresiv fata de animalele de casa, nu sunt decat deplasari ale violentei de la parinti catre substitute ale acestora.

• Incepand cu varsta de 3 ani putem vorbi de faza falica a copilului, faza ce este desteptata de mictiune si de raporturile mamei cu acesta.

Atentia copiilor va fi atrasa de catre zona erogena, pe care vor incerca s-o atinga oricand fie prin scarpinat sau prin joaca cu organele sexuale. Indiferent ca vor fi atentionati sau loviti peste maini, aceste manifestari sunt de fapt masturbare, indiferent ca dorim sa acceptam sau nu aceasta denumire. Prin aceasta onanie copilul reuseste sa isi descarce libidoul.

Tot acum, ei devin tot mai curiosi, incepand perioada intrebarilor legate de venirea pe lume a lor, ce fac parintii noaptea in camera conjugala, ce diferente sunt intre fetite si baietei etc.

Conform psihanalizei, masturbarea o vizeaza pe mama, copilul dorind mereu s-o priveasca, s-o urmareasca, devenind fara sa isi dea seama un voyeurist. Sunt copiii care devin exhibitionisti la aceasta varsta, exemplu de fetite care isi ridica fustita dorind sa arate „ceva”.

Apare si gelozia in aceasta etapa, dar ea este prezenta si in faza oedipiana.

• In faza oedipiana, pe masura ce copilul ajunge la varsta de 4 ani, gelozia devine tot mai prezenta. Are curiozitatea sa vada, nu numai sa stie ce se intampla in camera parintilor, iar daca din intamplare va vedea un act sexual, interpretarea data va fi una de natura sadica.

Tot in ultima faza, copiii vor incepe sa „imprumute” hainele parintilor.

Concluzii

Asa cum am specificat si la inceput, acest complex este natural si instinctiv, cu reactii diferite ce impun abordari si eventual solutii diverse.

Insa, ceea ce conteaza extrem de mult, este atitudinea parintilor in aceste etape fata de copiii lor. O atitudine deschisa, dar controlata, nu dusa la extrem si caracterizata de intelegere, perseverenta si rabdare vor face ca aceste etape sa se desfasoare natural si neafectand copiii din punct de vedere psihic.

Cu drag,

L.

Surse:

Tragica poveste a lui Oedip

Oedip

Complexul Oedip

Noţiuni de sexualitate infantilă

Complexul lui Oedip Ostilitatea faţă de părintele de acelaşi sex . de Mariana Marinescu

COMPLEXUL OEDIP

E vina complexului Oedip

Copyright © 2018 Lelia Madalina Iancu

Toate drepturile rezervatehttps://laportileatlantidei.wordpress.com si  https://www.facebook.com/Domerys0411-871759763013499

Toate drepturile de reproducere, integral sau partial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea neautorizata in sisteme de cautare sunt rezervate. Reproducerea se poate face doar cu acordul scris al autorului, cu exceptia unor scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor si prezentarilor.

Superstitiile – incercarea omului de a redefini destinul si de a se proteja

Bine v-am regasit dragii mei,

Astazi vom vorbi putin despre Superstitii.

De ce?

Din simplul motiv ca aceste „credinte” au reusit sa se mentina si sa se adapteze fiecarui moment al societatii, iar astazi, mai mult ca oricand, am senzatia ca sunt „practicate”, dar in interpretarea lor moderna.

Inclusiv eu, sunt o persoana superstitioasa si cu toate ca am incercat sa cunosc originea celor mai folosite dintre ele, totusi, tot nu reusesc sa ma pot desprinde de acestea.

Ce este de fapt Supersitia?

Cautand semnificatia in Dictionarul Explicativ al limbii romane, am observat ca indiferent de perioada in care a fost definita, ideea de baza este intotdeauna aceeasi: credinta falsa sau prejudecata, credinta primitiva nascuta din frica umana si incercarea de a gasi explicatii pentru dezlantuirea naturii si de a „indupleca” destinul sa fie favorabil.

Mai jos putem observa clar, evolutia descrierii acesteia, in diferite perioade de timp:

Intre anii 1929-1939: „superstiți(un)e f. 1. credință falsă într’ale religiunii: superstițiunea naște din ignoranță” sursa: Șăineanu, ed. VI (1929);„superstițiúne f.(lat. superstitio, -ónis). Credință religioasă falsă, rezultată din ignoranță.„ Sursa: Scriban (1939).

Intre 1955-1957:„SUPERSTÍȚIE, superstiții, s. f. Prejudecată care decurge din credința că tot ce se întîmplă în natură și în societate este o manifestare a unor forțe supranaturale și potrivit căreia anumite întîmplări curente neînsemnate sînt socotite ca putînd influența sau determina evenimente (de obicei rele) în viața oamenilor.” Sursa: DLRLC (1955-1957)

In 1986: „SUPERSTÍȚIE s.f. Prejudecată determinată de credința că toate cele care se întâmplă în natură și în societate sunt manifestarea unor forțe supranaturale sau că anumite întâmplări sunt prevestiri ale viitorului. [fr. superstition, lat. superstitio]. Sursa: DN (1986).

In 1998 o gasim prezentata ca„SUPERSTÍȚIE, superstiții, s. f. Prejudecată care decurge din credința în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămășițe ale animismului și ale magiei; Din fr. superstition, lat. superstitio.” Sursa: DEX ’98 (1998).

Pentru ca de la inceputul anilor 2000 sa fie definita precum „SUPERSTÍȚIE s. f. credință primitivă, bazată pe rămășițe ale animismului și magiei, în spirite bune sau rele, miracole, farmece și vrăji, în semne prevestitoare, numere fatidice etc. (< fr. superstition, lat. superstitio).”Sursa: MDN ’00 (2000).

Asadar, ce este aceasta?

Din punctul meu de vedere, a reprezentat intotdeauna nevoia umana de a se increde in ceva, nevoia de a se proteja, de a intampina evenimente nefaste ce i-ar putea afecta viata, si de imaginarul individual si traditional, pe care aceste frici il genereaza, foarte diferit de la un loc la altul.

Insa, superstitiile mai sunt folosite si ca „pretext inconstient” de catre cei carora le este frica sa isi asume responsabilitatea in problemele pe care le au, provocate sau nu de ei, preferand sa caute vinovati. Sunt refugiul celor fara viziune si ai celor caracterizati de egoism.

Sa incercam sa clasam tipul superstitiilor este imposibil, pentru ca de fapt termenul caracterizeaza numarul de crezuri, proceduri si comportamente ce se regasesc de la inceputul timpurilor, in toate culturile.

Transmiterea acestora a fost posibila, in primul rand, datorita femeilor, ele fiind „componenta mobila” in societate, prin simplu fapt ca acestea sunt cele care pastreaza si transmit generatiilor viitoare, toate aceste ritualuri si traditii.

Totusi, societatea de astazi, bazata pe ratiune, nu ar fi trebuit sa mai fie un „teren fertil” pentru aceste credinte, dar efectul a fost insa contrariu: frica de necazuri de orice fel, nesiguranta si ignoranta, au facut aceste conceptii sa isi gaseasca loc in vietile noastre.

Disciplinele considerate de catre oamenii de stiinta, superstitii, sunt: astrologia, tarotul, chiromantia, ghicitul, magia, spiritismul, feng-shui-ul etc.

Pentru noi, romanii, superstitiile au supravietuit ca forme vechi ale religiei stramosesti, neputand fi eliminate de nici o religie oficiala.

Una dintre cele mai cunoscute superstitii si despre care vreau s-o analizam putin, este cea a zilei de VINERI cu data de 13:

1. Vineri 13 sau Vineri – zi cu ghinion / 13 – cifra cu ghinion

Legat de aceasta superstitie exista mai multe explicatii.

In primul rand, este de mentionat faptul, ca initial erau 2 superstitii diferite, dar la final de secol XIX si inceput de secol XX au fost unite intr-o superstitie comuna.

Cifra 13

Inca din antichitate, cifra 13 crea teama deoarece se considera ca distruge perfectiunea si spiritul.

Cu toate acestea, cifra 13 a fost folosita de catre civilizatia maya in alcatuirea calendarului lor, anul avand pentru ei 13 luni si 13 zodii. De asemenea, daca ne gandim, Geneza a avut loc in 7 zile si 6 nopti, deci, intalnim din nou numarul 13. Mai este folosita si pe dolarul american, ce cuprinde 13 straturi, litere si numere…

De ce se considera ca aduce ghinion, atunci?

• incepand tot cu un exemplu din Biblie, la Cina cea de Taina au fost la masa 13 persoane, Iisus si cei 12 apostoli. Dupa aceasta Cina, Iisus a fost rastignit;
• intr-o data de 13, au fost arestati in 1307, Cavalerii Templieri. Dupa arderea pe rug a conducatorului lor, Jacques de Molay, in anul 1314, poporul va atribui acestei cifre o semnificatie malefica;
• in Scandinavia este considerat numar cu ghinion pentru ca, conform legendelor, celor 12 semizei mitologici, li s-a mai adaugat unul, cu caracter demonic, aducand poporului numai necazuri;
• la musulmani nu se permite niciodata asezarea la masa a 13 persoane, deoarece se crede ca vor muri toti in anul urmator
• o alta poveste ce aduce „faima” numarului 13, este cea a lui Thomas W. Lawson sau „regele cuprului”. Acesta, in anul 1907, publica o carte numita „Vineri, treisprezece”, impartasind o teorie inovativa in jucarea la bursa. Ca intotdeauna, s-au gasit persoane care sa incerce, iar esecul a fost rasunator. Din acel moment se vor naste alte superstitii legat de 13.

De ce ziua de Vineri aducatoare de ghinion?

Potrivit unei teorii, inainte de aparitia bisericii, aceasta zi era consacrata zeitei Venus (zeita dragostei). In momentul in care a fost facuta trecerea de la paganism la religia crestina, Biserica a fost condusa doar de catre barbati, ce se pare, ca nu puteau accepta guvernarea uneia dintre zilele saptamanii de o zeitate feminina. Solutia de denigrare a acestei zile a fost propagarea zvonului ca Vineri este o zi plina de nenoroc.

Din acest moment, vor aparea diverse ipoteze care vor scoate in evidenta natura ghinionista a acestei zile:

• Adam ar fi muscat din fructul interzis intr-o zi de vineri
• potopul lui Noe ar fi inceput intr-o zi de vineri
• Domnul Dumnezeu a „incurcat” limbile din turnul Babel tot in aceasta zi
• conform credintei civilizatiei maya, apocalipsa ar veni intr-o zi de vineri

Asocierea cifrei 13 cu ziua de Vineri

Eresul asocierii cifrei 13 cu ziua de Vineri, nu este deloc intamplatoare, luand nastere odata cu evenimentele de mai jos:

• Mantuitorul a fost rastignit intr-o zi de vineri ce a avut data de 13
• regasim din nou evenimentul pedepsei Cavalerilor Templieri, ziua 13 vineri, de catre regele Filip al IV-lea al Frantei
• blestemul aruncat de Maestru Cavalerilor Templieri, DeMolay, asupra regelui si al papei Clement al V-lea, sa moara in acelasi an, lucru ce s-a si implinit
• avem din nou povestea lui lui Thomas W. Lawson si a cartii sale „Vineri13”

Asadar, trecand rapid prin istoria superstitiilor, am aflat originea si istoria „amenintatorului” Vineri 13.

Totusi, consider, ca daca nu credem in astfel de superstitie, nu ni se va intampla nimic rau. Sunt insa oameni care refuza sa lucreze, sa semneze contracte sau chiar sa iasa din casa in acest „fatidic” moment.

Voi cum va comportati in aceasta zi? 

Credeti in aceste mituri si teorii sau vineri 13 va poarta noroc? 🙂

Spargerea Oglinzii si superstitiile legate de aceasta?

Cea de-a doua superstitie despre care doresc sa discutam, este cea a Oglinzii sparte. 

Nu pot afirma, ca, de-a lungul vietii, am dat mare atentie acestui eres, insa in urma cu cativa ani, am spart o oglinda in zeci de bucati. Stiam ca nu este de bun augur si am incercat sa nu ma „oglindesc” in cioburile ei, insa am ramas cu teama in suflet. Zilele au trecut si am uitat de aceasta intamplare, dar dupa 3 luni, mama iubitului meu, cea care a strans bucatile oglinzii sparte, a murit. In acel moment, mi-am reamintit intamplarea si mereu fac asocierea intre spargerea oglinzii si moartea ei…

De aceea, am luat in calcul si aceasta superstitie.

Ce inseamna de fapt spargerea unei oglinzi?

Termenul de „oglinda” a luat nastere prin derivarea regresiva a verbului ” a oglindi”, verb ce apartine limbii slave arhaice – oglendati.

In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, il gasim definit ca „1. Obiect cu o suprafață netedă și lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic și având proprietatea de a reflecta razele de lumină și de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor. 2. P. anal. (De obicei urmat de determinări) Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina.”

Potrivit datelor istorice, prima oglinda ar fi aparut in urma cu aproximativ 5000 de ani, in Egipt si in China. Materialul folosit la construirea acesteia, era din bronz sau argint slefuit, avand o forma ovala. Sticlarii din Murano, se pare, ca au fost primii ce au folosit sticla, pentru acest obiect. Procedura de acoperire a sticlei cu argint metalic a fost inventat in secolul al XIX-lea.

Dar pana la inventarea in sine a acestui obiect, avem mitul lui Narcis, ce s-a indragostit de propria reflexie, privindu-si chipul in apa, iar de la acest mit si multe alte legende, am ajuns sa avem o frica inconstienta in momentul spargerii unei oglinzi.

Lasand la o parte utilizarea oglinzilor pentru uz si intretinere personala, design si ca aparate stiintifice, doresc sa privim partea magica atribuita acestora.

Oglinda este strans legata de constiinta noastra, reprezentand, in acelasi timp, atat imaginarul cat si realitatea.

De asemenea, mai este considerata si ca un portal intre cele doua lumi si un receptor de energii. Redand reflexia inversa a celui ce se priveste, poate fi privita si ca o indepartare de Esenta si Principiu, iar dublura persoanei este caracterizata de insusiri malefice.

Oamenii Evului Mediu, isi imaginau oglinda ca actioneaza conform unui magnet, atragand emanatiile toxice si conservandu-le pe suprafata ei.

In acceptiunea traditional-folclorica, acest obiect scotea la iveala adevarul, onestitatea si continutul sufletului si al constiintei. O oglinda nespalata ii ducea cu gandul la pacat si infumurare, in timp ce, o oglinda curata rasfrangea gingasia si curatenia, atribuite Sfintei Fecioare Maria.

Plina de misticism si semnificatie, oglinda a dus la aparitia a numeroase superstitii, precum:

• o oglinda sparta anticipeaza ideea despartirii
• persoanele suferinde nu trebuie sa se priveasca in oglinda, deoarece microbii emanati prin expiratie sunt absorbiti de catre oglinda ce ii evapora, afectand sanatatea celor din jur
• potrivit unei superstitii romane, daca o oglinda se sparge cand te uiti in ea, iti va merge rau
• tot acestia aveau credinta ca odata la 7 ani, sufletul se regenereaza, intinereste, iar de aici a aparut ideea celor 7 ani de ghinion atunci cand spargi acest obiect
• oglinda este un receptor si un inmaganizator de informatie, de aceea se spune ca nu este bine sa iti pui in casa o oglinda veche, caci daca a avut un proprietar cu probleme, atunci acestea se vor abate asupra ta
• la decesul unei persoane trebuie acoperite toate oglinzile din casa pentru ca cel „plecat” sa nu ramana captiv; putem observa din nou asocierea cu portalul dintre cele doua lumi
• poate fi utilizata in scopuri magice pentru invocarea spiritelor si a prezicerii, proces numit catoptromancie; la romani, ghicitul in oglinda este folosit la marile sarbatori: Craciun, Boboteaza, Sanziene, Sfantul Andrei etc
• poate fi folosita si de catre fetele necasatorite inca pentru a-si ursitul, iar aici exista diferte tehnici, in functie de zona de provenienta a fiecareia
• ipoteza mortii unei persoane ce sta in partea opusa oglinzii dintr-o incapere unde exista 13 persoane – si iar intalnim si aici numarul 13
• se crede ca atnci cand este sparta o oglinda, va urma moartea unui membru al familiei
• daca dintr-o oglinda este sparta doar o parte, consecintele pot fi evitate, insa daca se va sparge de tot, cel care a spart-o va avea 7 ani de ghinion
• potrivit civilizatiilor antice, o oglinda sparta poate intra in posesia unei parti din sufletul celui ce-a spart-o
• nu trebuie sa te uiti niciodata in oglinda atata timp cat chipul este luminat de catre o lumanare
• copiii mai mici de varsta de un an, nu trebuie sa isi vada imaginea in oglinda
• sa nu te uiti niciodata in proprii tai ochi in oglinda pentru ca iti furi energia
• daca un cuplu se priveste in oglinda pentru prima oara, vor avea un mariaj fericit

Practici de evitare a consecintelor in cazul in care spargi o oglinda:

Cea mai recomandata metoda este aceea de a strange cioburile si de a le arunca intr-o apa curgatoare. Daca nu ai aceasta posibilitate, dupa ce ai strans cioburile, sa le atingi de un mormant sau sa le pisezi, ingropandu-le mai apoi cat mai departe de locul in care stai.

La final…

Ma voi opri aici cu superstitiile, pentru ca stim cu totii ca sunt multe si diferite in functie de locatie si cultura.

Insa, am o curiozitate…

Spre exemplu, eu, in copilarie, imi creasem tot felul de superstitii personale.

Cea care imi revine acum in minte, este aceea in care cautam cu privirea numerele de inmatriculare ce aveau in componenta lor cifra 10. Era in perioada in care au fost inlocuite cu o notare diferita inmatricularile masinilor, iar 10 imi este foarte clar ca o asociam cu nota maxima de la scoala.

In timp am scapat de aceasta, insa am ramas cu obiceiul de a citi toate placutele de inmatriculare atunci cand merg pe strada :).

Voi ce fel de superstitii personale aveati?

In asteptarea impartasirii amintirilor de demult, voi incheia articolul aici, pentru ca deja zaresc pe geam cum dimineata incepe sa isi deschida ochisorii.

Cu drag,

L.

Surse:

Superstitii Wikipedia

Here’s Why Humans Are Superstitious

Originea superstitiilor

De unde vin superstiţiile şi de ce credem în ele  

Superstiţiile – o scurtă istorie

DEX

Stii cum au aparut unele superstitii?

De Ce marţi 13 cea mai ghinionistă zi. Superstiţiile datei nefaste cu 3 ceasuri rele

Numărul 13, ghinion sau noroc? Superstiţii legate de ziua de 13

Ai spart o oglindă? Iată ce trebuie să faci ca să scapi de cei 7 ani de ghinion

Superstitii legate de oglinzi. Avertismentul lui Mihai Voropchievici

Ce înseamnă când spargi oglinda: superstiții și interpretări

Ai spart din greseala o oglinda? Iata ce trebuie sa faci pentru a scapa de cei sapte ani de ghinion

Oglinda – semnificatii si superstitii

OGLINDÁ dex

Copyright © 2018 Lelia Madalina Iancu

Toate drepturile rezervatehttps://laportileatlantidei.wordpress.com si  https://www.facebook.com/Domerys0411-871759763013499

Toate drepturile de reproducere, integral sau partial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea neautorizata in sisteme de cautare sunt rezervate. Reproducerea se poate face doar cu acordul scris al autorului, cu exceptia unor scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor si prezentarilor.

Exercițiu de imaginație și automotivare

Buna dimineața,

Ca deobicei orele dimineții imi sunt muze…nu, nu dorm încă, pentru ca mintea mea freamătă de idei…

Și tot privind de pe terasa un alt răsărit de august, mi-am amintit un text scris de mine pentru un exercitiu de depășire a obstacolelor ce viața ni le oferă.

In încercarea mea de a rezolva exercițiul, a luat naștere acest text:

„Eram la un pas de a pași pe pista, costumata sportiv, leggins strânși pe picioare, tricou scurt de un verde fosforescent ce avea lipit in spate și in fata o foaie A4 cu înscrisul unui număr. Eram înconjurată deasupra mea de tribune arhipline, dar lângă mine nu era nimeni care sa ma încurajeze…vedeam doar undeva in depărtare ochii lui aprobatori care-mi transmiteau mesajul ca pot. Nu reușeam sa înțeleg dacă el se afla cu adevărat acolo, prin multimea antrenorilor, participanților, reporterilor sau era doar o fata Morgana a minții mele, o reminescenta din perioada in care eram pierdută total după el și ar fi fost nevoie doar de o scurta comanda ca eu sa ma arunc asupra lucrurilor…

Înaintez pe pista, corpul imi tremura și-l simt greu, o bucata groasa de lemn ori ca pe o haina îmbibată cu apa…pașii imi erau nesiguri…priveam adidașii ce străluceau in lumina acelei dimineți dar care nu-mi confereau nici un fel de sprijin…

Step by step ajung printre concurente, multimea in delir, fluiere, gălăgie, emoție.

Ma întrebam in gând “ce naiba fac eu aici? De ce am ales o astfel de provocare când eu nu sunt capabilă sa alerg nici măcar 1 m?”

Concurentele încep sa ia poziția de plecare, le privesc și le imit ca o maimuța gesturile…suntem toate gata de start… din depărtare aud cum se innumara:

„1…2…3…. poc”

sunetul pistolului este eliberat in văzduh…când deschid ochii observ ca nu mai este nimeni in jurul meu, sunt doar înconjurată de nori albi de praf și atât.

Tribunele sunt in delir, mii de culori, de steaguri sunt fluturate deasupra stadionului, drone plutesc deasupra noastră pentru a filma fiecare secunda a acestei curse internaționale.

Imi scutur capul ca pentru a ma trezi din visare, as bea putina apa sau mai bine as fuma o tigara, dar dintr-o data, tot gândindu-ma ce as vrea, simt cum încep sa ma mișc și-mi privesc mirata încălțările, oare am ajuns sa fiu încălțată cu pantofiorii fetiței din Oz?

Încep cursa, alerg, prima data timid ca atunci pe stadion când eram încă la început și fiecare pas era doar o durere și grea încercare, ca mai apoi sa alerg mai tare, mai repede, mai ritmat…ma apropii de acel nor de praf care, de fapt, nu erau decât colegele mele de cursa…depășesc 1,2,3…le simt privirile ațintite spre mine, semne de întrebare ce se ridica din ochii lor ca niște flăcări și nedumerirea și disperarea ca rămân in urma, ca nu reusesc sa tina pasul cu mine…

“O Doamne chiar alerg”imi șoptesc in minte. Vântul răcoros al dimineții imi oferă putere, răcoare ca micile ventilatoare din camerele ieftine de hotel de pe vremuri dar care, la final sunt o adevarata binecuvântare.

Alerg, alerg și tot depășesc fetele, nici nu mai știu câte am lăsat in urma.

Deodată, trezit la viața de bătăile inimii, de sângele ce și el clocoteste in vene, creierul se aseaza la pupitrul de comanda și începe sa facă setările necesare pentru a-mi doza corect efortul, ritmul, respirația. Corpul meu a devenit un întreg și-mi oferă ajutorul conlucrand pentru victorie.

Nu îndrăznesc însă sa sper la a câștiga pentru ca in competiție este multipla campioana neînvinsă poate doar de propriile sale recorduri, timp de 7 ani.

Străbat pista intr-o fuga așa cum n-am mai experimentat niciodată întrebându-ma “oare ce număr am pe tricou: 4,7,9, numerele mele norocoase?”

Dar ma opresc din filozofat pentru ca încep sa disting la orizont finish-ul, mai intai ca pe o dunga firava de culoare alba, ca mai apoi, cu cât ma apropii sa văd cum se îngroasa evocându-mi in minte blana zebrelor…

Aud deodată in toate limbile pe care le cunosc, in urechi: “ hai, mai e puțin, you can do it, you can do want you want, dai cori, cori”…aceleași vechi îndemnuri cu care ma încurajez pe strada când sunt încălțată cu pantofi cu tocuri extravagante și mai am destul drum de parcurs pana acasă…

Ma apropii de ea, legenda vie a competiției…totul este pregătit in mine, dar o fărâma de teama, de angoasa din vechea eu încă mai persista…și mai aproape de ea, 5,4,3,2,1…bat puternic cu piciorul linia de finish la câteva secunde de botul adidașilor ei…alerg mai departe, nu realizez ca s-a terminat cursa decât in momentul in care văd mulțimi de oameni venind spre mine, reporteri, antrenori, tribunele sunt in delir…cad la pământ cu un zâmbet tâmp pe fata și cu lacrimi in ochi ridicând mâinile la cer strigându-mi victoria…

• AM ÎNVINS!”

Voi prin ce metode reușiți sa va determinați sa mergeți mai departe, sa va găsiți motivația, oricât de mică și de neînsemnată ar fi pentru cei din exterior?

 

Copyright © 2018 Lelia Madalina Iancu

Toate drepturile rezervatehttps://laportileatlantidei.wordpress.com si  https://www.facebook.com/Domerys0411-871759763013499

Toate drepturile de reproducere, integral sau partial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea neautorizata in sisteme de cautare sunt rezervate. Reproducerea se poate face doar cu acordul scris al autorului, cu exceptia unor scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor si prezentarilor.

Cugetarea zilei:” La inceput a fost Cuvantul…”

Zi de vacanta… vara cu ploi ce se topesc in spuma marii agitate… rasariturile si apusurile tin socoteala lumii, mereu adaugand si scazand numarul protagonistilor…

Si tot alergandu-mi gandurile in sapte zari, incalecate pe spuma norilor de zi si plutind pe pelerina noptilor, mi-a venit in minte „Cuvantul”…

Initial nu mi-am amintit citatul din Biblie:

” La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El” (Ioan 1- 1,3),

insa m-am gandit la expresia „cine detine informatia, detine puterea!”, iar mintea mea „a identificat-o” ca fiind falsa.

De ce?

Rationamentul meu in acele momente a fost urmatorul:

• ce este informatia?

Conform DEX, pentru cuvantul „informatie” gasim adevarate definitii si explicatii…

• Perfect, dar acestea din ce sunt alcatuite?

Din Cuvinte…

Si atunci, conform rationamentului meu: nu este mai important atunci „Cuvantul”?

Totul este alcatuit din cuvinte, cu cuvintele ne intersectam la orice pas… Puterea, o detine de fapt, cel ce este maestru in „manuirea” cuvintelor. Un singur cuvant iti poate reda speranta sau te poate purta pe culmile disperarii.

Nu ati observat niciodata in romanele clasicilor, iar acum memoria imi sopteste, de exemplu, pe Balzac, in scrisorile operelor lui, ce efect aveau cuvintele? Cum puteau fi acestea ordonate atat in amor cat si in politica?

Doamnele epocii care se exprimau cu atata gratie si pudoare, „ascunzand” in spatele acelor cuvinte ganduri nu tocmai pe potriva celor scrise, iar domnii le raspundeau cu aceeasi galanterie, dar de fapt stiind sa intrevada intentiile acestora? Ce jocuri de culise „asternute” cu atata eleganta si stil pe colile de hartie!

• „Cuvantul poate fi lama de cutit sau balsam.”(Balzac în Suferinţele şi strălucirile curtezanelor)

• „Un cuvânt face cât o idee într-o ţară unde omul este mai atras de eticheta sacului decât de conţinutul lui”. (Balzac în Faimosul Gaudissart)

• „Există fapte mici în aparenţă, dar care în viaţa sufletească sunt evenimente mari. Într-adevăr, uneori un gest conţine o întreagă dramă, accentul unui cuvânt destramă o întreagă viaţă, indiferenţa unei priviri ucide cea mai fericită iubire.” (Balzac în Femeia la treizeci de ani)

Cele de mai sus sunt doar cateva exemple.

Revenind la citatul biblic, aflam ca inca de la inceputul lumii, Cuvantul a fost primul si era insusi Dumnezeu.

Asadar, cel ce detine puterea ESTE si VA FI cel care va face sa „dantuiasca”, pentru el, cuvintele. Le va „dresa” si va sti sa isi foloseasca „biciul” intelepciunii astfel incat acestea sa nu se intoarca impotriva lui ca niste fiare satule de captivitate. Se va sluji de minte sa le incante si sa le hipnotizeze pentru a-l servi!

 

Surse:

• DEX
• Citate Balzac

 

Copyright © 2018 Lelia Madalina Iancu

Toate drepturile rezervatehttps://laportileatlantidei.wordpress.com si  https://www.facebook.com/Domerys0411-871759763013499

Toate drepturile de reproducere, integral sau partial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea neautorizata in sisteme de cautare sunt rezervate. Reproducerea se poate face doar cu acordul scris al autorului, cu exceptia unor scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor si prezentarilor.

 

Lista arhanghelilor „vindecatori” – Arhanghelul Rafael

3. Arhanghelul Rafael

Daca pe Arhanghelii Mihail si Gavril ii cunosteam de mica, cel putin ca sfinti ce se omagiaza in data de 8 noiembrie, in schimb, despre Arhanghelul Rafael nu stiam foarte multe si eram convinsa ca probabil este unul dintre sfintii Bisericii Catolice.

Dar, pentru ca din anumite motive personale, am inceput sa caut tot mai multe carti si materiale, mi s-au revelat o multime de informatii, inclusiv ca el se intalneste si in Biserica Ortodoxa si are ca zi de sarbatoare, tot data de 8 noiembrie.

Materialele in care l-am descoperit si care m-au determinat si motivat, nu numai sa fac acest blog, dar sa impartasesc si cu alte persoane toate aceste informatii, au fost cartile lui Doreen Virtue printre care Minunile vindecătoare ale Arhanghelului Rafael, mai apoi Cele 12 raze ale arhanghelilor , indrumar scris de catre Dorina Dabija si Nicoleta Matei si multe alte articole ce vorbesc despre acest arhanghel.

Precum si celelalte nume de Arhangheli, si numele Raphael provine din limba ebraica (רָפָאֵל), unde termenul „rapha” inseamna „doctor” sau „vindecator”, si avand semnificatia de “cel care vindeca cu puterea lui Dumnezeu”, “Vindecatorul lui Dumnezeu”,“Vindecatorul divin”,„Dumnezeu este Cel care vindecă”. De asemenea, numele lui se intalneste si in limba araba (إسرافيل, Isrāfīl), cu sensul „Dumnezeule Te rugăm, vindecă”.

Pe Arh. Rafael il gasim in urmatoarele culturi: crestinism, iudaism, islamism, iar potrivit cutumei iudeo-crestina, este arhanghelul care realizeaza toate tipurile de vindecari.

El mai este cunoscut si sub numele de Labbiel, Rafail, Arlaph, fiind de altfel, unul dintre cei trei arhangheli considerati sfinti in prezent, adica de Mihail si Gavril, fiind consacrat si acceptat atat de Biserica Ortodoxa cat si de Biserica Catolica.

Alte denumiri ce fac referinta la el, sunt: Stăpânul vânturilor de seară, Gardianul copacului vieţii din Grădina Edenului, Îngerul Pocăinţei, Îngerul Rugăciunii, Iubirii, Bucuriei şi Luminii, Înger al Providenţei, ce veghează asupra umanităţii.

Simbolurile Arhanghelului Rafael

Reprezentare si Simbolism:

Icoanele, frescele sau statuile inchinate Arhanghelui Rafael au o semnifictie complexa prin elementele ce ii sunt atribuite.

Cel mai des, apare reprezentat in haine de pelerin, tinand in mana un toiag ce are forma caduceului, ce are incolacit pe el un sarpe sau doi, depinde de cultura istorico-religioasa a fiecarui popor, dar pentru toate, acestui sarpe sau acestor serpi, i/le este/sunt atribuit/e rolul de a vindeca.

Imaginea caduceului– simbol antic, atribuit initial zeului Hermes si mai apoi lui Esculap, fiul lui Apollo si al printesei Coronis, ce era cunoscut ca semizeul grec al medicinei, este „imprumutat” si in istoria religiilor si al medicinei, apropiindu-se ca simbolistica de varianta lui Esculap decat de cea a lui Hermes (zeul mesager , al calatorilor sau al jocurilor de noroc).

 

Caduceul: varianta cu 2 serpi incolaciti si prezenta aripilor

In ceea ce priveste aparitia aripilor, gasim ori ipoteza reprezentarii Divinitatii sau ipoteza preluarii de la Hermes, zeul inaripat.

In cea de-a doua mana, Arh. Rafael, tine un vas cu apa sau un vas cu ulei si un clopot, dar si aici depinde bineinteles modul in care a fost vazut sau interpretat de-a lungul istoriei.

In fata lui, conform imaginilor, se poate observa o apa curgatoare din care salta un peste. (pestele reprezentare imprumutata din Cartea lui Tobias), iar degetul aratator ii este indreptat in sus, precizand prin acest gest, ca vindecarea vine de sus, din cer.

In anumite icoane, Sfantul este pictat ca tinandu-l de mana pe copilul Tobie, cel din urma tinand in mana pestele pescuit in raul Tigru.

Tot in iconografie, Rafael ne mai este prezentat tinand in mana o cadelnita sau un vas din alabastru, vas medical, sugerand semne a